Predici

Cei care au văzut “Jesus Christ Superstar” spun că la final au rămas cu un gust amar, deprimaţi cumva, pentru că se încheie cu crucificarea. Ce poate fi mai deprimant decât o piesă de teatru sau un film care se încheie cu crucificarea eroului principal? Nu este surprinzător că “Jesus Christ Superstar” se încheie cu crucificarea, din moment ce cei care l-au scris au fost necredincioşi. Ei au încercat să exprime prin această operă rock filozofia lor deprimantă despre viaţă, şi anume că ea se încheie cu crucificarea pentru fiecare dintre noi. Poate că aşa s-au comportat Apostolii imediat după răstignire, dar cu siguranţă nu după Înviere. Cuvântul cheie pentru primii creştini a fost VICTORIA:

“Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău? [...] Să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!” (1Corinteni 15,54-57). “Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit” (Romani 8,37). “Aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5,4-5). Noul Testament este plin de convingerea că prin Cristos Dumnezeu ne-a dat victoria Sa; victoria asupra fiecărui duşman; victoria asupra fiecărui rău posibil; victoria asupra la orice a mers greşit în Creaţia lui Dumnezeu; victoria asupra păcatului, răului şi morţii.

Datorită Învierii Domnului Isus Cristos, adevăratul creştin este mereu optimist. Problema e că atunci când eşti un veşnic optimist, lumea te crede naiv; spune că nu ştii de fapt cum merg lucrurile. Adevăratul creştin este orice, dar nu naiv. El ştie exact cum merg lucrurile în lumea aceasta. El ştie că există oameni răi în lume, care vor război; el ştie că există boli fatale; ştie că lumea este tot mai mult asemenea unei jungle. Este însă optimist deoarece îl cunoaşte pe Cristos. Iar concentrarea lui cade nu pe probleme, ci pe răspunsuri. “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). Isus nu a spus “Eu voi birui lumea” ci “Eu am biruit lumea”. Pe cruce a spus: “S-a sfârşit”. Nu a fost un strigăt de învins, ci de învingător: “Scopul pentru care am venit ‘s-a sfârşit’, a fost împlinit. Am răscumpărat poporul Meu. Le-am dat victoria. Acum ţine de ei să o accepte. Pentru că nu îi pot forţa să o primească.”

Celebrând Învierea lui Isus, noi nu celebrăm doar un eveniment istoric, ce s-a întâmplat cândva în trecut; celebrăm un eveniment care ne influenţează pe fiecare dintre noi, astăzi, acum. Datorită Învierii lui Cristos, fiecare creştin botezat care şi-a dedicat viaţa lui Isus poate să spună: “Cristos trăieşte; de aceea şi eu voi trăi. Cristos trăieşte; de aceea şi eu am trecut de la moarte la viaţă. Cristos trăieşte; de aceea şi eu am la dispoziţie aceeaşi putere ce l-a ridicat pe El din morţi. Cristos trăieşte; de aceea şi eu am victoria.”

Victoria asupra…

1. Victoria asupra păcatului. Păcatul are puterea de a înrobi, puterea de a ne îngropa de vii în mormântul vinovăţiei şi disperării. Doar Cristos are puterea de a sparge acest mormânt şi de a ne elibera.

2. Victoria asupra demonilor. Evangheliile îl prezintă adesea pe Isus alungând demoni. El face la fel şi astăzi, dându-ne victoria asupra demonilor care ne chinuie, care ne fac din viaţă un adevărat iad: ura, invidia, pofta trupească, lăcomia, etc. “Dacă este cineva în Cristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2Corinteni 5,17).

3. Victoria asupra noastră. Cristos îmi oferă victoria asupra mea. Adevăratul război este mereu cel interior. Aici trebuie să învingem mai întâi pentru ca orice victorie exterioară să aibă vreun sens. Şi totuşi, mulţi creştini ce merg la biserică nu sunt învingători, ci învinşi. Învinşi de circumstanţe, învinşi de păcat, învinşi de pierderi, de durere, de suferinţă, de părere de rău. Sunt creştini doar cu numele. Sunt membrii unei religii, dar îi resping puterea. Nu s-au ridicat niciodată deasupra unei vieţi centrate pe propria persoană; nu au urcat niciodată înălţimile credinţei şi ale angajamentului total faţă de Cristos. Nu şi-au revendicat victoria lui Cristos: victoria asupra păcatului şi asupra sinelui.

4. Victoria asupra morţii. Victoria definitivă a lui Cristos oferită nouă este asupra celui mai mare şi din urmă duşman: moartea.

Un bolnav de cancer, aflat pe moarte, se întreba de ce prietenilor lui necredincioşi nu părea a le place să vină să îl viziteze, în timp ce prietenii lui creştini veneau tot mai des. Un prieten i-a spus că motivul era poate faptul că creştinismul ştie să facă faţă tuturor acestor lucruri, are un loc pentru ele, cunoaşte pacea lui Dumnezeu în mijlocul lor, şi siguranţa pe care o dă victoria definitivă în Cristos. În mulţii mei ani de slujire preoţească, am oficiat nu puţine înmormântări. Am fost alături de mulţi în mari dureri şi teribile pierderi personale a celor dragi. În astfel de momente există unele lucruri ce aduc o oarecare alinare – prezenţa prietenilor, coroanele de flori, slujba înmormântării. Dincolo de toate acestea sunt însă cuvintele preaiubitului nostru Domn Cristos, luate din chiar inima mesajului său pascal. “Eu sunt Învierea şi viaţa.” Aceste cuvinte au un efect pe care nu îl poate egala nimic. Evident că durerea şi pierderea sunt tot acolo. Însă cuvintele Domnului Înviat ne dau oarecum puterea de a merge mai departe şi asigurarea că moartea nu are ultimul cuvânt. Sf. Pavel afirmă aceasta într-un limbaj ce vorbeşte fiecărei generaţii în parte:

“Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră? El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează; Cine este Cel ce osândeşte? Cristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte pentru noi! Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? [...] Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Cristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8,31-39).

Pe vremuri, în Rusia, în Duminica Paştelui, după-amiaza, se ţinea o ceremonie specială în cimitirul din sat. După o slujbă în capela cimitirului, preotul însoţit de diaconi şi de cor pornea în procesiune prin cimitir, cântând “Cristos a înviat”. Oprindu-se în dreptul fiecărui mormânt, unde se afla familia celui plecat din această viaţă, preotul saluta cu “Cristos a înviat!”, iar rudele răspundeau cu încredere: “Adevărat a înviat!” Ce frumoasă mărturie a credinţei noastre creştine! Să mergi printr-un cimitir în Duminica Paştelui cântând “Cristos a înviat!”

“Dar acum Cristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Cristos toţi vor învia” (1Corinteni 15,20-23). Este victoria asupra morţii. “Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8,51 şi 52). “Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11,26).

Nu scăpare ci victorie.

Ceea ce îşi doresc astăzi majoritatea oamenilor este ceva care să îi scape de realitate. De aceea cel ce lucrează în industria spectacolelor, cinematografiei sau muzicii este plătit mai mult decât medicul. El asigură o evadare din realitate. Acesta este de asemenea motivul pentru care se cheltuiesc atât de mulţi bani pe băutură. Oamenii pun mare preţ pe evadare. Pentru aceasta ei sunt dispuşi să plătească scump. Totuşi scăparea pe care o obţin este temporară; poate funcţiona pentru un timp scurt, dar în final realitatea ne ajunge din urmă şi trebuie să o înfruntăm. Şi aici vine măreţia credinţei noastre creştine. Nu ne oferă o evadare, ci victorie. Ne permite nu să fugim de viaţă, ci să o cucerim prin Cristos care a spus: “… îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”.

