Predici

Mulţi tineri s-au arătat interesaţi de ceea ce este cunoscut sub numele de “teologie a trupului”. Ea vine dintr-o sursă surprinzătoare. Papa Ioan Paul al II-lea a dedicat o serie de audienţe de miercuri unui comentariu amplu asupra primelor trei capitole din Geneză. El a examinat semnificaţia persoanei umane pornind de la faptul că Dumnezeu ne-a creat ca bărbat şi femeie. Papa a explicat faptul că Dumnezeu ne-a dat un limbaj mai profund decât cel al cuvintelor: limbajul trupului. Prin acest limbaj comunică bărbatul şi femeia – o comunicare ce permite cel mai mare act de dăruire, rezervat de Dumnezeu căsătoriei: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facerea 2,24).

Cunosc tineri care au studiat teologia trupului şi, ca urmare, s-a născut în ei un profund respect pentru femeie ca imagine unică a lui Dumnezeu. Acest respect le-a fost temelia motivaţiei de a trăi învăţătura lui Cristos despre castitate, păstrând exprimarea fizică a sexualităţii pentru căsătorie. În unele cazuri aceasta i-a condus la căsătorii frumoase, fidele. Pentru alţii a devenit baza pentru vocaţia la preoţie. Teologia trupului deţine cheia dezbaterilor actuale privind semnificaţia căsătoriei. În răspuns la cei care doresc să facă uniunile a doi bărbaţi sau a două femei egală cu uniunea dintre un bărbat şi o femeie, noi am răspuns natural concentrându-ne pe procreare şi pe creşterea copiilor. Este evident corect, dar există ceva mai profund: limbajul trupului. Chiar şi cei care se lasă în mreaja atracţiei homosexuale nu pot să scape de masculinitate şi feminitate – de faptul că suntem făcuţi că bărbaţi şi femei.

Teologia trupului are multe de spus despre semnificaţia căsătoriei. Dar ea aduce lumină şi asupra sărbătorii de astăzi: Corpus Christi, Trupul şi Sângele lui Cristos. În ultimele două duminici ne-am concentrat pe modul în care Cristos se comunică pe Sine prin Duhul Sfânt, a treia Persoană din Sfânta Treime. Dar El a dorit să avem alături şi o prezenţă fizică, ce să fie continuă. Din acest motiv, la ultima cină înainte de moartea Sa, El a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor Săi spunând: “Acesta este Trupul Meu”.

Desigur, noi am tot auzit despre şi spus adesea “Trupul şi Sângele lui Cristos”. Cuvintele se rostogolesc pe buzele noastre fără să evoce vreo imagine în minţile noastre. Cuvântului fără imagine îi lipseşte puterea. Prima lectură ne ajută să corectăm această situaţie. Ne oferă o imagine cu Moise tăind gâtlejurile unor viţei şi strângând sângele lor. El toarnă apoi grosul sângelui pe o masă de piatră şi stropeşte cu restul sângelui pe israelieni, aflaţi acolo pe triburi. Unii oameni tresaltă şi când îi stropesc pe faţă cu câteva picături de apă sfinţită. Imaginaţi-vă cum ar fi să fiţi stropiţi cu sânge de animal.

Această imagine a sângelui, vărsat şi stropit, ne este prezentă în minte când citim lectura din evrei. Doar că acum preţiosul Sânge al lui Cristos înlocuieşte sângele animalelor. Este un sacrament, un semn misterios, dar tot o realitate fizică. Vinul devine Sângele Său, iar pâinea Trupul Său. Nu observăm cu ochii pentru că materia îşi păstrează gustul şi aparenţa vinului şi pâinii. Cu toate acestea, Duhul Sfânt le transformă într-o nouă substanţă: adevăratul Sânge şi adevăratul Trup al lui Isus.

Majoritatea dintre noi conştientizăm prea puţin ce mare comoară ne-a dat Isus. Într-una din rugăciunile euharistice ne rugăm ca “primind preasfântul Trup şi Sânge al Fiului Tău, să fim umpluţi cu fiecare binecuvântare şi har ceresc”. Fiecare binecuvântare şi har. Ca şi voi, şi eu am multe dorinţe; mă rog pentru multe lucruri: pentru însănătoşire, pentru protecţia mea sau a unor prieteni, pentru rezolvarea unor probleme presante. Dar pe altar avem izvorul fiecărei binecuvântări şi fiecărui har. Catehismul explică aceasta cu următoarele cuvinte:

“Ceea ce produce hrana materială în viaţa noastră trupească, Împărtăşania realizează în chip minunat în viaţa noastră spirituală. Împărtăşirea cu Trupul lui Cristos înviat, ‘însufleţit de Duhul Sfânt şi dătător de viaţă’, păstrează, sporeşte şi reînnoieşte viaţa de har primită la Botez. Această dezvoltare a vieţii creştine are nevoie să fie întreţinută prin împărtăşania euharistică, pâinea peregrinării noastre, până în clipa morţii, când ni se va da ca viatic” (nr. 1392).

Nu este o întâmplare faptul că Isus ni se dă ca hrană. El doreşte să ne sprijine, să ne ajute să mergem, prin Trupul şi Sângele Lui. Din acest motiv Conciliul Vatican al II-lea învaţă că “toate sacramentele precum şi toate slujirile bisericeşti şi operele de apostolat sunt strâns legate de Euharistie şi orânduite în vederea ei” (Presbyterorum Ordinis, nr. 5). Euharistia, Trupul şi Sângele lui Isus, este inima Bisericii noastre, este inima vieţilor noastre de creştini. Este cel mai puternic limbaj pe care Isus ni-l poate vorbi – limbajul propriului său Trup. Să îi dăm astăzi mulţumire lui Dumnezeu pentru acest mare dar.

pr. Phil Bloom Ritul latin