Start > Ritul latin > Cele cinci pâini și cei doi pești ai noștri

Cele cinci pâini și cei doi pești ai noștri

1 August 2008
2,181 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XVIII-a de peste an (Anul A)

Jamieson, un prosper și temător de Dumnezeu fermier, se roagă împreună cu fiul său într-o seară înainte de culcare. Jamieson îi spune fiului său: “Să ne rugăm pentru acel sărac care trăiește pe drumuri, pentru ca Bunul Dumnezeu să îi vină în ajutor”. Fiul se întoarce către el și îi răspunde: “Tată, dar nu trebuie să îl deranjăm pe Dumnezeu pentru asta. Putem să o facem noi”.

Jamieson încearcă să manifeste grijă pentru aproapele lui rugându-se pentru acel sărac. Dar, așa cum îi reamintește fiul lui, rugăciunea și intențiile bune nu sunt întotdeauna de ajuns. Uneori când ne rugăm, răspunsul lui Dumnezeu este următorul: “Dar aceasta o poți face tu însuți”. Acest lucru îl vedem în pasajul evanghelic de astăzi, în care discipolii sunt atât de îngrijorați pentru mulțimea flămândă încât îl roagă pe Isus să le dea drumul ca să poată să meargă să își cumpere ceva de mâncare. Isus se întoarce și le spune: “Hei, dați-le voi ceva să mănânce. Puteți să vă ocupați voi de acest lucru”. Doar atunci își amintesc ei de copilul cu cinci pâini și doi pești. Isus binecuvântează cele cinci pâini și cei doi pești și, spre surprinderea lor, a fost mai mult decât suficient pentru a satisface foamea enormă a întregii mulțimi. Așa s-a petrecut minunea hrănirii celor cinci mii de bărbați.

De ce nu s-au gândit înainte discipolii să împartă proviziile lor cu mulțimea? Oare pentru că nu le păsa? Ba da, le păsa, și doreau binele mulțimi. Dar poate erau pur și simplu realiști și practici. Să recunoaștem: cinci pâini și doi pești nu înseamnă nimic înaintea unei mulțimi flămânde, de cinci mii de bărbați, plus femei și copii. Vedem acest lucru mai clar în Evanghelia lui Ioan, în care unul dintre discipoli, Andrei, îi spune lui Isus: “Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Însă ce sunt acestea pentru atâția?” (Ioan 6,9). Acțiunea de credință la care Isus îi cheamă pe ucenicii săi trece adesea dincolo de ceea ce dictează logica umană și realismul.

Relatarea hrănirii miraculoase a celor cinci mii de bărbați, ca majoritatea relatărilor din Evanghelii, ne vorbește și astăzi pentru că mulți dintre noi ne putem identifica cu ușurință cu discipolii. Asemenea lor descoperim că grija și compasiunea noastră sunt foarte des limitate la rugăciuni și urări de bine. Asemenea discipolilor, le dorim oamenilor binele dar nu avem intenția de a întreprinde acțiuni pozitive pentru a fi de ajutor în situațiile concrete. Și, din nou asemenea discipolilor, ceea ce ne împiedică să acționăm este adesea evaluarea realistă a faptului că puținul pe care putem să îl facem nu va aduce vreo schimbare sesizabilă.

În Evanghelie vedem însă că atunci când ne transpunem grija și compasiunea în acțiuni pozitive, puținul pe care îl putem face este înmulțit de harul lui Dumnezeu în așa fel încât devine mai mult decât suficient pentru nevoia respectivă. Pentru a hrăni mulțimile flămânde ale lumii, Isus are nevoie de la noi doar de “cele cinci pâini și cei doi pești” ai noștri. De ce oare Isus nu a făcut pur și simplu pâine din aer pentru a hrăni mulțimea? Deoarece Dumnezeu are nevoie de “cele cinci pâini și cei doi pești” ai noștri pentru a înfăptui uimitorul miracol al hrănirii celor cinci mii de bărbați.

Doresc să închei împărtășindu-vă această poveste despre cum un băiat indian a încercat să contribuie cu ale lui “cinci pâini și doi pești”. Fluxul adusese pe țărm mii de stele de mare, și acestea mureau pe nisipul plajei în soarele fierbinte. Oamenii care mergeau pe plajă striveau stelele de mare sub picioarele lor. Un băiat indian mergea mai cu grijă, din când în când aplecându-se, ridicând o stea de mare și aruncând-o înapoi în mare. Un om care l-a văzut l-a luat tare: “Tinere, ce crezi că faci? Cu mii de stele de mare pe țărm, care e diferența că arunci înapoi în mare una sau două?” Băiatul s-a aplecat încet, a mai luat o stea și a aruncat-o în mare. “Pentru aceasta una”, a răspuns el, “diferența este cu siguranță foarte mare”.

Ca indivizi, ca și comunități și ca lume, suferim de multe feluri de foame – de mâncare, de iubire, de pace. Dumnezeu poate și dorește să satisfacă toate aceste feluri de foame. Dar El așteaptă bărbați și femei cu o credință suficient de mare pentru a renunța la prânzul lor, la “cele cinci pâini și cei doi pești” ai lor de care Dumnezeu are nevoie pentru a face posibil miracolul.

Ritul latin