Predici

Fiii lui Israel îşi ziceau între ei: “Să ne dăm silinţa să-l cunoaştem pe Domnul! Venirea lui este sigură ca zorile;… va veni ca o ploaie de primăvară care face să rodească”. “Ce-aş putea să fac eu pentru tine, Efraime?… Iubirea voastră este ca norul de dimineaţă, ca roua care dispare de îndată? De aceea v-am biciuit prin profeţi, v-am nimicit prin cuvintele gurii mele şi judecăţile mele vor străluci ca lumina! Căci iubire vreau, nu jertfe, şi a-l cunoaşte pe Dumnezeu mai mult decât arderile de tot”. (Os 6,3-6)

Reproducând cuvintele fiilor lui Israel care îşi propun să facă un efort de a-l cunoaşte pe Domnul, profetul Osea arată, în prima lectură a acestei duminici, că un enunţ cât se poate de lăudabil este, în realitate, superficial dacă nu chiar ipocrit. Într-adevăr, însuşirea unei adevărate cunoaşteri a lui Dumnezeu ar trebuie să se traducă prin împlinirea poruncilor Lui, împlinire în care iubirea (faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele) trebuie să fie expresia dominantă. Or, profetul, în numele lui Dumnezeu, denunţă acea atitudine ipocrită în care împlinirea ritualistică a jertfelor ar fi, în ochii lor, suficientă pentru a atrage bunăvoinţa divină, bunăvoinţă care să le răsplătească “eforturile de a-L cunoaşte” prin rodnicia holdelor, a turmelor şi prin bunăstarea familiilor.

Ispita superficialităţii şi chiar a ipocriziei religioase îi paşte pe toţi oamenii, inclusiv pe creştini. De aceea textul profetic de astăzi ne invită să aprofundăm în ce constă cunoaşterea lui Dumnezeu. Această cunoaştere, mai înainte de a fi o temă de dezbatere teologică, trebuie să dea sens iubirii exprimate prin gesturile cele mai concrete.

Isus a văzut un om, cu numele de Matei, şezând la biroul lui de vameş şi i-a zis: “Urmează-mă!”. Matei s-a ridicat şi l-a urmat. În timp ce stătea la masă în casa acestuia, au venit o mulţime de vameşi şi păcătoşi şi au luat loc alături de el şi de ucenicii lui. Văzând aceasta, fariseii au spus ucenicilor: “Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşi şi păcătoşii?” Isus, auzindu-i, le-a zis: “Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci cei bolnavi. Învăţaţi ce vrea să spună scriptura prin aceste cuvinte: « Milă vreau, nu jertfă » Căci n-am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”. (Mt 9,9-13)

Textul evanghelic al acestei duminici ne oferă două exemple în care cuvântul lui Dumnezeu adresat cândva poporului prin profetul Osea este pus în practică într-un mod diametral opus: 1. Chemarea vameşului, Matei, care echivalează, în textul, nostru nu doar cu alegerea unuia dintre apostoli, ci, mai mult, cu vindecarea unui bolnav (boala fiind starea de păcat în care se afla viitorul evanghelist prin modul în care îşi practicase profesia împreună cu colegii săi de breaslă); 2. Iniţiativa fariseilor de a “salva” “sfinţenia” lui Isus (şi a ucenicilor Lui) prin îndepărtarea de “cei contaminaţi de păcat” cu care orice tip de comuniune trebuie exclusă. Prin remarca sa, care face aluzie la cuvântul profetului Osea, Isus confirmă faptul că gestul său trebuie înţeles ca împlinire concretă (termenul de milă îl cuprinde şi-l concretizează pe cel de iubire) a voinţei Tatălui. În plus, această împlinire a voinţei este pentru El (ca pentru oricare dintre ucenicii săi) o adevărată vocaţie.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin