Start > Ritul latin > Joia Sfântă – Liturghia de seară

Joia Sfântă – Liturghia de seară

20 March 2008
962 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Joia Mare

Conform indicației din Misal “este oportun ca uleiurile binecuvântate de Episcop la Liturghia Crismei să fie prezentate și primite de comunitatea parohială” cu ocazia Liturghiei de seară. Recipientele cu uleiurile binecuvântate vor fi aduse la altar la procesiunea de intrare și eventual vor fi incenzate împreună cu altarul. După salut, cel care prezidează va putea putea face introducerea la celebrare prin aceste cuvinte:

“Suntem adunați în această seară pentru a ne aminti de momentul în care Isus a instituit Euharistia, sacramentul prin care el vrea să actualizeze dăruirea de sine însuși realizată pe cruce. Dar întâlnirea noastră cu Domnul se realizează și în alte sacramente, începând de la botez și mir, până la ungerea bolnavilor. În această dimineață la catedrală Episcopul nostru a binecuvântat uleiurile necesare pentru aceste sacramente. Aceste uleiuri au fost distribuite în toate parohiile ca semn al unității în aceeași credință. Noi le primim cu recunoștință și în comuniune cu toate celelalte comunități ale credincioșilor celebrăm Cina Domnului…”

În jurul anului 1250 a. C. evreii au ieșit din Egipt și și-au început drumul libertății prin trecerea Mării Roșii. Îi conducea Moise; dar în realitate Dumnezeu era “Domnul” cel care-i conducea.

Era perioada în care, conform obiceiurilor foarte vechi ale nomazilor semiți, se “jertfea mielul” la apusul soarelui, noaptea cu lună plină după echinocțiul de primăvară, mai înainte de a porni în transhumanță. O anumită cantitate din sângele victimei era pus pe acoperișul corturilor, pentru a fi apărați oamenii și animalele de orice nenorocire și răutate. Mielul era mâncat în timpul nopții, mai înainte de a porni la drum…

Acea sărbătoare se numea “Paște”. Dar în acel an a fost un Paște diferit ca de obicei: a fost “Paștele Domnului”, noaptea intervenției sale decisive pentru eliberarea poporului lui Israel.

În felul acesta, vechiul ritual al mielului a devenit pentru evrei nu numai o sărbătoare pur și simplu tradițională de primăvară, dar “memorialul” acelei nopți: amintirea vie și perenă a intervenției lui Dumnezeu – “cu mână și braț puternic” (Dt 4,34) – pentru a scoate pe poporul său din condiția de sclavie și a-l conduce spre țara promisă.

Pe la anul 30 d. C. Isus a celebrat Paștele împreună cu ucenicii săi la Ierusalim. El știa că “a sosit ora plecării din această lume la Tatăl” (Evanghelie). De aceea, la începutul cinei, după ce a luat în mâinile sale pâinea, și după ce a pronunțat tradiționala rugăciune de binecuvântare, a frânt pâinea și a dat-o ucenicilor săi spunând: “Acesta este trupul meu, care este pentru voi; faceți aceasta în amintirea mea”. Iar spre sfârșitul cinei a luat cupa cu vin, a mulțumit prin rugăciunea de binecuvântare și a dat-o ucenicilor săi spunând: “Acest potir este noua alianță în sângele meu…” (lectura a doua).

Tot în acea noapte Isus a fost trădat și “dat” pentru a fi judecat, condamnat și ucis. Prin acele acțiuni și prin acele cuvinte ale sale din timpul cinei, Isus a voit să rezume și să condenseze întreaga semnificație a vieții și morții sale: un dar pentru noi.

“Iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit” (Evanghelie). Conform cuvintelor înseși ale lui Isus, “nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13). Și este tocmai ceea ce a făcut Isus: ducând până la limita extremă a morții pe cruce acea atitudine de slujire și dăruire de sine în care el și-a trăit întreaga sa existență umană.

În acea noapte a început noul Paște: o nouă “eliberare”, raportată nu numai la un mic popor, dar la întreaga omenire. Dându-se în mod liber la o moarte nedreaptă și violentă, Isus a învins atotputernicia răului, care părea că are stăpânire peste toate în această lume. În realitate, El a înviat din morți, deschizând “trecerea” la viața deplină și veșnică cu Dumnezeu pentru toți oamenii.

De fapt nici moartea și nici învierea lui Isus nu-l vor privi numai pe el. El “a venit de la Dumnezeu” în lume (Evanghelie) – împărtășind în toate, în afară de păcat, condiția umană – pentru “a se întoarce la Dumnezeu”, dându-ne nouă tuturor posibilitatea de a împărtăși la rândul nostru viața sa de înviat.

Și tocmai aceasta a voit să semnifice în primul rând Isus, începând să spele picioarele ucenicilor săi chiar în aceeași seară. Este nevoie să “fim spălați” de Cristos pentru “a avea parte împreună cu el” (cf Evanghelie); și tocmai puterea iubirii până la moarte a fost aceea care a spălat lumea de “corupția” păcatului, care îndepărtându-l pe om de Dumnezeu îl separă de rădăcinile vieții.

Așadar astăzi este Joia Sfântă: în ascultare față de cuvântul lui Isus (“Faceți aceasta în amintirea mea”), noi “celebrăm memorialul morții și învierii sale”. Și ne amintim de seara în care el a instituit sacramentul Euharistiei, pentru a face veșnic actuală dăruirea de sine însuși: “Luați și mâncați din aceasta toți: acesta este trupul meu oferit ca jertfă pentru voi…”.

Însă împărtășirea cu trupul și sângele Domnului îl angajează pe fiecare dintre noi să “facă așa cum a făcut și el” (Evanghelia): adică să traducem viața noastră în termeni de dăruire și slujire unii față de ceilalți (cf. Colecta: “… Dă-ne ca prin participarea la un așa de mare mister să ajungem la plinătatea dragostei și a vieții”).

Fără retorică: tocmai aceasta este învățătura care ne parvine de la Paștele lui Cristos, centrul și fundamentul credinței pe care o mărturisim: nu există o altă forță decât cea a iubirii pentru a învinge aparenta atotputernicie a răului în lume…

Ritul latin