Start > Ritul latin > Duminica a II-a după Crăciun

Duminica a II-a după Crăciun

3 January 2008
1,109 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a după Crăciun

Trebuie s-o recunoaștem că atunci când pronunțăm cuvântul “Dumnezeu”, noi nu știm niciodată exact ce înseamnă. Pentru că nu putem ști exact “cum este” cel pe care-l numim Dumnezeu. Iată de ce ar trebui să fim ceva mai prudenți atunci când pronunțăm acest cuvânt. “Pe Dumnezeu nu l-a văzut nimeni vreodată…”.

Poate că ar părea straniu, dar, într-un anumit sens acesta este lucrul cel mai important pe care ni-l învață religia creștină… Să nu ne lăsăm niciodată înșelați de prezumpția că avem idei prea clare despre “cine este” și “cum este” Dumnezeu!

Dar realitatea și mai paradoxală pe care ne-o propune credința creștină este aceea de a ne face o idee despre adevărata identitate a lui Dumnezeu pornind de la un om.

Deci nu de la conceptul abstract al “ființei umane” în general. Pe această cale se ajunge numai la imaginarea de “idoli”, adică de idei și reprezentări ale lui Dumnezeu sau ale anumitor divinități, făcute mai mult sau mai puțin imagine și asemănare a omului… Sau ne oprim la primul pas, pentru a spune: Dumnezeu nu este un om, Dumnezeu nu este ca un om…

Creștinismul ne spune că maximul la care noi putem ajunge în cunoașterea reală despre Dumnezeu se află și se poate recunoaște în cuvântul, în istoria și în persoana acelui om în carne și oase care a fost Isus din Nazaret.

Evanghelia lui Ioan ne învață că acest om nu era numai un “maestru” religios foarte luminat și înțelept; și nu era numai un “profet”, un interpret mandatat prin cuvântul și voința lui Dumnezeu. Sfântul Ioan ne spune că acest om era însuși “Cuvântul” lui Dumnezeu, întrupat într-o existență istorică și concretă (cea a lui Isus din Nazaret).

“Cuvântul”, adică tot ceea ce Dumnezeu are de spus oamenilor. Dar “cuvântul” este expresia și forma concretă a “gândirii”… Și acum iată: Evanghelia lui Ioan ne spune că gândirea și cuvântul lui Dumnezeu pot fi recunoscute într-un mod autentic tocmai în acel om, născut la Betleem cu aproximativ 2000 de ani în urmă, care a trăit în Palestina și a murit la Ierusalim pe timpul lui Ponțiu Pilat.

“Cine era” acel om – ne spune sfântul Ioan – nu se poate descrie spunând pur și simplu ce a făcut, ce a spus și ce i s-a întâmplat între naștere și moarte. Pentru a identifica în adevăr – dincolo de aparențele cele mai imediate – “cine era” într-adevăr acel om, trebuie să depășim limitele care definesc identitatea umană comună; și trebuie să apelăm la însăși realitatea lui Dumnezeu. Așa ne spune Evanghelia.

Dar în acest caz ne dăm imediat seama de faptul că ale noastre cuvinte precum și gândirea noastră, sunt insuficiente pentru a spune ceva “corect” referitor la Dumnezeu.

Sfântul Ioan afirmă că acel copil, născut la Betleem din Maria, în realitate este “Cuvântul” care “s-a făcut trup”. Și ne spune că “Cuvântul” încă de la început, încă mai înainte de începutul lumii, “era la Dumnezeu și era Dumnezeu”. În felul acesta ne spune că “Cuvântul” aparține exact realității lui Dumnezeu: nu este o creatură (nici un înger, nici un extra-terestru…); cu atât mai puțin, nu este un “alt” Dumnezeu. Dar în același timp “Cuvântul” nu se identifică pur și simplu cu Dumnezeu, și nici vice-versa…

Aceste termen, “Cuvântul” (în grecește “logos”), vrea să arate în același timp, în raportul lor reciproc, “gândire-și-cuvânt”. Sfântul Ioan ne spune că Isus din Nazaret este în realitate “Cuvântul făcut trup”, adică Gândirea și Cuvântul lui Dumnezeu în persoană, în forma istorică a unei existențe umane concrete. Și pentru a exprima oarecumva “cine este” Cuvântul în raport cu Dumnezeu, îl mai numește și într-un alt mod: “Fiul” unic născut al Tatălui. Așa cum obișnuit spunem și în Crez: “Născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat…”. Tocmai acel om, Isus din Nazaret.

Desigur că reflecția asupra acestor realități este grea, obosește, cere efort… Dar sunt lucruri așa de mari încât merită să ne gândim măcar câteva momente. Altfel riscăm să ne numim “creștini” fără ca să știm măcar ce înseamnă aceasta.

A fi creștini înseamnă a recunoaște în Isus Cristos pe “Cuvântul făcut trup” și să căutăm prin el adevărul lui Dumnezeu, dincolo de gândurile și multele fantezii umane în această privință.

Și de asemenea înseamnă a recunoaște că întreaga existență omenească este constitutiv situată în orizontul lui Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu, prin care a fost creat întregul univers, izvorul oricărei “vieți”, “lumină adevărată”, venit în lume “ca să lumineze” destinul fiecărui om.

Ritul latin