Predici

“Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor alunga diavoli, vor vorbi limbi noi, vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca.”

Preoţii şi comunităţile lor din unele localităţi rurale iau acest pasaj literalmente. Ca un test al credinţei, ei îşi vor băga mâinile într-o cutie cu şerpi cu clopoţei, vor scoate unul afară şi îl vor ţine sus în faţa mulţimii. Alţii vor bea otravă. Unii vor supravieţui. Alţii vor fi muşcaţi de şerpi. Unii vor muri din cauza otrăvii. Aceste simple comunităţi rurale îi privesc pe supravieţuitori ca fiind exemple pozitive ale credinţei întregii comunităţi. Iar pe cei care sunt muşcaţi de şerpi sau care mor otrăviţi îi consideră exemple ale slăbiciunii credinţei comunităţii.

Ei greşesc total în interpretarea literală a cuvintelor lui Isus. El nu vrea ca noi să îl provocăm să ne vindece, şi nici să ne punem în pericol fără a fi nevoie. Însă ei au dreptate în recunoaşterea faptului că credinţa în Isus îi face capabili să învingă relele lumii. Şi comunităţile lor au dreptate atunci când atribuie succesul Domnului şi văd eşecul ca un rezultat al lipsei lor de credinţă.

Permiteţi-mi să spun câte ceva despre interpretarea literală a Bibliei. Această formă de fundamentalism cere ca fiecare cuvânt, fiecare afirmaţie să fie crezute exact aşa cum sunt scrise şi citite. Aceste interpretări se blochează adesea atât de tare în detalii încât pierd esenţa mesajului. Să vă dau un exemplu. O tânără mamă îşi duce copilul de şase ani pe plajă. Mama îl urmăreşte pe cel mic jucându-se în apă, când deodată acesta începe să strige: “Rechin, rechin!” Mama intră repede în apă pentru a-l proteja pe copil, dar acesta începe să râdă. “”Nu este distractiv”, se gândeşte mama, “Trebuie să înveţe că este greşit să ceri ajutorul când nu ai nevoie.” Aşa că i-a spus copilului povestea cu Petrică şi lupul. Vă amintiţi, băiatul era un păstoraş care păzea oile, şi era plictisit. Aşa că, pentru a atrage atenţia consătenilor lui, a strigat: “Lupul!”. Apoi a râs atunci când ei au venit în fugă, toţi îngrijoraţi. A făcut acest lucru de două ori. Oamenii au venit în ambele ture, dar erau furioşi că el face glume proaste. Apoi băiatul a văzut cu adevărat un lup. A strigat din nou după ajutor, doar că de data aceasta nimeni nu l-a ascultat şi el şi turma lui au fost atacaţi. Acum, mama îi spune această poveste copilului ei de şase ani pentru a-l face să înţeleagă importanţa la a cere ajutor atunci ai nevoie. Aceasta este esenţa poveştii. Orice detaliu despre păstoraş, dacă păzea oi sau capre, sau unde locuia, nu este important. A te lăsa prins în amănunte înseamnă a pierde scopul mai larg.

Care a fost mesajul pe care l-a dat Isus când a menţionat semnele celor care cred? Că ei se pot lupta şi învinge răul în formele lui cele mai rele. Isus a folosit şerpii pentru a reprezenta diavolul. Ucenicii lui, cei care cred în El, pot învinge diavolul. A folosit otrava pentru a reprezenta răul lumii, nu doar o băutură otrăvitoare, ci otrava reprezentată de ură, materialism, prejudecăţi, alcoolism, cultura drogurilor, cultura sexului, şi aşa mai departe. Isus a spus că cei care cred în El vor putea să învingă otrava acestei lumi.