O victorie derivată.

Victoria despre care am vorbit este o victorie derivată. A fost câştigată de Cristos. Noi participăm la ea prin botez şi credinţă. Sf. Pavel ne reaminteşte în Romani 6,4-11 că învierea trebuie să facă parte din viaţa fiecărui creştin. În botez, spune el, fiecare dintre noi este făcut părtaş la experienţa Învierii lui Cristos. Aşa după cum El a fost îngropat în pământ şi a înviat, şi noi suntem înmormântaţi în apele botezului şi înviem. Creştinii au primit cu toţii puterea lui Cristos cel înviat, pentru a învia din moartea păcatului la o nouă viaţă în El. De aceea în Biserica primară botezul era mereu acordat în fericita noapte a Paştelui. Cum majoritatea dintre noi am fost copii când am fost botezaţi, Paştele devine pentru noi un timp al reînnoirii voturilor de la botez: respingerea satanei şi dedicarea pentru Cristos. Într-un fel bisericile noastre pline de Paşte neagă tocmai faptul pe care ar trebui să îl celebreze. Mii de oameni îşi trădează credinţa venind la biserică o dată pe an. Ei nu cred cu adevărat în victoria extraordinară a lui Cristos, la care suntem chemaţi să luăm parte. Dacă ar crede, ar fi aici la biserică să o celebreze şi să fie parte a ei în fiecare duminică, pentru că creştinii celebrează Învierea Domnului în fiecare duminică.

Bucuraţi-vă!

Când în ciuda aşteptărilor grecii i-au bătut pe perşi la bătălia de la Maraton, au trimis un soldat grec să alerge până la Atena să ducă vestea victoriei cetăţii asediate. Acesta a alergat cât l-au ţinut puterile, a comunicat mesajul, “Bucuraţi-vă! Am învins!”, şi apoi a căzut mort de oboseală. Şi Isus a învins. Bucuraţi-vă! Acesta este efectul victoriei: bucuria! G. K. Chesterton scria: “Un creştin care crede cu adevărat ar trebui să facă două lucruri: să danseze de bucurie şi să lupte pentru victorie. Ritualul dansului, pentru a exprima bucuria victoriei lui Cristos, nu este necunoscut liturgiei răsăritene. Se regăseşte încă în liturgia etiopiană. O altă expresie a acestei bucurii o reprezintă imnele răsăritene.

“Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare,

Paştele Domnului, Paştele!

Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer,

Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,

Cei ce-I cântăm cântare de biruinţă.

Cristos a înviat din morţi!

Să ne curăţim simţirile

Şi să vedem pe Cristos strălucind,

Cu neapropiată lumină a Învierii.

Şi bucuraţi-vă zicând: “luminaţi să-L auzim”,

Cântându-I cântare de biruinţă.

Cristos a înviat din morţi!

Cerurile după cuviinţă să se veselească,

Şi pământul să se bucure.

Şi să prăznuiască toată lumea

Cea văzută şi cea nevăzută

Că Cristos S-a sculat, veselia cea veşnică.”

Vince Lombardi a spus cândva: “A învinge nu este important; este esenţial.” Cristos Înviat ne-a oferit victoria Sa. Cât de mult avem nevoie astăzi de această stare de spirit de victorioşi! Sarcinile noastre sunt copleşitoare. A-ţi pierde încrederea înseamnă a pierde totul. Răul câştigă de fiecare dată când noi ne pierdem siguranţa. A fi siguri în Cristos, pe Cristos, înseamnă începutul victoriei. Mai mult: este victoria! Dacă nu revendicăm drept a noastră victoria lui Cristos asupra păcatului, asupra noastră şi asupra morţii, ne furăm singuri pălăria, pierzând cea mai mare victorie ce ne este dat să o cunoaştem acum şi în vecii vecilor.

pr. Anthony M. Coniaris Ritul bizantin