Start > Ritul latin > “Dar”-urile lui Ioan

“Dar”-urile lui Ioan

22 September 2006
906 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a III-a după Paște (Anul B)

(predică pe marginea lecturii a doua)

Păcatul este o problemă foarte serioasă pentru Ioan. Cât de serios ia Ioan păcatul se poate vedea din a doua lectură de astăzi. În Evanghelia sa, Ioan ne spune de ce a scris: “Acestea au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele Lui” (Ioan 20,31). În a doua lectură de astăzi, din prima scrisoare a lui Ioan, el ne spune din nou de ce a scris: “Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți” (1 Ioan 2,1). Dacă luăm aceste două declarații de intenție ca două fețe ale aceleiași monede, putem înțelege că pentru Ioan a crede în Cristos înseamnă a înceta să fii un păcătos. După cum vede Ioan lucrurile, între a fi copil al lui Dumnezeu și a fi păcătos este o contradicție. Găsim aceasta afirmată mai ferm în 1Ioan 3: “Oricine rămâne în El nu păcătuiește. Oricine păcătuiește, nici nu l-a văzut, nici nu l-a cunoscut. Cine comite păcatul este de la diavol pentru că diavolul păcătuiește de la început. Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în el și nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu” (1 Ioan 3,6.8-9).

Pentru Ioan așa ar trebui să stea lucrurile. Acesta este idealul la care fiecare creștin ar trebui să aspire. Totuși, Ioan este suficient de realist ca să admită că, de fapt, majoritatea creștinilor nu reușesc să urmeze acest ideal. În realitate mulți creștini încă se lasă pradă păcatului ocazional. Unii predicatori de astăzi i-ar trimite pe acești credincioși păcătoși direct pe fundul iadului. Dar nu Ioan. Pentru Ioan există speranță chiar și pentru credinciosul aflat în păcat. Același Cristos care este tăria credinciosului drept este și remediul credinciosului păcătos. “Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre” (1Ioan 2,1-2). Deschiderea arătată de Ioan nu se încheie cu încorporarea credincioșilor păcătoși. Jertfa lui Cristos este universală în efectele ei. Ioan, de aceea, îl vede pe Cristos ca pe ispășitorul păcatelor întregii omeniri, adică a credincioșilor și a necredincioșilor deopotrivă. “El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi” (versetul 2).

În acest scurt pasaj, Ioan pare a provoca creștinismul popular și îngust la minte al vremii lui. Sesizăm provocările marcate prin cuvântul “dar”: Ioan prezintă viziunea tradițională și apoi cu “dar” introduce punctul său de vedere. Să ne concentrăm asupra acestor trei “dar”, pentru că ele subliniază bine învățătura lui Ioan. Există trei apariții ale lui “dar”, desigur în funcție de traducerea folosită:

(1) “Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept” (versetul 1). Aici Ioan provoacă mentalitatea conform căreia credincioșii care au păcătuit sunt pierduți pentru totdeauna, fără speranță de reconciliere cu Dumnezeu. Această gândire, cunoscută sub numele de donatism, a fost respinsă de Biserica Universală, care crede asemenea lui Ioan că harul lui Cristos este suficient pentru a-l readuce pe păcătosul ce se pocăiește la o stare de deplină reconciliere cu Dumnezeu și cu Biserica. Să nu uităm că Cristos ne-a dat Sacramentul Spovezii!

(2) “El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi” (versetul 2). Aici Ioan provoacă mentalitatea conform căreia ispășirea și mântuirea câștigată de Cristos este aplicabilă doar credincioșilor creștini. Aceasta nu înseamnă că credinciosul și necredinciosul au șanse egale de mântuire. Credinciosul are cu siguranță un mai larg acces la harul lui Dumnezeu prin cuvântul lui Dumnezeu și prin Sacramente. Cu toate acestea, iubirea lui Dumnezeu în Cristos nu poate să fie limitată de granițele Bisericii. Necredincioșii pot să bâjbâie după adevăr în întunericul necredinței, dar dacă ei caută adevărul cu sinceritate, harul lui Dumnezeu îi va găsi chiar și în beznă.

(3) “Cine spune ‘Eu îl cunosc’, dar nu ține poruncile Lui, este mincinos și adevărul nu este în el. Dar dacă cineva păstrează cuvântul Lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârșită” (versetele 4-5). Aici Ioan îi provoacă pe cei care pretind că îl cunosc pe Dumnezeu și îl iubesc, dar nu se angajează cu seriozitate să păzească poruncile lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, gradul în care cineva păzește poruncile lui Dumnezeu indică măsura iubirii pe care acesta i-o poartă lui Dumnezeu, măsura cunoașterii lui Dumnezeu.

Aceste învățături ale lui Ioan explicate creștinilor din acele zile se aplică în egală măsură creștinilor de astăzi. În ceea ce îi privește pe ceilalți, trebuie să fim mai înțelegători, știind că nimeni, dar absolut nimeni, nu se află în afara orbitei de iubire și îndurare a lui Dumnezeu. În ceea ce ne privește pe noi, trebuie să fim mai pretențioși cu respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

Ritul latin