Predici

După ce am celebrat cu mare bucurie solemnitatea Naşterii Domnului, începutul vieţii sale pământeşti, astăzi, întreaga Biserică celebrează solemnitatea Botezului Domnului, care este un alt început, şi anume, acela de vestire a Împărăţiei lui Dumnezeu, moment foarte important din viaţa Mântuitorului. Este un eveniment care ne conduce la bucurie, deoarece Isus îşi începe activitatea de răscumpărare a oamenilor, acţionând de acum în mod deschis, public.

Misterul botezului lui Isus se înscrie în epopeea de iubire divină faţă de om. Este evenimentul în care găsim un punct de întâlnire dintre Dumnezeu şi om dar mai ales, este un gest de umilinţă din partea lui Dumnezeu, căci deşi nu avea nevoie, se supune unui rit rânduit pentru cei păcătoşi. Această supunere nu avea ca scop iertarea păcatelor sale, căci nici nu se putea pune problema acestora în viaţa lui Isus, dar avea ca scop sfinţirea apei, a acelei ape care avea să curgă pe fruntea multor fii ai lui Dumnezeu.

Botezul lui Isus este o nouă epifanie, în care Isus este uns de Duhul Sfânt şi este proclamat de Tatăl ca Fiul său preaiubit. Această proclamare ne arată că Isus nu este un oarecare, nu este unul care a venit să-şi caute propria mântuire, dar este Fiul lui Dumnezeu venit să aducă mântuirea tuturor oamenilor. Toate cele trei lecturi gravitează în jurul acestui punct, adică al personalităţii şi al rolului lui Isus în viaţa noastră.

În prima lectură profetul Isaia ne prezintă figura Slujitorului lui Dumnezeu, care va realiza o nouă “creaţie” pentru deportaţii din Babilon şi pentru lumea întreagă. Era un motiv de încurajare pentru evreii aflaţi în robie, deoarece prin intervenţia profetului li se aducea acestora mângâiere şi speranţă în dreptatea lui Dumnezeu. Trăsăturile lui sunt bunătatea şi blândeţea, căci ne spune profetul: “Glasul lui nu se va auzi pe uliţe, trestia frântă nu o va zdrobi, iar fitilul care fumegă nu-l va stinge”. Aceste trăsături vor fi cele trăite şi manifestate mereu de Isus, şi de aceea, pe drept cuvânt I-au fost aplicate aceste cuvinte, ca nişte profeţii adevărate.

În comparaţie cu mulţi alţi slujitori, deja trimişi de Dumnezeu, acesta va avea prin excelenţă cele mai mari prerogative, configurând aşteptarea unui Mesia, care va fi profet, însă şi preot şi rege, dar prin suferinţă. Toţi sfinţii Părinţi îl recunosc pe Isus din Nazaret, ca fiind împlinitorul acestei misiuni pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o slujitorului său.

Evanghelistul Matei, în fragmentul ascultat, relatează evenimentul botezului pe care Isus îl primeşte din mâna lui Ioan. Botezul administrat de Ioan era un botez al pocăinţei, iar cei care se apropiau de acesta trebuiau să-şi recunoască starea lor de păcătoşi, să recunoască faptul că au nevoie de curăţire, iar aceasta era primită prin gestul lui Ioan.

Primul gest pe care îl face Isus în viaţa sa publică este gestul intrării în mijlocul celor păcătoşi, însoţindu-i până în apa botezului. El însuşi primeşte botezul, însoţindu-i astfel pe cei care au păcătuit şi vor să se întoarcă. El nu stă niciodată alături de cei care se consideră superiori altora prin viaţa lor. După primirea botezului, Duhul Sfânt se coboară asupra lui Isus. Această acţiune a Duhului este investitura din partea Tatălui pentru misiunea profetică şi, în acelaşi timp, este anunţul evenimentului Rusaliilor, ce va inaugura botezul în Duh pentru toţi cei care vor intra în Biserică. Evanghelia, arătându-ni-l pe Cristos asupra căruia a coborât Duhul Sfânt, ne permite fiecăruia dintre noi să ne vedem într-însul, căci, şi deasupra noastră, prin botez, a coborât Duhul lui Dumnezeu, deschizându-ni-se cerurile. “Duhul Sfânt – spunea sfântul Irineu – trebuia să fie comunicat tuturor oamenilor şi, de aceea, a coborât asupra lui Isus pentru a se obişnui să trăiască cu omul”.

Proclamarea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, ne arată că într-adevăr Isus este trimisul Tatălui. Este recunoaşterea calităţii sale de Răscumpărător din partea cerului. Aceeaşi voce a Tatălui răsună de fiecare dată când o persoană primeşte botezul. Primind botezul, persoana este introdusă în marea familie a Bisericii, este introdusă în viaţa Sfintei Treimi. Această intrare este o intrare mereu călăuzită de Duhul lui Dumnezeu, mereu însoţită de bucuria şi binecuvântarea Tatălui.

