Predici

În Italia toţi ştiu că Epifania este sărbătoarea “Bobotezei”… Şi de fapt este ceva simpatic în această tradiţie a Bobotezei care aduce daruri copiilor etc. Riscul constă în faptul că acest aspect şăgalnic şi fantastic al sărbătorii Epifaniei poate atrage asupra sa întreaga atenţie… Ca şi cum această sărbătoare nu ar avea nici o altă semnificaţie şi nici o altă importanţă.

Personajul imaginar al “Bobotezei” (o babă probabil corespondenta Moşului de la Crăciun) a apărut din denaturarea numelui un pic cam misterios al acestei vechi sărbători a Bisericii: “Epifania” Domnului.

Dar Epifania nu este ceva aparţinând domeniului fabulelor şi fanteziei… Este vorba despre o sărbătoare a Bisericii, adică despre o sărbătoare a credinţei creştine. Ceea ce înseamnă că la mijloc există ceva important, pentru cel care se recunoaşte în numele de “creştin”.

De obicei, în sărbătorile Bisericii pericopa Evangheliei care se citeşte la Liturghie este cea care constituie punctul esenţial de referinţă pentru a înţelege semnificaţia acelei sărbători.

Baiul constă în faptul că şi Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi riscă să apară şi ea în ochii sau urechile noastre ceva similar cu o poveste. Magii, steaua, Isus copilul, visul…: trebuie să recunoaştem că această pagină din Matei are ceva din stilul unui basm; adică al unei relatări în care se întâmplă lucruri miraculoase…, şi care nu se întâmplă în realitatea vieţii de zi cu zi.

Şi totuşi nu este vorba despre un basm, o poveste: nu este vorba despre pură fantezie ceea ce relatează Evanghelia lui Matei referitor la Magi. Chiar dacă, pe de altă parte, trebuie să renunţăm la reconstituirea pas cu pas, conform criteriilor moderne ale criticii istorice, “cum s-au întâmplat într-adevăr lucrurile”.

Dincolo de o exactă şi deschisă cronică a faptelor, această pericopă din Evanghelie conţine un mesaj de o extremă importanţă. Un mesaj din anumite puncte de vedere revoluţionar, în raport cu lumea ebraică de atunci, când a fost scrisă Evanghelia după Matei; şi un mesaj de mare actualitate în lumea modernă. Dar un mesaj care trebuie căutat şi cules tocmai lăsându-ne oarecumva “provocaţi” de acele elemente un pic misterioase care se întâlnesc în relatare.

Misterioşi sunt “Magii”, despre care – dincolo de acest nume cu care sunt numiţi – Evanghelia nu ne spune nimic: nici cine au fost şi nici câţi au fost… Nu se spune sigur că ar fi fost trei; şi cu atât mai puţin că ar fi fost regi (aceste date au fost adăugate prin fantezia tradiţiei la datele Evangheliei…).

Singurul lucru pe care ni-l spune Evanghelia este că “au venit din Orient”. Aceasta constituie o indicaţie destul de vagă referitor la ţara lor de origine; dar ne face să înţelegem singurul lucru într-adevăr important referitor la acel mesaj pe care evanghelistul vrea să ni-l transmită: aceşti “Magi” nu erau evrei.

Cuvântul “magi” indică probabil pe nişte “înţelepţi” babiloneni, studioşi ai cerului şi stelelor. Este practic imposibil pentru noi să identificăm exact la ce fenomen astronomic corespunde acea “stea” despre care ne vorbeşte Evanghelia… Dar aceasta nu are multă importanţă.

Ceea ce contează pentru evanghelist este faptul că “steaua” corespunde simbolului regal despre care vorbea o veche profeţie din Biblie; şi – lucru straniu – o profeţie făcută de un păgân, vrăjitorul, ghicitorul Balaam:

“Îl văd dar nu acum,
îl privesc, dar nu de aproape:
O stea răsare din Iacob
şi un sceptru se ridică din Israel…”
(Nm 24,17)

“Magii” sunt păgânii, veniţi să-l adore pe regele Iudeilor. Sunt primii reprezentanţi ai tuturor acelor non-evrei care-l vor recunoaşte drept Domn şi Mântuitor al lor pe acel “Mesia” pe care-l aşteptau evreii.

Venirea Magilor – cu reacţiile conexe din partea autorităţilor religioase şi politice din Ierusalim – devine la rândul ei o profeţie referitoare la Mesia: în sânul poporului său, nu va fi recunoscut şi nici primit de mulţi; iar dintre celelalte popoare, va fi recunoscut şi adorat de mulţi ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al tuturor oamenilor.

Şi tocmai acesta este mesajul cel mai important al Evangheliei: dacă pe de o parte Isus este într-adevăr Mesia aşteptat de evrei, născut la Betleem conform cuvântului profetului Miheea, pe de altă parte Isus este Răscumpărătorul întregii omeniri.

Şi de asemenea acesta este şi mesajul “serios” al Epifaniei, drept încheiere a sărbătorilor Naşterii Domnului: Isus nu a venit în lume numai “pentru cineva”; el a venit pentru toţi. El nu este monopolul nici unui popor şi nici unei religii (nici chiar al nostru al creştinilor…). Isus este singurul datorită căruia toţi oamenii pot “participa la aceeaşi moştenire” (lectura a doua) şi la aceeaşi viaţă veşnică a lui Dumnezeu.

Cuvântul “epifanie”, înseamnă “manifestare”: manifestându-se lumii în persoana şi istoria lui Isus, Dumnezeu ne-a manifestat, ne-a revelat în acelaşi timp şi planul său: acela că “toţi oamenii sunt mântuiţi” (2 Tm 2,4) prin Isus Cristos.

Iată de ce Biserica, drept comunitate a celor care cred în Cristos, este “catolică”, adică universală prin natura sa: pentru că ea ” este în Cristos ca sacrament, adică semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc” (Lumen gentium, 1).

De aceea, sărbătoarea Epifaniei reprezintă pentru toţi creştinii o invitaţie la depăşirea oricărei forme de “închidere” în mica şi propria lume (cea a propriei parohii, a propriului grup, a propriei ţări, a propriilor idei, a propriilor gusturi…), pentru a-şi forma o mentalitate deschisă dimensiunilor lumii întregi, într-un spirit de solidaritate şi de fraternitate fără frontiere şi în deplin respect faţă de orice persoană şi de orice cultură…

pr. Anton Iştoc Ritul latin