Start > Ritul latin > Îndurarea în acțiune

Îndurarea în acțiune

22 September 2006
1,254 afișări

Autor: pr. Phil Bloom
Traducere: Radu Capan
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a II-a după Paște (Anul B)

Astăzi celebrăm Duminica Divinei Îndurări. Dacă ați ascultat cu atenție rugăciunile și lecturile, ați văzut de ce a doua Duminică a Paștelui are acest nume. Rugăciunea de deschidere i se adresează Tatălui numindu-l “Dumnezeu al Îndurării”. În psalm am repetat de câteva ori: “îndurarea sa este veșnică”. Pe lângă menționarea cuvântului, lecturile ilustrează îndurarea în acțiune. Dar înainte să ne îndreptăm atenția spre lecțiile oferite de Scriptură, să ne întrebăm: ce înseamnă “îndurare”, “milă”? Să privim problema etimologic. La origine se află cuvântul latin “misericordia”, compus din două cuvinte. “Cordia” îl recunoaștem din cuvinte precum “cardiolog” sau “cardiac”: înseamnă inimă. A doua parte, “miseri”, se referă la suferință. Îndurarea, mila, înseamnă deci a avea o inimă pentru cei care suferă sau, mai precis, a avea o inimă dispusă să sufere pentru ceilalți.

Lecturile de astăzi ne arată acest fel de inimă în Cristos și în discipolii săi. Când Isus le-a apărut Apostolilor la acel prim Paște, El a spus: “Pacea să fie cu voi”. După cum vă puteți da seama, salutul este ceva mai mult decât “Salutare!” sau “Bună dimineața!” Isus de fapt a dorit să le comunice ceva de o valoare enormă. Pacea pe care Isus a câștigat-o pentru noi l-a costat sângele, viața chiar. Ce înseamnă această pace ne spune Isus clar: “Primiți pe Duhul Sfânt; cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute”. Isus le-a transmis Apostolilor Duhul Sfânt, cu puterea de a elibera oamenii de păcatele lor. Această eliberare sau dezlegare vine prin Sacramentul Reconcilierii.

Și prima lectură, din Faptele Apostolilor, ne oferă o idee despre îndurare, despre trăirea ei la nivel practic. Primii creștini erau atât de plini de Duhul Sfânt încât “nici unul nu spunea că ceea ce are îi aparține”. Nu Karl Marx a fost cel care a inventat principiul “de la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”. Marx s-a “inspirat” din Noul Testament dar a făcut greșeala să creadă că așa ceva se poate înfăptui prin constrângere politică. Adepții lui au creat un infern uman, dar eșecul lor nu trebuie să ne facă să respingem acest ideal. Îndurarea presupune eforturi din partea noastră astfel ca fiecare persoană umană să aibă acces la bunurile acestei lumi. Lectura din Fapte ne îndreaptă atenția asupra faptelor milei trupești: hrănirea săracilor, îmbrăcarea celor goi, găzduirea celor fără casă și așa mai departe. Scrisoarea Sf. Ioan, pe de altă parte, ne îndreaptă atenția asupra faptelor milei sufletești precum convertirea păcătoșilor, sfatul bun celor ce au îndoieli, răbdarea nedreptăților. Făcând aceste lucruri noi împlinim poruncile lui Cristos și ajutăm la răspândirea victoriei Lui. “Pentru că oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea; și credința noastră este aceea care ne-a făcut să învingem lumea.”

În cele din urmă îndurarea vine nu atât din eforturile noastre omenești, cât din darul gratuit al lui Dumnezeu. În această perioadă pascală să ne deschidem inimile față de Dumnezeu, pentru ca să primim în inimile noastre Îndurarea Sa – Duhul Sfânt.

Ritul latin