Sărbătoarea de astăzi este pentru Biserică o permanentă ocazie de a reflecta despre botezul pe care-l administrează, asupra modului cum îl administrează. Sfântul Petru, în lectura luată din Faptele Apostolilor, este prezent în mijlocul familiei lui Corneliu pentru a-l predica pe Isus din Nazaret în vederea pregătirii acesteia la primirea botezului. Petru spune ascultătorilor săi că “Dumnezeu nu este părtinitor, ci din orice neam, cine se teme de el şi este drept în faptele sale, îi este plăcut” (Fap 10,34-35). Aceasta înseamnă că Dumnezeu elimină toate îngrădirile religioase, toate discriminările, toate clasificările ridicole, ca şi mentalităţile şi privilegiile noastre. Dumnezeu îl primeşte, aşadar, pe orice om care se teme de el şi practică dreptatea.

Petru îşi continuă discursul său cu prezentarea vieţii lui Isus, “care umbla din loc în loc, făcea bine şi-i vindeca pe toţi cei chinuiţi de diavol, căci Dumnezeu era cu el” (Fap 10,38). Isus a venit, aşadar, să-i tămăduiască pe oameni, să-i mângâie şi să-i încurajeze, dându-le speranţa şi bucuria de a trăi pe acest pământ. Isus a venit la noi şi pentru a ne arăta nouă, oamenilor, că răul poate fi biruit, iar lanţurile duşmanului sufletesc frânte.

Sărbătoarea de astăzi este o ocazie minunată, pentru fiecare dintre noi, pentru a reflecta asupra botezului, pe care l-am primit. Amintindu-ne de botezul pe care l-am primit, ne amintim în mod special că harul care ni s-a oferit atunci este un har care ne-a deschis cerul şi de aceea avem speranţă; este un har care ne-a deschis privirea asupra oamenilor şi de aceea avem iubire faţă de ei; botezul ne-a dat harul credinţei, prin care înţelegem şi cerul şi pământul. Nu este atât de important faptul de a fi botezaţi şi de a figura în registrele unei parohii, cât faptul de a ne trăi credinţa primită la botez. De aceea este important să ne întrebăm astăzi: cum îmi îndeplinesc obligaţiile mele de creştin? Cum răspund iubirii lui Dumnezeu care prin botez m-a adus la minunata lumină a harului, scoţându-mă din întunericul păcatului? Dacă ne dăm seama de importanţa botezului, a darurilor pe care le-am primit prin el, nu putem rămâne pasivi, dar trebuie să ne angajăm. Această angajare trebuie să se manifeste în slujirea lui Dumnezeu prin aproapele pe care îl vedem cu ochii noştri de carne.

În timpul unei persecuţii, împotriva unor creştini din Africa, soldaţii i-au arestat pe preotul misionar şi pe surorile care erau responsabile de catehizarea indigenilor, ba mai mult, au distrus şi biserica satului. În acest timp un tânăr se apropia grăbit de biserică deoarece trebuia să participe la ora de catehism, dar fiind zărit de soldaţi aceştia i se adresară cu răutate:

“Ce vrei să faci? Unde mergi?” “Merg la ora de catehism” – răspunse tânărul. “Nu va mai fi nici o oră de catehism”. “Vreau să-l văd pe misionar” – spuse copilul. “Nu mai este nici un misionar; l-am arestat”. “Atunci eu vreau să intru în biserică”. “Nu se poate căci am distrus-o”.

Tânărul, mirat şi întristat, tăcu, dar după câteva momente zice: “Aţi spus că aţi distrus biserica, dar eu sunt botezat, eu sunt Biserica!”

Iată un răspuns al unui tânăr, care poate fi al unui mare teolog. A ne trăi botezul este o datorie importantă şi în acelaşi timp serioasă. Dacă botezul este o “a doua naştere”, este necesară din partea noastră o atitudine permanentă de convertire, care să permită Duhului Sfânt să intre şi în noi. Duhul Sfânt este acela care ne dă forţa şi curajul de a ne mărturisi credinţa şi de a împlini faptele pe care Dumnezeu le aşteaptă de la noi.

Creştinul este un răscumpărat şi în acelaşi timp un răscumpărător, căci din partea lui Cristos are responsabilitatea mântuirii fraţilor săi. Botezul ne face misionari, nu fanatici, nici autoritari, dar echilibraţi şi respectuoşi în îndeplinirea misiunii noastre.

Să ne ajute Cristos, care ne-a dăruit credinţa, să-l urmăm în trăsăturile sale, în trăsătura bunătăţii şi în trăsătura milei sale. Să ne ajute Cristos să ne trăim botezul arătându-ne prin fapte apartenenţa noastră la el.

Daniel ABALINTOAIEI

volum colectiv ITRC 2 Ritul latin