Predici

Biserica Armata Salvării, comparată cu alte Biserici, subliniază natura altruistă a religiei fără a uita importanţa sfinţeniei personale. Fondatorul ei, generalul William Booth, spunea odată: “Fără nici o laudă, fără vanitate, vă pot asigura că atunci când mă dăruiesc lui Dumnezeu o fac mai mult pentru a-i salva pe alţii decât să mă salvez pe mine.” Aşa ceva poate să pară ciudat pentru mulţi dintre noi, care considerăm că scopul principal, dacă nu singurul, la a fi creştin este salvarea propriului nostru suflet. Dacă este aşa pentru noi, atunci evanghelia de astăzi ni se va părea ciudată. Isus spune: “Pentru ei mă sfinţesc pe mine însumi” (Ioan 17,19). Vom privi mai îndeaproape această profundă afirmaţie.

“Pentru ei.” Isus a fost dedicat total binelui celorlalţi. Când a prezentat scopul vieţii Lui, a spus: “Eu am venit ca (ei, ceilalţi) să aibă viaţă şi să o aibă din belşug” (Ioan 10,10). Isus a avut puteri miraculoase dar şi-a folosit aceste puteri în primul rând pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Când oamenii erau înfometaţi în deşert, El a înmulţit pâinea pentru a-i hrăni; dar când El a fost flămând în deşert, nu a transformat pietrele în pâine pentru a se hrăni. La un moment dat era obosit şi avea nevoie să se odihnească pentru ceva vreme. A luat barca să meargă undeva, să se retragă, dar când a ajuns acolo s-a trezit înconjurat de oameni ce veniseră pentru el. Văzându-i pe aceştia că arată ca o turmă de oi fără păstor, a anulat odihna programată şi a început să se ocupe de ei. Grija pentru ceilalţi a fost o caracteristică esenţială a vieţii şi slujirii lui.

Înţelegerea faptului că evanghelia le cere creştinilor să se îngrijească în mod activ de binele material şi spiritual al celor mai puţin norocoşi din această lume a născut conceptul de evanghelie socială. Oamenii care sunt implicaţi în eforturi de eradicare a sărăciei şi bolii în oraşele lor sau în alte părţi ale lumii reflectă spiritul de compasiune şi atenţia dezinteresată faţă de soarta altora, aşa cum vedem la Isus. Prima parte a afirmaţiei “Pentru ei mă sfinţesc pe mine însumi” subliniază faptul că grija pentru ceilalţi este în chiar inima evangheliei creştine.

“Mă sfinţesc pe mine însumi”. A doua parte a afirmaţiei, pe de altă parte, subliniază faptul că sfinţirea personală este un element esenţial în complexul faptului de a fi creştin. Contrabalansează prima idee. Isus a fost mereu la dispoziţia oamenilor, dar nu a uitat să se sfinţească pe Sine. Oamenii care sunt atât de implicaţi în ajutarea altora încât uită de propria lor viaţă interioară cu Dumnezeu, văd doar o parte a monedei. Cum ar putea cineva să muncească pentru Domnul uitând de Domnul muncii? Oamenii care sunt activ implicaţi în eforturile de a-i ajuta pe alţii trebuie de asemenea să cultive o relaţie interioară cu Domnul pentru sfinţirea lor personală. Altfel se pierd în activism. Evanghelia socială, bine înţeleasă, presupune de aceea evanghelia personală a intimităţii cu Domnul.

Când privim în jurul nostru ce vedem? Vedem numeroşi creştini care sunt atât de implicaţi în procesul propriei lor mântuiri şi sfinţiri că uită să manifeste grijă pentru cei mai puţini privilegiaţi. Astfel de creştini subscriu evangheliei personale, neglijând evanghelia socială. Se uită doar la o faţă a monedei. Mai ştim şi oameni implicaţi în eforturi pentru dreptate socială şi pace, care consideră o pierdere de vreme să se roage sau să meargă la biserică. Aceştia subscriu evangheliei sociale şi ignoră evanghelia personală.

Care din cele două este mai bună: evanghelia socială sau evanghelia personală? Izolată, nici una nu este mai bună decât cealaltă. Nu este corect să ne gândim care din ele să o alegem, ci cum le urmăm pe amândouă împreună. Pentru noi, cei care mergem regulat la biserică, pericolul cel mai mare este să ne concentrăm prea mult pe mântuirea şi sfinţirea personală, neglijând grija activă faţă de ceilalţi. Nouă ne sunt deci adresate aceste cuvinte ale lui Henry van Dyke:

Cel care caută cerurile singur pentru a-şi salva sufletul

Să ţină calea, căci nu îşi va atinge ţelul;

În timp ce cel ce umblă în iubire până-n depărtare,

Pe acela Dumnezeu îl va aduce între cei fericiţi.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin