Predici

Astăzi prima lectură ne prezintă o importantă scenă din Cartea Exodului. Vedem cum poporul evreu a acceptat Legământul Legii lui Dumnezeu, Legământul celor Zece Porunci. Sigilarea Legământului s-a făcut printr-o jertfă: au fost tăiaţi câţiva viţei. Ca semn al acceptării de către oameni a Legământului, oamenii au fost stropiţi cu sângele viţeilor, cu sângele sacrificiului. Ciudat, dar semnificativ. Oamenii nu erau simpli observatori. Ei erau pregătiţi să devină parte intimă a Legământului.

Această lectură este prezentată ca o prevestire profetică a jertfei de Sânge a Noului Legământ. Noi luăm parte în mod intim la sacrificiul oferit Tatălui de Isus pe Cruce. În loc să fim martori la o jertfă, noi primim însăşi jertfa în noi, atunci când mâncăm Trupul Său. În loc să fim stropiţi cu Sângele jertfei, bem Sângele Domnului. Când primim Împărtăşania noi reafirmăm faptul că acceptăm Noul Legământ cu Dumnezeu. Este mai mult decât a spune: “Sunt de acord.” Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Cristos ne face părtaşi la prezenţa lui Cristos învingând răul pe Cruce. Noi nu suntem doar unşi cu sânge. Noi luăm sângele Mielului în noi. Noi nu doar oferim viţei pentru jertfă. Noi luăm jertfa în noi. Jertfa este Trupul lui Cristos.

Pe când eram mici copii am învăţat că în Euharistie îl primim pe Isus. Dar după emoţia Primei Sfinte Împărtăşanii scăpam uşor din vedere ce facem sau pe Cine îl primim. Părinţii noştri ne reaminteau constant că îl primim pe Isus, ne reaminteau să vorbim cu Isus, să ne rugăm. Biserica ne oferă solemnitatea Corpus Christi pentru a ne aminti nouă, adulţilor, ce facem şi pe Cine îl primim atunci când ne apropiem de Euharistie. Celebrarea Trupului lui Cristos a început prin secolul al XIII-lea şi a fost promovată de Sf. Iuliana de Liege, o călugăriţă augustiniană vizionară. După viziunea acestei călugăriţe, Papa Urban al IV-lea i-a cerut marelui teolog Sf. Toma de Aquino să elaboreze o Liturghie pentru această nouă sărbătoare. Şi astăzi mai folosim unele imnuri scrise de Sf. Toma de Aquino pentru această Liturghie, precum Tantum Ergo, O Salutaris Hostia şi altele. În unele locuri Euharistia mai este încă onorată în sărbătoarea Corpus Christi prin procesiuni. Preotul duce Preasfântul Sacrament prin oraş, oprindu-se de câteva ori pentru binecuvântări. De la caz la caz, sărbătoarea şi ceremonia se mută pe duminică, precum în cazul nostru, astăzi.

Euharistiei i se mai spune pe lângă Împărtăşanie şi Comuniune. Aspectul de comuniune al Euharistiei este mai mult decât un grup de oameni ce stau la aceeaşi masă. Este o uniune între cei care formează împreună Trupul lui Cristos în Împărăţia lui Dumnezeu. Când primim Împărtăşania prin însăşi acel act noi ne angajăm să luptăm cu păgânismul din vieţile noastre şi din lumea noastră. Ne angajăm să fim membri activi ai acelei comunităţi care răspândeşte Împărăţia lui Dumnezeu prin iubire jertfelnică. Pentru că primim frecvent Euharistia apare riscul să trecem cu vederea enormul angajament pe care îl facem în acele momente, de a trăi şi răspândi Împărăţia lui Dumnezeu.

Euharistia, cuvânt care înseamnă mulţumire, este modul prin care îi mulţumim lui Dumnezeu pentru viaţa pe care am primit-o. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a unit într-o comunitate a mântuirii. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru multele moduri în care experimentăm iubirea Sa în fiecare moment al vieţilor noastre. Euharistia este misterul angajamentului şi al tăriei. Angajamentul de a lucra Împărăţia. Suntem parte a unei mari aventuri, a unei mari căutări. Când primim Împărtăşania ne reafirmăm rolul nostru în bătălia de a transforma lumea în Împărăţia lui Dumnezeu. Este şi tărie. Tăria de care avem nevoie pentru marea aventură este chiar prezenţa lui Isus în noi. Nu suntem singuri în luptă. Îl purtăm pe Domnul, tăria noastră. Întâmpinăm dificultăţi când trebuie să facem o alegere? Îi cerem lui Isus din noi să ne călăuzească. Simţim că viaţa noastră este fărâmiţată? Îi cerem lui Isus să ne adune. Căutăm cum să îl slujim pe Domnul? Ne predăm atunci Domnului din noi. Suntem bolnavi, foarte bolnavi, poate chiar pe moarte? Îi cerem lui Isus din noi să ne arate cum să ne folosim de boală pentru a ne îndeplini misiunea noastră în marea aventură. Ne simţim singuri? Ne oprim şi ne rugăm după Împărtăşanie, pentru a conştientiza că nu suntem niciodată singuri când suntem cu Domnul.

Există atâtea alte motive să ne rugăm când îl primim pe Isus în noi prin Sfânta Împărtăşanie. Toate sunt valide. Orice cerere este auzită de Domnul, în special când El este în noi. Astăzi ne rugăm pentru sinceritate. Ne rugăm ca să fim sinceri în angajamentul pe care îl facem de fiecare dată când primim Euharistia. Îi cerem lui Dumnezeu marele dar de a ne putea trăi acest angajament. Acest mare dar este Noul Legământ, însuşi Trupul şi Sângele lui Cristos.

pr. Joseph Pellegrino Ritul latin