Predici

Trebuie s-o recunoaştem că atunci când pronunţăm cuvântul “Dumnezeu”, noi nu ştim niciodată exact ce înseamnă. Pentru că nu putem şti exact “cum este” cel pe care-l numim Dumnezeu. Iată de ce ar trebui să fim ceva mai prudenţi atunci când pronunţăm acest cuvânt. “Pe Dumnezeu nu l-a văzut nimeni vreodată…”.

Poate că ar părea straniu, dar, într-un anumit sens acesta este lucrul cel mai important pe care ni-l învaţă religia creştină… Să nu ne lăsăm niciodată înşelaţi de prezumpţia că avem idei prea clare despre “cine este” şi “cum este” Dumnezeu!

Dar realitatea şi mai paradoxală pe care ne-o propune credinţa creştină este aceea de a ne face o idee despre adevărata identitate a lui Dumnezeu pornind de la un om.

Deci nu de la conceptul abstract al “fiinţei umane” în general. Pe această cale se ajunge numai la imaginarea de “idoli”, adică de idei şi reprezentări ale lui Dumnezeu sau ale anumitor divinităţi, făcute mai mult sau mai puţin imagine şi asemănare a omului… Sau ne oprim la primul pas, pentru a spune: Dumnezeu nu este un om, Dumnezeu nu este ca un om…

Creştinismul ne spune că maximul la care noi putem ajunge în cunoaşterea reală despre Dumnezeu se află şi se poate recunoaşte în cuvântul, în istoria şi în persoana acelui om în carne şi oase care a fost Isus din Nazaret.

Evanghelia lui Ioan ne învaţă că acest om nu era numai un “maestru” religios foarte luminat şi înţelept; şi nu era numai un “profet”, un interpret mandatat prin cuvântul şi voinţa lui Dumnezeu. Sfântul Ioan ne spune că acest om era însuşi “Cuvântul” lui Dumnezeu, întrupat într-o existenţă istorică şi concretă (cea a lui Isus din Nazaret).

“Cuvântul”, adică tot ceea ce Dumnezeu are de spus oamenilor. Dar “cuvântul” este expresia şi forma concretă a “gândirii”… Şi acum iată: Evanghelia lui Ioan ne spune că gândirea şi cuvântul lui Dumnezeu pot fi recunoscute într-un mod autentic tocmai în acel om, născut la Betleem cu aproximativ 2000 de ani în urmă, care a trăit în Palestina şi a murit la Ierusalim pe timpul lui Ponţiu Pilat.

“Cine era” acel om – ne spune sfântul Ioan – nu se poate descrie spunând pur şi simplu ce a făcut, ce a spus şi ce i s-a întâmplat între naştere şi moarte. Pentru a identifica în adevăr – dincolo de aparenţele cele mai imediate – “cine era” într-adevăr acel om, trebuie să depăşim limitele care definesc identitatea umană comună; şi trebuie să apelăm la însăşi realitatea lui Dumnezeu. Aşa ne spune Evanghelia.

Dar în acest caz ne dăm imediat seama de faptul că ale noastre cuvinte precum şi gândirea noastră, sunt insuficiente pentru a spune ceva “corect” referitor la Dumnezeu.

Sfântul Ioan afirmă că acel copil, născut la Betleem din Maria, în realitate este “Cuvântul” care “s-a făcut trup”. Şi ne spune că “Cuvântul” încă de la început, încă mai înainte de începutul lumii, “era la Dumnezeu şi era Dumnezeu”. În felul acesta ne spune că “Cuvântul” aparţine exact realităţii lui Dumnezeu: nu este o creatură (nici un înger, nici un extra-terestru…); cu atât mai puţin, nu este un “alt” Dumnezeu. Dar în acelaşi timp “Cuvântul” nu se identifică pur şi simplu cu Dumnezeu, şi nici vice-versa…

Aceste termen, “Cuvântul” (în greceşte “logos”), vrea să arate în acelaşi timp, în raportul lor reciproc, “gândire-şi-cuvânt”. Sfântul Ioan ne spune că Isus din Nazaret este în realitate “Cuvântul făcut trup”, adică Gândirea şi Cuvântul lui Dumnezeu în persoană, în forma istorică a unei existenţe umane concrete. Şi pentru a exprima oarecumva “cine este” Cuvântul în raport cu Dumnezeu, îl mai numeşte şi într-un alt mod: “Fiul” unic născut al Tatălui. Aşa cum obişnuit spunem şi în Crez: “Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat…”. Tocmai acel om, Isus din Nazaret.

Desigur că reflecţia asupra acestor realităţi este grea, oboseşte, cere efort… Dar sunt lucruri aşa de mari încât merită să ne gândim măcar câteva momente. Altfel riscăm să ne numim “creştini” fără ca să ştim măcar ce înseamnă aceasta.

A fi creştini înseamnă a recunoaşte în Isus Cristos pe “Cuvântul făcut trup” şi să căutăm prin el adevărul lui Dumnezeu, dincolo de gândurile şi multele fantezii umane în această privinţă.

Şi de asemenea înseamnă a recunoaşte că întreaga existenţă omenească este constitutiv situată în orizontul lui Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu, prin care a fost creat întregul univers, izvorul oricărei “vieţi”, “lumină adevărată”, venit în lume “ca să lumineze” destinul fiecărui om.

pr. Anton Iştoc Ritul latin