Predici

Fiii lui Israel plecând din Rafidim, au ajuns în pustiul Sinai şi şi-au stabilit tabăra acolo, chiar în faţa muntelui. Moise a urcat la Dumnezeu. Domnul l-a chemat de pe înălţimea muntelui şi i-a zis: “Spune casei lui Iacob şi vesteşte fiilor lui Israel: « Voi înşivă aţi văzut ce am făcut eu în Egipt, cum v-am purtat ca pe aripi de vultur, pentru a vă aduce până la mine. Acum, dacă ascultaţi glasul meu şi păziţi legământul meu, veţi fi partea mea aleasă între toate popoarele… Veţi fi pentru mine o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt »” (Ex 19,2-6)

Pentru ca să înţelegem valoarea acestui text trebuie să ne reamintim faptul că, deşi Dumnezeu a intervenit în favoarea urmaşilor patriarhilor stabiliţi deja de mult timp în Egipt (v. cele zece plăgi), în ziua ieşirii lor din ţara sclaviei lor, evreii (şi împreună cu ei oameni din multe alte neamuri) au plecat în dezordinea cea mai mare. În plus, în drumul către muntele Sinai a fost întrerupt în permanenţă de vociferări, revolte şi neîncredere în prezenţa salvatoare a lui Dumnezeu în mijlocul lor. Or, iată această “turmă” ajunsă, cum-necum, la poalele muntelui unde Domnul i se va revela şi nu doar că îi va reaminti toate câte a făcut în favoarea lor, ci le propune, dacă vor asculta glasul lui şi vor păzi legământul lui, să facă din ei parte aleasă între toate popoarele, împărăţie de preoţi, popor sfânt… Mulţimea acceptă acest Legământ (Ex 20) şi va pleca de acolo bine organizat, ca un adevărat popor purtând în mod solemn într-un chivot preţios cele două table ale Legii. Această zi poate fi, aşadar, considerată ca o adevărată ziua de naştere a Poporului ales pe care Dumnezeu şi l-a constituit dintr-o mulţime de fugari neisprăviţi. Cum să nu vedem în acest gest a lui Yahve manifestarea iubirii neţărmurite faţă de cei pe care i-a purtat ca pe aripi de vultur până la locul consacrării lor?

Văzând mulţimile, lui Isus i s-a făcut milă de ele, pentru că erau istovite şi abătute ca nişte oi fără păstor. Atunci le-a zis ucenicilor săi: “Secerişul este într-adevăr mare, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi, aşadar, pe Stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui”. Apoi, chemându-i la el pe cei doisprezece ucenici, le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le scoată şi să vindece orice boală şi orice neputinţă… (Mt 9,36-10,8)

Şi textul evanghelic al acestei duminici ne vorbeşte despre acele mulţimi care se apropie de Isus, iar lui i se face milă de ele deoarece erau istovite şi abătute ca nişte oi fără păstor. Apropierea mulţimilor de Isus (reamintindu-ne, oarecum, scena din prima lectură) semnifică aici căutarea acelui conducător care să facă din ei un popor, în timp ce secerişul nu se vrea altceva decât reunirea într-un popor ordonat aidoma spicelor de grâu în snopii care trebuie apoi duşi în hambar. Isus se angajează să înfăptuiască această reunire a celor care îl caută prin instituirea grupului celor doisprezece ucenici cărora le-a dat puteri speciale de a vindeca în mulţimi orice boală şi neputinţă. Interesant este că această vindecare are trăsăturile unui exorcism. Cu alte cuvinte aceste mulţimi sunt deja victime ale unor duhuri şi boli de care trebuie să fie eliberaţi. Or, nu poţi “intra într-un snop” atâta timp cât eşti afectat de vreun “duh necurat” sau de vreo “boală”.

Ceea ce noi avem de făcut este să vedem ce “duhuri” sau “boli” ne istovesc astfel încât noi, deşi trăim, în realitate să simţim că viaţa noastră este fără sens şi, mai apoi, lăsându-ne “eliberaţi” (printr-o spovadă bună şi printr-o dăruire totală în braţele Mântuitorului) să redescoperim gustul adevăratei vieţi.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin