Start > Ritul latin > Împărtășirea credinței

Împărtășirea credinței

22 September 2006
1,611 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a III-a după Paște (Anul B)

Dacă subiectul ultimei Evanghelii duminicale a fost experimentarea Domnului înviat, astăzi pasajul evanghelic este despre împărtășirea credinței noastre cu ceilalți. Cristos dorește ca cei care îl urmează să îi fie martori. Mărturia, asemenea unei monede, are două fețe. Pe de o parte trebuie să vezi un anume eveniment, să ai cunoștință despre ceva printr-o trăire personală și nu din auzite. Pe de altă parte trebuie să dai mărturie în fața celorlalți despre ce ai văzut, despre ce cunoști. De aceea când ni se spune martori ai lui Cristos trebuie să înțelegem aici o dublă chemare: la a-l experimenta personal pe Cristos și apoi l-a a împărtăși această experiență și altora. Mulți creștini, din păcate, merg doar până la jumătatea drumului, concentrându-se pe cunoașterea lui Cristos tot mai mult și mai mult fără a fi la fel de interesați de împărtășirea cunoașterii dobândite. Dar credința este asemenea flăcării: cu cât o bucată de lemn împarte flacăra la altele, cu atât mai strălucitor arde; dar dacă refuză să dea flacăra, rămâne în pericolul să se stingă singură.

Bunicul filozofului evreu Martin Buber era șchiop. Într-o zi i-au cerut acestuia să le spună o poveste despre mentorul său, la care bunicul a început să le povestească despre cum mentorul său sărea și dansa când se ruga. Bătrânul, în timp ce vorbea, s-a ridicat în picioare și, absorbit de istoria ce o spunea, a început el însuși să sară și să danseze, după cum făcea pe vremuri mentorul său. Din acel moment nu a mai avut probleme cu picioarele. Când vorbim despre Cristos realizăm două lucruri. Le permitem altora să îl experimenteze iar noi îi experimentăm mai mult puterea. Vedem cum se întâmplă aceasta în Evanghelia de astăzi.

Doi discipoli l-au întâlnit pe Domnul Înviat, pe drumul spre Emaus. Apoi s-au întors la Ierusalim pentru a-și împărtăși experiența cu apostolii. Citim că, “pe când vorbeau ei acestea, el a stat în mijlocul lor și le-a spus: ‘Pace vouă!’” (Luca 24,36). Cristos se face pe sine prezent în procesul de împărtășire a experienței lor de credință în fața discipolilor necredincioși. Acum cei 11 apostoli și însoțitorii săi pot la rândul lor să îl experimenteze pe Domnul Înviat. Și nu este nevoie de prea multă imaginație ca să ne dăm seama că și pentru cei doi care și-au împărtășit experiența faptul în sine a reprezentat o deosebită întărire a credinței lor.

Ce le face Isus celor care îl experimentează? În primul rând El le comunică pace în sufletele lor agitate. Apoi încearcă să îi convingă că același Isus din Nazaret care a suferit și a murit prin rușinoasa crucificare e Cel care acum este viu în gloria lui Dumnezeu. Merge până acolo încât mănâncă pește fript, de care desigur nu avea nevoie – doar pentru a sublinia ceva. Apoi le deschide mințile pentru a înțelege Scripturile, pentru a înțelege cum indică acestea spre El. În final le dă sarcina să îi fie martori. “Voi veți fi martorii acestor lucruri” (Luca 24,48). Acestea le-a făcut Isus când a apărut discipolilor în acea dimineață de duminică de acum două mii de ani. Și la fel face când apare adunării credincioșilor în duminica de astăzi.

Acum să privim cât de activ este Isus. El este cel care le dă pacea Sa. El este cel care îi întărește în credință și le spulberă îndoielile. El este cel care le deschide mințile și le explică Scripturile. El este cel care îi declară martori ai Săi. Discipolii nu fac prea multe în această întâlnire, decât că își deschid ochii pentru a-l vedea, inimile pentru a primi pacea Sa, mințile pentru a primi învățătura Sa. Iar la final, când El le spune: “voi veți fi martorii acestor lucruri”, ne așteptăm că i-au răspuns: “Da, Doamne” și apoi au mers și au făcut întocmai așa.

Cum dăm noi mărturie despre Cristos? Nu amenințându-ne semenii cu focul iadului dacă nu devin creștini. Nu angrenându-ne în discuții contradictorii în care căutăm să le demonstrăm teologic un anume adevăr. Nu. Mai simplu. Așa cum au făcut cei doi apostoli ce în drum spre Emaus s-au întâlnit cu Domnul: povestind celorlalți despre întâlnirea noastră personală cu El. Împărtășindu-le motivele pentru care noi suntem creștini. Așa după cum spunea Sfântul Petru: fiți “gata oricând să dați răspuns oricui vă cere cont de speranța voastră, dar cu blândețe și bună-cuviință” (1Petru 3,15).

Ritul latin