Start > Ritul latin > Duminica a II-a după Nașterea Domnului

Duminica a II-a după Nașterea Domnului

3 January 2008
1,350 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a II-a după Crăciun

Mesajul de iubire și de bucurie proclamat în sărbătoarea Nașterii Domnului, este continuat și în liturgia duminicii de astăzi. Faptul că Biserica ne propune aceeași evanghelie ca și în ziua Crăciunului, denotă însăși pedagogia ei, aceea de a aprofunda misterul celebrat care nu poate fi înțeles doar după o scurtă reflecție, și aceea superficial făcută. Despre acest fragment evanghelic, care constituie prologul evangheliei lui Ioan, sfântul Augustin, pentru a arăta bogăția și importanța sa pentru credința creștină, va spune că “va trebui să fie scris cu caractere de aur și expus pe toate bisericile în locurile cele mai evidente” (De civitate Dei X, 29).

Sărbătorile ne-au dat un plus de credință, făcându-ne să înțelegem că prin Întrupare, Dumnezeu își îndeplinește planul său de mântuire, că nu-l lasă pe om la voia întâmplării, abandonându-l. Îl trimite pe Cristos ca să-i lumineze viața. Papa Paul al VI-lea ne spune că “Isus Cristos este lumina lumii. Cine privește la el, vede clarificându-i-se cărările vieții”.

Liturgia de astăzi nu se preocupă atât de cercetarea originii Cuvântului sau punerea în lumină a aspectului cosmic al Întrupării, cât mai ales de celebrarea misterului prezenței sale în mijlocul oamenilor. Prima lectură ne face să vedem cum această prezență era deja ascunsă și prevestită în Vechiul Testament, având caracteristicile Înțelepciunii. Este de fapt prezența lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, mai precis în mijlocul poporului ales, pentru a-l conduce, împlinind în el planul său de mântuire. Această Înțelepciune provine de la Dumnezeu, care s-a “înrădăcinat în popor”, care și-a fixat cortul său în Israel.

În Noul Testament, Înțelepciunea lui Dumnezeu se prezintă ca Persoană divină, nu în mod alegoric, dar în mod real ca Persoană divină și concretă: este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu în care s-a întrupat toată înțelepciunea Tatălui. În timp ce sfântului Paul îi place să-l prezinte pe Cristos ca “Înțelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,24) “splendoarea gloriei sale, imaginea substanței sale” (Evr 1,3), sfântul Ioan în evanghelia de astăzi îl prezintă ca Logos, Cuvânt, termen care exprimă în același timp gândirea și cuvântul lui Dumnezeu, care este de fapt Dumnezeu în toate egal Tatălui. Toată Scriptura, începând de la Geneză și până la Apocalips dă mărturie despre acest Cuvânt.

Primul verset al Evangheliei sfântului Ioan, “La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu” (In 1,1), este asemănător cu primul verset din cartea Genezei și exprimă natura eternă a Cuvântului, a doua Persoană a Sfintei Treimi care cu Tatăl și cu Duhul Sfânt conduce întreaga creație a universului. “Toate au fost făcute prin el și nimic din ceea ce a fost făcut nu a fost făcut fără el” (In 1,3).

Ceea ce sintetizează evanghelia de astăzi și în același timp îndeamnă la reflecție, este însăși contemplarea Cuvântului întrupat. “Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am contemplat gloria lui” (In 1,14). În Isus, Dumnezeu s-a coborât la noi, încărcat cu cel mai mare mesaj: Dumnezeu este iubire! Timpul Crăciunului este important pentru că în Isus s-a întrupat dragostea lui Dumnezeu și prin el ne-a dăruit totul. Cuvântul făcut carne și-a stabilit cortul în mijlocul poporului său, revelând iubirea Tatălui. Pentru cei care nu cred, această lume poate să apară “un furnicar care se fărâmă și nimic mai mult”, dar pentru noi el este locul unde Cuvântul și-a “fixat cortul său”, locul pe care Dumnezeu “l-a iubit atât de mult, încât l-a dat pe Fiul său unul născut” (In 3,16). Trimițându-l în mijlocul nostru pe Fiul său, Tatăl împlinește tot ceea ce a anunțat prin profeți, deoarece Cristos este plinătatea revelației lui Dumnezeu față de oameni. “După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin profeți, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu în zilele acestea de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile” (Evr 1,1-2).

