Start > Ritul latin > Duminica a XX-a (A)

Duminica a XX-a (A)

29 July 2008
1,077 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XX-a de peste an (Anul A)

Isus s-a retras în ținutul Tirului și al Sidonului. Atunci o femeie canaaneană din acel ținut a venit la el și a început să strige: “Fie-ți milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită îngrozitor de diavol”… El a răspuns: “Nu-i drept să iei pâinea copiilor și s-o arunci cățeilor”. Atunci ea a replicat: “Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor”. Isus i-a răspuns: “Femeie, mare este credința ta! Să ți se împlinească dorința!” Și în același ceas fiica ei s-a vindecat. (Matei 15,21-28)

În evanghelia sfântului Matei, vindecarea fiicei femeii canaanene este unul din puținele gesturi salvatoare pe care Isus Cristos l-a făcut în favoarea unei persoane ce nu aparține poporului ales. Mai mult acea fată oropsită de diavol aparținea unui popor care, conform Dt 7,1-6 și 20,16-18, fusese exclus oricărei bunăvoințe divine de vreme ce a prigonit poporul ales. Și totuși, dacă Isus săvârșește vindecarea copilei, o face pentru mărturia admirabilă de credință a mamei în mesianitatea Lui atunci când i se adresează cu formule care aparțin patrimoniului religios iudaic și creștin: Doamne… sau Fiul lui David… și mai ales …și cățeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor.

Credința femeii canaaneene este și mai elocventă (și de aceea merită răsplătită) dacă ținem cont că episodul citit în această duminică este precedat de o controversă destul de aprinsă cu bătrânii poporului (15,1-20) care nu sunt capabili să iasă dintr-o tradiție devenită nefuncțională și să recunoască noutatea mântuitoare a Evangheliei lui Isus Cristos. Or, tocmai că femeia păgână, prin cuvintele ei atât de înțelepte și atât de curat cristologice a dat dovadă că și-a însușit esențialul Evangheliei predicate de Mântuitorul.

Fraților, vă spun vouă, care erați păgâni: în măsura în care eu sunt apostol al păgânilor, în acea măsură va fi gloria slujirii mele să-i fac geloși pe confrații mei iudei și să-i aduc la mântuire cel puțin pe unii dintre ei. Dacă respingerea lor a adus împăcarea lumii cu Dumnezeu, ce se va întâmpla atunci când vor fi reprimiți? Va fi ca o înviere a morților. Darurile lui Dumnezeu și chemarea lui sunt date pentru totdeauna… (Rom 11,13-15.29-32)

Textul paulin citit în această duminică face parte din aceeași secțiune cu cel citit în duminica trecută, secțiune în care Apostolul exprimă profundul regret că poporul iudeu se arată atât de puțin receptiv față de Evanghelia lui Cristos dar și mirarea și admirație că păgânii au îmbrățișat-o și o trăiesc cu seriozitate. Or, această îmbrățișare a Evangheliei are drept efect pentru păgâni primirea în sânul “noului popor al lui Dumnezeu” constituit din cei care cred în Cristos, având în acest fel acces la tezaurul legămintelor și al binecuvântărilor de care ne vorbea sfântul Paul (Pavel) în textul duminicii trecute.

Această situație se dovedește a fi un adevărat mister al mântuirii care, citit în prisma mesajului evanghelic, poate fi exprimat prin refuz al bucatelor dătătoare de hrană din partea iudeilor și profit din partea păgânilor.

Ritul latin