Apoi El S-a înălţat la cer. Petru şi băieţii nu au jelit faptul că a plecat. Maria Magdalena şi fetele nu şi-au reluat plânsul. Nu, erau prea ocupaţi. Au început meargă şi să proclame minunile şi frumuseţile vieţii lui Isus. Diavolul i-a urmărit cu o adevărată bătălie. I-a torturat, i-a alungat din comunităţile lor şi din mijlocul prietenilor, i-a convins pe alţii să îi omoare, dar, după cum ştiţi, nu a învins. El nu ar putea opri lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Ucenicii înving şarpele. Tot răul din lume s-a pus împotriva ucenicilor lui Isus. Otrăvurile care distrug sufletul, care distrug viaţa, i-au atacat. Creştinii nu se ascund. Ei înving otrava lumii şi găsesc o viaţă liberă de rău, o viaţă plină de sens, viaţa creştină. Isus se înalţă la cer şi apoi ne spune: “Treceţi la treabă. Luptaţi-vă cu şarpele, diavolul. Luptaţi-vă cu otrăvurile lumii. Puteţi câştiga aceste bătălii. Le puteţi câştiga pentru că în realitate nu v-am părăsit. Sunt cu voi. Duhul Meu, Duhul Sfânt, vă întăreşte.

Cu toţii avem otrăvuri cu care trebuie să ne luptăm în vieţile noastre. Cu toţii avem proprii noştri demoni. Unii sunt făcuţi de noi. Unii ne sunt impuşi de către alţii sau de situaţii care ne scapă de sub control. Un om poartă o bătăile continuă împotriva alcoolului. Altul împotriva drogurilor. Unul se luptă să aibă o relaţie creştină cu prietena sau cu prietenul. Altul luptă împotriva propriului egoism. Unul trebuie să se lupte cu faptul că familia sa nu este aşa cum ar trebui să fie. Altul suferă de teroarea abuzului. Unul are probleme fizice, altul probleme psihologice. Aceştia şi atât de mulţi alţi demoni şi otrăvuri ale lumii ne atacă, dar nu pot să ne învingă. Noi vom câştiga în faţa răului din lume pentru că avem cea mai mare armă din câte au existat vreodată. Îl avem pe Isus Cristos.

Isus se înalţă la cer şi îşi preia locul de Domn al cerurilor şi pământului. Ce înseamnă oare “Domn”? Înseamnă că are puterea de a învinge, de a înfrânge răul. Înseamnă că el deţine controlul. El este Domnul nostru. El este Cel care luptă pentru noi şi cu noi.

Există o expresie ce spune că cea mai bună apărare este atacul. Când Isus s-a înălţat la cer, discipolii săi au mers la luptă. Ei nu s-au retras cu laşitate într-o cameră, înfricoşaţi de ce le-ar putea face inamicii Împărăţiei lui Dumnezeu. În schimb şi-au asumat bătălia cu răul. Evanghelia ne spune aceasta atât de simplu: “Au plecat şi au predicat pretutindeni”. Oameni care nu şi-ar fi părăsit niciodată satele, au călătorit în lumea întreagă pentru a se lupta pentru Împărăţie. Au predicat pretutindeni. La aşa ceva suntem şi noi chemaţi. Suntem chemaţi la bătălia cu duşmanul. Suntem chemaţi să combatem răul moral oriunde există el, în noi şi împrejurul nostru. Suntem chemaţi să dăm oamenilor Evanghelia, Vestea cea Bună. Iar Vestea cea Bună este aceasta: există o viaţă mult mai bună decât cea pe care lumea o pictează ca fiind ideală. Există o viaţă în care fiecare gest are o semnificaţie. Există o viaţă a împlinirii. Această viaţă este viaţa în Domnul. Aceasta este Vestea cea Bună. Viaţa este infinit mai bună atunci când este trăită în unitate cu Isus Cristos.

Şerpii vor ataca. Pe gât ni se va turna otravă. Dar noi, poporul Domnului Înălţat, le vom învinge pe toate. Cum? Ei bine, evanghelia explică cum în ultimele cuvinte: Domnul a lucrat cu ei şi le-a întărit cuvântul. Nu ducem lupta singuri. Ducem lupta cu putea Domnului Isus Cristos. Şi cu El alăturea, cum am putea oare să pierdem?

pr. James Gilhooley Ritul latin