Acest lucru este fondat pe “noua și eterna alianță”: nouă pentru că este inaugurată de venirea lui Cristos; eternă pentru că nu va putea fi distrusă, nici chiar de păcatele și infidelitățile oamenilor. Dialogul dintre Dumnezeu și om nu va putea fi întrerupt, pentru că pornește din însăși persoana lui Cristos. Este clar că acest dialog implică și participarea omului, și participarea noastră, care credem în Cuvântul său. La ce folosește chemarea sa, care răsună în urechile noastre, dacă noi nu vrem să-i corespundem?

Se relatează că în fiecare duminică, piața catedralei din Tours (Franța) era plină de cerșetori și de săraci nenorociți. Toți își manifestau mizeria lor, pentru a obține pomeni mai îmbelșugate de la credincioși. Și iată că într-o astfel de duminică, pe neașteptate se făcu o zarvă mare și toată acea lume nenorocită dispăru; fugeau toți cum puteau mai repede. Un cerșetor nou, neștiind ce se întâmplă, întrebă: “De ce fuge săraca lume din Tours?” O voce îi răspunse: “Vine Martin, episcopul orașului nostru”. “Și ce-i cu asta?” “Martin e sfânt, face minuni!” – i se răspunse. “Nu este oare aceasta o bucurie pentru toți?” – insistă uimit noul cerșetor. Dar se auzi răspunsul: “Nu, este o nenorocire; Martin ne vindecă! Și atunci nu este aceasta ceea ce se caută?” “Dar tu nu înțelegi că dacă sfântul te vindecă nici un om nu-ți va mai da de pomană și atunci vei fi constrâns să muncești!…”

Lumea de astăzi, amețită de materialism, de ignoranță și comoditate, nu vrea să primească vindecarea care este însuși “Cuvântul făcut trup” și fuge fără să-i dăruiască o locuință caldă în inimă aceluia care este viața. Fuge de acela care a venit să ia asupra sa păcatele, “care s-a făcut în toate asemenea nouă afară de păcat”. Oare suntem și noi dintre aceia despre care spune și sfântul Ioan în evanghelia de azi: “A venit la ai săi și ai săi nu l-au primit?” (In 1,11).

Isus Cristos a venit pentru a ne ajuta în trăirea noastră, a venit pentru a ne vindeca de toate infirmitățile noastre, dar trebuie remarcat un aspect foarte important, și anume: Dumnezeu nu ajută pe nimeni, dacă respectivul nu vrea să fie ajutat. Dumnezeu l-a creat pe om liber și cere de la el un răspuns sincer la iubirea lui.

“Tuturor celor care cred, Dumnezeu le-a dat puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu” (In 1,12). Fii în Fiul: iată aspectul misterului Nașterii pe care azi liturgia ne ajută să-l aprofundăm. Noi, cu alte cuvinte, suntem deja fiii lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit și care ne face să spunem: “Abba, adică Tată!”, dar în același timp, noi trebuie să devenim tot mai mult imitatorii lui Cristos și să creștem în credință.

Aceasta este de fapt și tema pe care sfântul Paul o subliniază în cea de-a doua lectură de astăzi. “Dumnezeu ne-a ales, predestinându-ne să fim fiii săi adoptivi prin Isus Cristos” (Ef 1,4-5). Filiațiunea divină este fundamentul adevăratei libertăți, libertate față de orice tip de opresiune, față de orice formă de sclavie în care ne constrâng patimile noastre. Filiațiunea divină este și fundamentul sigur al păcii și al bucuriei noastre. În ea creștinul găsește protecția de care are nevoie, găsește căldura paternă, găsește forță și lumină pentru a privi cu credință la un viitor mai bun, inundat de iubirea lui Cristos. Vom fi fiii lui Dumnezeu dacă-l contemplăm și-l întâlnim pe Isus, și nu fugind de el, refuzându-i vindecarea. Așa cum apostolul Paul se roagă lui Dumnezeu ca să lumineze inimile credincioșilor pentru a înțelege speranța la care sunt chemați, la fel trebuie să procedăm și noi. Să ne rugăm pentru a înțelege speranța pe care ne-o dă Cuvântul făcut trup.

Numele de creștin și de fiu al lui Dumnezeu implică în același timp și datoria de a da mărturie așa cum Ioan Botezătorul a făcut-o. El era convins că Isus Cristos este “cel care trebuia să vină” și a făcut o invitație la convertire, la credință, pentru a participa la o naștere asemănătoare cu a lui Cristos, adică “născut din Dumnezeu”. Să nu așteptăm pomană, dar să dăm mărturie și noi, arătând prin credința noastră că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul făcut carne, care a venit să ne aducă bucuria mântuirii, bucuria împlinirii noastre în el.

Adrian IȘTOC

Ritul latin