Predici

După ziua sâmbetei, când se lumina de ziua întâi a săptămânii, au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie să privească mormântul. Şi iată, s-a făcut cutremur mare, fiindcă îngerul Domnului, coborând din cer, a venit şi a rostogolit piatra şi s-a aşezat deasupra ei… Iar îngerul a spus femeilor: “Nu vă temeţi! Ştiu că îl căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat precum a zis; veniţi şi vedeţi locul unde zăcea. Mergeţi degrabă şi spuneţi ucenicilor lui că a înviat din morţi… (Mt 28,1-10)

Celebrarea nopţii pascale are acea forţă de fascinaţie deoarece, dacă debutează în întuneric, treptat totul se îndreaptă spre lumină (cea a focului sfinţit şi a lumânării pascale aprinse). Într-adevăr, acelaşi lucru se întâmplă şi în sufletele celor prezenţi care, încă mâhniţi de moartea lui Isus, sunt conduşi, de-a lungul lecturilor ce evocă faptele minunate şi salvatoare ale Domnului, mai întâi către speranţa într-un deznodământ fericit şi mai apoi către contemplarea Celui înviat.

Cine se lasă prins în celebrarea pascală nu poată să nu întrezărească o logică nouă a vieţii, logică care să-l “zguduie” ca acel cutremur pe care l-au resimţit femeile venite la mormânt, nu pot să nu vadă rostogolindu-se acea “piatră” care, înlăturată, îi eliberează de prejudecăţile sau de aspiraţiile meschine de mai înainte, nu pot să nu vadă chipul plin de strălucire a lui Cristos înviat în viaţa nouă în care El îi introduce odată cu victoria Sa.

Toţi câţi ne-am botezat în Cristos Isus, întru moartea lui ni-am botezat. Am fost înmormântaţi împreună cu Cristos, prin botez, în moarte, pentru ca aşa cum a fost înviat Cristos din morţi prin mărirea Tatălui, tot astfel să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Căci, dacă am fost uniţi cu El printr-o moarte asemănătoare cu a lui, vom avea parte şi de învierea lui, bine ştiind că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru ca noi să nu mai fim robi păcatului… (Rm 6,3-11)

Botezul, care în această noapte sfântă este celebrat sau re-evocat, are, după spusele sfântului Pavel, acea forţă care efectiv îl trece pe catehumen de la viaţa omului vechi la viaţa omului nou. Această trecere este posibilă atunci când eforturile noastre de înnoire sunt “cufundate” în moarte lui Cristos. Astfel, aşa cum a fost înviat Cristos din morţi prin mărirea Tatălui, tot astfel să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.

Învierea glorioasă a lui Isus Cristos nu este o realitate exterioară vieţii noastre. Ea ne pătrunde şi transfigurează fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare atitudine atunci când acceptăm să nu mai fim robi ai păcatului.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin