Start > Ritul latin > Adevărul vă va face liberi

Adevărul vă va face liberi

30 May 2008
1,117 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Inima Preasfântă a lui Isus

(Izvorul libertății)

Un sculptor a realizat din marmură albă statuia unui înger, care ține în mâna stângă un fir de mătase de care atârnă un inel de argint; în mâna dreaptă are un lanț bătut cu pietre scumpe, de care atârna un inel mare de aur. Cei doi fii ai sculptorului au voit să afle tâlcul celor două inele și l-au întrebat pe tatăl lor, care le-a spus: Voi ce credeți? Acela care îmi va da explicația cea mai plauzibilă, va primi inelul de aur! Unul dintre ei s-a grăbit să spună: Aceste două inele reprezintă prietenia și iubirea. Este adevărat, zise tatăl, dar pentru ce unul este de argint și altul de aur? Pentru ce cel de argint atârnă de un fir de mătase și cel de aur de un lanț bătut cu pietre scumpe? Cel care vorbise primul n-a știut să dea explicația de rigoare și atunci a intervenit al doilea, care, după un moment de gândire, a spus: Inelul de argint reprezintă iubirea și prietenia dintre oameni, care nu este cea mai valoroasă și nici atât de tare; ea atârnă de un fir subțire, care se poate rupe ușor. Inelul de aur reprezintă iubirea lui Dumnezeu față de noi, mai prețioasă decât aurul și mai tare chiar decât lanțul cel mai îngroșat cu pietre scumpe, fiindcă nu se poate rupe decât foarte greu.

Răspunsul celui din urmă a fost socotit exact și tatăl i-a dăruit un inel de aur de aceeași mărime cu cel din mâna îngerului și cu acest îndemn: Dumnezeu să te țină mereu legat de inima lui cu lanțul cel mai prețios al iubirii sale și vei deveni un înger!

A fi legat de iubirea Inimii Preasfinte a lui Isus înseamnă a avea acces la Izvorul libertății. Însuși Dumnezeu s-a legat cu lanțul cel mai prețios, prin Inima Preasfântă a lui Isus, de oameni și nimeni n-ar putea spune că și-a pierdut libertatea. Nimeni dintre cei care s-au prins de acest lanț, de care Tatăl a atârnat toate pietrele prețioase ale cerului, nu poate spune că și-a pierdut libertatea.

Ca să ne determine, spre a ne prinde de acest lanț, ca să posedăm veșnic inelul de aur, după îndemnul tatălui: Puneți-i inelul în deget! (Lc 15,22), sfântul Bonaventura spune: Consideră și tu, o, omule mântuit, cine, cât de mare și de ce natură este acela care atârnă pentru tine pe lemnul crucii! Moartea sa dă viață morților; la trecerea sa din această lume plâng cerurile și pământul; granitul se frânge. Oare un înlănțuit poate da libertate morților? Și nu numai atât, dar de fapt din coasta lui Cristos mort pe lemnul crucii s-a născut Biserica și s-a împlinit Scriptura care zice: Îl vor vedea pe acela pe care l-au străpuns; ceea ce înseamnă că Isus, chiar dacă s-a supus morții, tot nu și-a pierdut libertatea de Fiu al lui Dumnezeu, fiindcă dă posibilitatea și libertatea acelora care l-au străpuns să aibă o întâlnire personală cu el. El însuși a dat putere soldatului roman să-i deschidă coasta, ca din Inima sa Preasfântă să iasă sânge și apă, prețul mântuirii noastre, ca să putem mărturisi cu toată credința și libertatea: Acest om era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu (Mc 15,39). Ieșind în mod liber dintr-un astfel de izvor, adică din taina Inimii, sângele și apa dau sacramentelor Bisericii capacitatea de a da viață veșnică, fiind pentru cei care deja trăiesc în Cristos, băutura din izvorul viu al libertății care țâșnește pentru viața veșnică (In 4,14). Sfântul Bonaventura continuă cu acest îndemn: Ridică-te, așadar, o prietena lui Cristos (Sfântă Biserică)! Fii ca o porumbiță care își clădește cuibul în pereții unei peșteri adânci! (Ex 48,28); fii ca pasărea care și-a găsit adăpostul! (Ps 83,4). Nu înceta de a veghea în acest sanctuar. Aici, ca turturica ascunde-ți puii tăi, născuți dintr-o iubire curată. Aici întinde-ți buzele, spre a atinge apele izvoarelor Mântuitorului! De aici, de fapt, apare izvorul care coboară din mijlocul paradisului, din care, împărțindu-se în patru fluvii și, în sfârșit, răspândindu-se în inimile care ard de iubire, irigă și dă rodnicie întregului pământ.

Aleargă la acest izvor al vieții și al luminii cu dorința vie, oricine ai fi tu, o suflete consfințit lui Dumnezeu, și cu puterea intimă a inimii tale strigă-i: “O, nespusă frumusețe a lui Dumnezeu preaînalt, o, splendoare cristalină a vieții veșnice, tu ești viața care însuflețește orice ființă, lumina care iluminează orice focar și care păstrează în veci splendoarea și mulțimea multicoloră a luminilor care strălucesc înaintea tronului dumnezeirii tale până la prima revărsare a zorilor.

O, veșnică și inaccesibilă, strălucitoare și dulce revărsare din izvorul ascuns privirilor celor muritori! Adâncimea ta este fără fund, înălțimea ta fără hotar, mărimea ta este infinită, curăția ta imperturbabilă!

Din tine izvorăște fluviul care înveselește cetatea lui Dumnezeu (cf. Ps 45,5), ca în mijlocul cântărilor unei mulțimi în sărbătoare (cf. Ps 41,5) să putem să-ți cântăm cântări de laudă cu mărturia experienței, căci în tine este izvorul vieții și în lumina ta vom vedea lumina (cf. Ps 35,10) “.

Ca inima mea, a ta, a noastră, a tuturor, să se poată bucura de libertatea Inimii lui Isus, trebuie să spunem cât mai des: Isuse, cu Inima blândă și smerită, fă inima noastră asemenea cu Inima ta! Adică: dă-mi puterea necesară ca să o pot lăsa străpunsă de lancea păgână, de orice suferință, ca să iasă și din inima mea sânge și apă, spre a da libertatea fiilor lui Dumnezeu tuturor celor care mă înconjoară!

Repet ceea ce am spus într-o predică (despre sfântul Anton de Padova) și anume că libertatea nu crează valorile, de orice natură ar fi ele, ci ea le cerne; libertatea este sita care se mișcă în mâna lui Dumnezeu și trec prin ea, ca adevărate valori, numai acei care s-au lăsat măcinați de “crucea zilnică”, spre a deveni făină fină pentru pâinea fraților lor. Cei care nu înțeleg aceasta, rămân în sită ca tărâța, care se agită și se bate cu capul de marginile ei, dar nu poate trece. Menirea tărâței este de a îngrășa porcii și alte animale, care, îngrășate, devin nărăvașe și, pentru a le stăpâni sunt de trebuință diferite instrumente ca: zăbala, frâul, căpăstrul, biciul etc.

Mă întreb: oare ați înțeles ce vreau să spun?

Voi cereți libertate, fără să știți ce cereți. Cereți mai bine să aveți o inimă asemenea cu Inima lui Isus, libertatea de a fi străpunsă ca să iasă din ea sânge și apă dătătoare de mântuire! Cine nu este în stare să-și ia crucea zilnică, cine nu învață cum să ducă această cruce cu Isus, cum va putea urca pe înălțimea Golgotei ca să fie cât mai aproape de Inima lui Isus?

Un tiran, învingând pe dușmanul său, l-a închis într-un turn foarte înalt, de unde nu putea să scape nicidecum. Dar ce se gândi învinsul? S-a gândit să-și lase părul să crească cât mai lung, așteptând cu răbdare luni întregi; și când a crezut că este suficient de mare, l-a tăiat; apoi, cu multă migală, a legat capăt de capăt fiecare fir de păr și apoi l-a slobozit spre pământ, unde îl aștepta un prieten, care, la rândul său, a legat de firul de păr un fir de mătase, pe care cel închis l-a tras în turn; apoi, de capătul firului de mătase a legat o sfoară mai groasă, pe care a tras-o în turn și de capătul sforii a legat o frânghie suficient de tare, ca cel de sus să poată coborî și, evadând, să-și recapete libertatea.

Libertatea fiilor lui Dumnezeu (Rom 8,21) se dobândește cu migală, înnodând minut cu minut, oră cu oră, zi cu zi și an cu an, inima mea de Inima lui Isus până când, în cele din urmă, Isus ne va trage sus, dar prin pământ, fiindcă a spus: Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu nu cade în pământ și nu moare, rămâne singur. Dar dacă moare, aduce rod mult. Cine ține la viața sa (adică la patimile sale, la plăcerile lumești), o va pierde, pe când cine nu pune preț pe viața sa în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică. Cine mă slujește, să mă urmeze, fiindcă unde sunt eu, va fi și slujitorul meu. Dacă cineva mă slujește, Tatăl meu îl va cinsti (In 12,24-26).

Ritul latin