Start > Ritul latin > Duminica a V-a a Paștelui

Duminica a V-a a Paștelui

20 March 2008
772 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a după Paște (Anul A)

Lecturile din această duminică sunt foarte bogate în tematici teologice importante, atât în referire la Isus Cristos (cf Evanghelia: “Mă duc să vă pregătesc un loc…”; “Eu sunt calea, adevărul și viața…”; “Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl…”), fie în referire la Biserică (cf. lectura întâia și a doua: comunitate de credincioși, “edificiu spiritual… preoție sfântă”, ministere…).

În aceste cazuri trebuie să ne ferim de ispita de a voi să vorbim despre toate în omilia noastră, sau să evidențiem toate tematicile lecturilor prin cântările și rugăciunile noastre; așa cum invers, nu trebuie să pretindem să găsim cu orice preț un fir conducător unitar, capabil să rezume și să coordoneze toate tematicile. Prima noastră preocupare nu trebuie să fie aceea de “a explica totul” din lecturi, dar aceea de a le lăsa să vorbească ele: printr-o bună pregătire tehnică a lectorilor (citire rară, tare, clară, expresivă) și căutând să creem în adunarea liturgică un climat de ascultare atent și meditativ (ceva spațiu de tăcere).

Dacă cuvintele ar fi de ajuns să facă lumea mai bună… Discursuri, întruniri, predici, declarații, interviuri, relații, conferințe… desigur că acestea nu lipsesc. Ca să nu mai vorbim despre cărți, ziare, reviste…

Uneori avem impresia că ne sufocăm, ne înecăm pur și simplu în cuvinte: cele mai diferite, mai confuze, mai contradictorii unele față de altele… Ca o reacție de apărare, sfârșim prin a nu mai da importanță niciunui cuvânt. Dar aceasta nu este o soluție. Mai degrabă este o ispită.

Și predicile sunt alcătuite din cuvinte. Și Evanghelia este alcătuită din cuvinte. Întreaga credință creștină înseamnă un “a crede în cuvânt”, cum ne spune prima scrisoare a lui Petru (lectura a doua). Și conform învățăturii din cartea Faptele Apostolilor, misiunea primară a mai marilor responsabili din comunitatea creștină este tocmai aceea de “a se dedica ministerului, slujirii cuvântului” (cf prima lectură): aceasta era valabil pentru apostolii din primele timpuri ale Bisericii, dar este valabil și pentru episcopii și preoții din Biserica de astăzi.

Dar este foarte semnificativ că acest minister, în conștiința apostolilor este strâns legat de rugăciune.

Pentru că “cuvântul” pe care se fundamentează Biserica, cuvântul pe care miniștrii Bisericii trebuie să-l predice, este un cuvânt care vine de la Dumnezeu; și-și menține autenticitatea și puterea numai dacă se “încarcă” (alimentează) prin tăcerea rugăciunii. Altfel riscă într-adevăr să se transforme în niște “cuvinte într-o mare masă de cuvinte”.

Ceea ce avem de spus în predicare, nu sunt cuvintele noastre: este cuvântul lui Cristos pe care noi trebuie să-l transmitem. Iar Isus Cristos, la rândul său, afirmă: “Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la mine; dar Tatăl care rămâne în mine face lucrările sale” (Evanghelie).

Isus însuși este “Cuvântul” lui Dumnezeu în carne și oase (cf In 1,1-14): în el Dumnezeu a spus lumii cuvântul său definitiv; în el, Dumnezeu cel invizibil a devenit “vizibil” oamenilor: “Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl… Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine”.

Să nu ne gândim sau imaginăm că-l putem cunoaște pe Dumnezeu și gândirea lui mai bine sau pe altă cale, dacă nu căutăm să-l cunoaștem mai bine și mai mult pe Isus Cristos și cuvântul său: “Dacă mă cunoașteți pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl meu”.

Vorbind despre sine însuși, Isus spune lucruri foarte grele; lucruri pe care nici un om, oricât de mare și de important, nu ar putea să-și permită să le spună: “Eu sunt calea, adevărul și viața…”. Tocmai de aceea, Isus a devenit pentru mulți o “piatră de scandal” (lectura a doua): pentru toți cei care nu vor să recunoască în el pe altcineva decât un om printre alți oameni, și nu descoperă în cuvintele sale altceva decât niște cuvinte printre alte cuvinte și atât.

Cristos este calea, pentru că el ” a ieșit de la Tatăl și a venit în lume” (In 16,28) pentru a ne conduce împreună cu el “în casa Tatălui său”. Dumnezeu, “Tatăl”, este de fapt ținta vieții noastre. “Mă duc să vă pregătesc un loc… Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine…”.

Cristos este adevărul, pentru că cuvintele sale nu sunt numai cuvinte umane. Noi avem totdeauna o cunoaștere limitată și relativă despre lucruri… De aceea cuvintele umane sună adesea așa de contradictorii. În schimb în Cristos este însuși cuvântul lui Dumnezeu care devine pentru noi “lumină adevărată, care luminează pe tot omul” (In 1,9).

Cristos este viața pentru că numai el, învind din morți, a învins pentru toți și pentru totdeauna puterea morții.

Ritul latin