Predici

Există o istorioară despre Sf. Augustin de Ippona, mare filozof şi teolog. El era preocupat de doctrina Sfintei Treimi. Dorea foarte mult să înţeleagă doctrina despre Dumnezeul Unic în trei Persoane, pentru a-l explica logic. Într-o zi mergea pe malul mării şi reflecta la această problemă. A văzut deodată un copil jucându-se singur. Făcuse o gaură în nisip, alerga la mare cu o mică găleţică, lua apă, alerga înapoi şi golea apa în groapa din nisip. Fugea iarăşi la mare, iar lua apă, iar o golea în gaura din nisip. Augustin s-a apropiat de el şi l-a întrebat: “Ce faci tu aici?” “Încerc să golesc marea în această gaură.” Augustin l-a întrebat mirat: “Cum poţi să crezi că marea imensă ar putea fi golită în această mică gaură cu această găleţică mică?” A primit răspunsul copilului: “Dar tu, cum crezi că cu capul tău mic poţi cuprinde imensitatea lui Dumnezeu?” Şi copilul a dispărut. Isus a vorbit despre Tatăl care l-a trimis pe El şi despre Duhul Sfânt care urma să fie trimis de El. Isus a mai spus că Tatăl i-a dat Lui tot ceea ce are şi că El, la rândul Lui, a dat Spiritului Sfânt tot ce a primit de la Tatăl. Vedem astfel unitatea de scop între Persoanele Sfintei Treimi.

În istoria mântuirii de regulă atribuim creaţia Tatălui, răscumpărarea Fiului şi sfinţirea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, deşi sunt distincţi ca Persoane, nici Tatăl şi nici Fiul şi nici Duhul Sfânt nu există şi nici nu acţionează în izolare de celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi. Asemenea lui Augustin, poate nu vom putea să înţelegem cum “funcţionează” Sfânta Treime, dar mai important este să înţelegem de ce este aşa. De ce Dumnezeu ne revelează acest mister privitor la natura Fiinţei Supreme? Importanţa acestei doctrine se află în următorul fapt: noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi de aceea cu cât îl înţelegem mai mult pe Dumnezeu cu atât ne înţelegem mai mult pe noi înşine. Experţii în religie ne spun că oamenii au căutat mereu să fie asemenea zeilor cărora le aduceau cult. Oamenii care adorau un zeu războinic tindeau să fie războinici; oamenii care adorau un zeu al plăcerilor căutau ei înşişi plăcerea. După cum era zeul, aşa şi adoratorii lui. De aceea mai important pentru noi este să ne întrebăm astăzi aceasta: Ce ne spune doctrina despre Sfânta Treime despre Dumnezeul pe care îl adorăm şi ce spune despre felul de oameni care trebuie să fim? La această întrebare aş avea două idei să vi le împărtăşesc.

(1) Dumnezeu nu există într-un individualism solitar ci într-o comunitate de iubire şi împărtăşire. Dumnezeu nu este un singuratic. Aceasta înseamnă că un creştin în căutarea desăvârşirii (Matei 5,48) trebuie să evite orice tendinţă de izolaţionism. Idealul spiritualităţii creştine nu este acela al fugii de lume, după cum fac unele tradiţii monastice budiste în căutarea sfinţeniei prin retragerea în Himalaya, departe de oameni şi de societate.

(2) Adevărata iubire cere trei parteneri. Vă amintiţi că se spune: “Două înseamnă companie, trei este o mulţime.” Sfânta Treime ne arată că trei este comunitatea, trei este iubirea în maximul ei; trei nu înseamnă mulţime. Să luăm un exemplu de lângă noi. Când bărbatul A o iubeşte pe femeia B, iubirea lor este pecetluită de apariţia copilaşului C. Tată, mamă şi copil – iubirea când se desăvârşeşte devine o treime.

Noi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Aşa după cum Dumnezeu este Dumnezeu doar într-o relaţie trinitară, şi noi putem să fim pe deplin umani doar într-o relaţie de trei parteneri. Eul nostru are nevoie să fie într-o relaţie orizontală cu ceilalţi şi o relaţie verticală cu Dumnezeu. În acest fel viaţa noastră devine trinitară asemenea vieţii lui Dumnezeu. Atunci descoperim că aşa-numitul principiu individualist “Eu-cu-mine” acceptat în societatea modernă lasă mult de dorit. Doctrina Preasfintei Treimi ne provoacă să adoptăm mai degrabă principiul Eu-şi-Dumnezeu-şi-aproapele. Sunt creştin în măsura în care trăiesc într-o relaţie de iubire cu Dumnezeu şi cu alţi oameni. Fie ca harul Preasfintei Treimi să ne ajute să alungăm orice urmă de egoism din vieţile noastre şi să trăim în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin