Start > Ritul latin > A doua zi după Paști

A doua zi după Paști

20 March 2008
4,015 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
A doua zi după Paști

Bucuria învierii este atât de mare încât Biserica, fiind conștientă de însemnătatea misterului lui Cristos crucificat și înviat, a făcut să răsune cât mai mult posibil propria bucurie pentru ființa salvată și îmbogățită de darul Duhului Sfânt. Cele 50 de zile care încep din duminica Învierii și până la Rusalii se celebrează într-o unică bucurie, ca o singură zi, la fel ca și Duminica Învierii.

Într-adevăr, pentru fiecare creștin, învierea reprezintă o mare bucurie, pentru că el este conștient de valoarea și importanța acestui minunat mister. Prin urmare, Cristos a învins moartea și ne-a ridicat la rangul de fii ai lui Dumnezeu. Astfel, noi, fiind frați cu Cristos, îl putem numi de acum pe Dumnezeu: Tată! Noi nu mai suntem sclavi, supuși păcatului, dar suntem oameni liberi, dispuși de a primi harul în inimile noastre și de a-l lăuda pe Dumnezeu pentru toate binefacerile sale.

Care ar fi fost misterul credinței noastre dacă Cristos nu ne-ar fi răscumpărat prin înviere? Activitatea lui Cristos și toate faptele sale minunate ar fi rămas pentru noi o simplă legendă lipsită de valoare, pe care am fi așezat-o lângă celelalte povestiri frumoase ale istoriei. Dar iată că prin înviere, Cristos își îndeplinește misiunea încredințată lui de Dumnezeu, aceea de a ne elibera de legăturile păcatului și de a ne conduce la mântuire.

Valoarea intervenției lui Dumnezeu în istoria noastră devine mai sugestivă și exultantă, pentru că misterul morții și învierii lui Cristos ne aduce cu sine misterul Bisericii. Repetând lumii că Cristos a înviat, Biserica proclamă misterul propriei existențe. Tot timpul pascal ajută Biserica să aprofundeze misterul prezenței lui Cristos înviat și al prezenței Bisericii în lume. Astfel misterul bucuriei este mai complet.

Lecturile și rugăciunile de la Liturghia de astăzi scot foarte bine în evidență acest fapt salvator, acest motiv al bucuriei noastre. Prima lectură, luată din cartea Faptele Apostolilor, ne pune în față discursul lui Petru pe care-l face în fața poporului, în ziua de Rusalii, întărit fiind de Duhul Sfânt. El îl vestește pe Cristos care a murit, precum era scris în Psalmul 16 al lui David: “Și chiar trupul meu se va odihni cu nădejde, căci tu nu vei părăsi sufletul meu în lăcașul morții, nici nu vei lăsa ca sfântul tău să vadă putrezirea” (Ps 16,9-10). “David, după ce a slujit celor din vremea lui după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinții săi, și a văzut putrezirea. Dar acela, pe care l-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea” (Fap 13, 36-37). Petru, în mod solemn, vestește învierea în fața acelora care l-au ucis pe Isus și care au refuzat să creadă în înviere, plătind cu bani răspândirea necredinței lor. “Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat și noi toți suntem martorii acestui fapt” (Fap 2,32). Însăși existența comunității creștine la Ierusalim, și a predicii ei, era un denunț constant împotriva autorității iudaice. Prezența creștină între iudei era încordată și insuportabilă, pentru că, în definitiv, venirea lui Cristos însemna pentru ei ultima și definitiva intervenție a lui Dumnezeu în istorie, era începerea unei lumi noi, a unei împărății noi: aceea a învierii. Și pentru aceasta ei continuau să aștepte toate acestea într-un timp viitor.

Însă credința apostolilor în înviere este bazată în mod sigur pe fapte și mărturii. Cristos înviat demonstra noua sa condiție de a fi nu prin viziunile unor privilegiați, dar prin prezența sa care abundă în interiorul Bisericii. Spiritul îl poartă pe Isus din mormânt la viață și credința în înviere este primul dar al Spiritului, primul fruct al operei sale de sfințire în nașterea Bisericii. Catehismul Bisericii Catolice ne spune la nr. 642 că “Toate câte s-au petrecut în aceste zile de Paști, angajează pe fiecare dintre apostoli – în mod cu totul deosebit pe Petru – în construirea erei noi care a început în dimineața Paștelui. În calitate de martori ai celui înviat, ei rămân pietrele de temelie ale Bisericii sale”.

Textul evangheliei de astăzi este luat din Evanghelia după sfântul Matei, și introduce tema cristofaniilor pascale. De la mormântul gol plecau două mesaje: acela al femeilor care devin primele vestitoare ale învierii și mesajul soldaților care merg la arhierei pentru a-i informa asupra faptului împlinit. Astfel suntem puși în fața unei siguranțe pe care nimeni nu o poate tăgădui: aceea a mormântului gol. Acest fapt l-au spus femeile, l-au zis și soldații, iar preoții nu l-au putut nega. Astfel, sfântul Matei ne propune două posibilități: prima, aceea că Cristos a înviat, iar a doua, aceea că trupul lui Cristos a fost furat. Pe care trebuie s-o alegem? Este convingătoare versiunea arhiereilor? Evident că nu. Este normal să alegem prima versiune: învierea lui Isus mărturisită de femei. Învierea lui Isus nu este un fapt care poate fi controlat din punct de vedere științific, dar mai curând un fapt supranatural admisibil numai în puterea credinței. Când inima se închide credinței învierea trece în mod imediat în lumea legendei. “Învierea lui Isus nu este reluarea vieții într-un cadavru, dar ea este trecerea de la condiția terestră, pasibilă, carnală, la condiția glorioasă, spirituală, cerească” (CBC 646).

Și iată că femeile au crezut în învierea lui Isus. Vedem cum, stimulate de iubirea lor, sunt primele care merg la mormânt, primele care-l văd deschis și gol, primele care știu de înviere. Totuși ele nu sunt destinatarele exclusive ale marii vești, dar mai curând mesagerele. Este important ca Biserica, constituită din nucleul discipolilor adunați în jurul lui Petru, să fie informată: “Mergeți repede și spuneți-le discipolilor: A înviat din morți” (Mt 28,7) le spune îngerul. De ce anunțul învierii a fost dat mai întâi femeilor? Nu putea fi dat altora? Desigur că da! Dar așa cum îngerii au anunțat păstorilor nașterea lui Isus, tot așa îngerii au anunțat femeilor învierea sa. Acesta este planul dintotdeauna al lui Dumnezeu. Pentru marile sale mesaje Dumnezeu nu-i alege pe cei mândri, pe cei puternici, dar de preferință îi alege pe cei umili, simpli, desconsiderați. În timp ce femeile merg să ducă vestea, Isus le apare și le repetă ceea ce îngerul le-a spus deja: “Nu vă fie teamă! Mergeți și le dați de știre fraților mei să plece în Galileea; acolo mă vor vedea” (Mt 28,10).

Isus a înviat, moartea a fost înfrântă, păcatul iertat, și astfel oamenii pot participa la viața lui Dumnezeu. Petru, care a fost martorul acestor lucruri, nu vrea să le țină pentru sine însuși, dar îl vedem proclamându-le în fața tuturor. Petru, timid dar generos, va continua pentru toată viața să răspândească învățătura lui Cristos. Nimic nu-l va opri. Nici lanțurile, nici moartea. Astfel, urmând exemplul lui Petru, fiecare dintre noi trebuie să fie un martor al învierii lui Cristos. Martor prin cuvinte și fapte, martor prin intermediul bucuriei care luminează pe chipurile noastre.

Într-o legendă se povestește că Fiul lui Dumnezeu, mai înainte de a coborî pe pământ, a adunat toți îngerii și le-a spus: “Vreau să merg la oameni pe pământ, să mă fac unul asemenea lor. Vreau să le duc oamenilor daruri care să fie utile pentru fericirea lor. Așadar coborâți pe pământ și priviți bine de ce lucruri au mai mare nevoie oamenii!”

Îngerii au plecat. Cercetând bine lumea, s-au întors în cer pentru a aduce la cunoștință cele constatate. Atunci îngerii i-au spus: “Dintre multele nevoi ale oamenilor iată-le pe cele mai importante:

Oamenii au nevoie de pâine! Eu voi fi pâinea lor, le răspunse Isus.

Oamenii au nevoie de iertare pentru că sunt păcătoși! Eu voi fi Iertarea lor!

Oamenii au nevoie de adevăr pentru a descoperi sensul vieții! Eu voi fi adevărul lor!

Oamenii au nevoie de iubire! Eu voi fi iubirea lor!

În sfârșit, oamenii au nevoie de viață! Eu voi fi viața lor pentru totdeauna!” – le răspunse Isus.

Într-adevăr, ce daruri minunate ne-a adus Isus! El ni s-a dăruit pe sine însuși în Sfânta Euharistie ca să avem hrană! Ce dar mai minunat decât acela de a-l primi pe Isus în inima noastră pentru a avea viață și a trăi din iubire.

Să fim recunoscători lui Isus pentru aceste daruri pe care ni le-a dat și să nu-l supărăm refuzând să-l primim în dar! Dacă nu iubim cu credință și recunoștință aceste daruri, atunci pentru noi degeaba a înviat Cristos, căci noi suntem morți în păcat și nu suntem adevărați creștini, născuți la o viață nouă.

Să nu fim ca arhiereii care, plătind cu bani soldații, au răspândit necredința lor în înviere. Noi suntem aceia despre care Cristos spune: “Fericiți cei care, deși nu au văzut, vor crede” (In 20,29). Sprijiniți pe mărturia celor care au văzut și au crezut, trebuie să cerem de la Dumnezeu, dacă avem cu adevărat în noi acea credință autentică, ca oamenii, privind la noi, să nu găsească un mormânt gol sau un creștin privat de Cristos, în care Dumnezeu este mort, dar să privească la un creștin care dă mărturie despre Cristos înviat. Cristos a înviat cu adevărat, iar noi toți, urmând exemplul femeilor sfinte, să ducem această veste tuturor acelora care trăiesc în păcat, pentru a le da o speranță de a trăi și să sădim în inimile lor bucuria vieții noi pe care ne-a dăruit-o Cristos.

Sorin BEREȘ

Ritul latin