Start > Ritul latin > “Imi aduc aminte”

“Imi aduc aminte”

22 September 2006
1,594 afișări

Autor: pr. Jacques Sylvestre, O.P.
Traducere: sr. Agnes Valentin
Copyright: ProFamilia.ro
Duminica a III-a din Post (Anul B)

Evanghelia lui Ioan a fost scrisa pentru niste credinciosi care strabateau o criza a credintei. Un autor si-a intitulat un opuscul consacrat celei de-a patra Evanghelii Necredinta credinciosilor. In episodul din aceasta duminica exista doua intelegeri posibile ale adevarului. Si anume, cea a lui Isus inainte de moarte si cea a apostolilor dupa Pasti. In ce ne priveste, putem spune ca pasajul poarta pecetea unei prelungite si adanci meditatii a evanghelistului dupa Invierea lui Isus. Episodul curatirii Templului ridica totusi o problema. A fost cu siguranta un eveniment istoric, dar cand anume s-a petrecut? Marcu (11,18) si Luca (19,47-48) situeaza evenimentul cu putin timp inaintea Patimilor.

In ce-l priveste pe Ioan, el il plaseaza la inceputul slujirii lui Isus. Importanta faptului nu vine deci in primul rand din caracterul sau istoric, ci din sensul pe care cea de-a patra Evanghelie il da evenimentului. Pentru a justifica locul pe care el il ocupa la Ioan, am putea evoca un pasaj al profetului Maleahi (3,1): Iata, Eu trimit pe Mesagerul Meu (adica Ioan Botezatorul) si va gati calea inaintea fetei mele si va veni indata in templul Sau Domnul pe care il cautati… Dupa botezul sau si identificarea sa ca Mesia, si dupa revelatia de la Cana, Isus isi ia in stapanire Templul. Minunea de la nunta din Cana anunta Ceasul mortii sale, iar semnul Templului si curatirea lui anticipau invierea.

 

Templul

Ideea unui nou Sanctuar, profetic vestita de catre Isus in acest episod, facea deja parte din crezul iudeilor din Vechiul Testament. Scripturile mentioneaza desigur recladirea Templului de la Ierusalim dupa intoarcerea din exilul babilonian, insa mai cuprind si intuitia profetica a nasterii unui nou Popor al lui Dumnezeu (Isaia 2,2-3; Mihea 4,1-3; Ieremia 3,17). Templul va deveni “casa de rugaciune pentru toate neamurile” (Isaia 56,7) “casa Tatalui Meu“, pentru Isus. Prin gestul sau de purificare si de revolta, Isus nu face altceva decat sa se inscrie intr-o straveche traditie: speranta tenace transportata de profeti dincolo de splendoarea si maiestatea ale caror simbol si revelatie era Templul. Realizarea uneui asemenea viitor nu putea fi decat opera lui Mesia.

 

Semnul

In urma gestului lui, cum nu se poate mai indraznet, iudeii ii cer lui Isus un semn, adica un miracol susceptibil sa-l manifeste ca fiind mult asteptatul Mesia. Raspunsul lui Isus orienteaza gandul spre moartea si invierea Lui si spre Biserica, templu al Trupului Lui. In declaratia aceasta cutremuratoare, accentul ne mai cade pe distrugerea Templului, pe care romanii aveau sa-l stearga de pe fata pamantului in anul 70, ci pe recladirea unui nou Templu, de care era legata speranta evreilor evlaviosi. Ascultand cuvintele lui Isus, acestia nu au inteles, si nici apostolii nu au inteles decat dupa inviere: “Si-au amintit atunci ca le spusese acestea”. Cuvintele profetului Zaharia (14,21) si ale psalmului (69,8-10) sa le fi revenit in amintire? Trupul lui Isus inviat va deveni noul Templu pentru toate neamurile, locas de inchinare in duh si adevar, asa cum vestise Isus vorbind cu femeia samarineanca (Ioan 4,21), izvor de apa vie (7,7-39). Realitatea acestei zidiri spirituale apare si la apostolul Paul (Efeseni 2,19-21; I Co 3,16; Evrei 9,11-12).

 

Credinta si cuvant

Ce este de retinut mai cu seama din acest episod este cat de importanta este credinta in cuvantul lui Cristos, credinta din pricina acestui cuvant. Nu ni se cere un raspuns imediat si spontan la Cuvant. Isus a prevazut neintelegerea, inevitabila incetineala in a crede, pe care avea sa le risipeasca Pogorarea Duhului: “Mangaietorul, Duhul Sfant, pe care vi-l va trimite Tatal meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14,26). Cand Isus intuieste si schiteaza dificultatile patrunderii Cuvantului, e constient ca e nevoie de un timp de maturizare. O credinta analoaga cu “dragostea la prima vedere” nu poate dura si nu poate tine piept persecutiilor de tot soiul. Credinta se naste din ecouri pe care de multe ori le acceptam dupa ce s-au petrecut un eveniment ori altul. Din pacate! Cum vor crede in Acela de care n-au auzit? Si cum vor auzi, fara predicator? Si cum sa predici, daca nu ai fost trimis?… scrie apostolul Paul. Credinta este din auzire, iar auzirea prin cuvantul lui Cristos (Romani 10,14.17).

Daca sensul istoriei paleste, aceasta se petrece pentru ca anumite povesti fundamentale se sterg din memoria colectiva. Sensul credintei se pierde pentru ca, in lipsa dorintei de a-ti aminti de Domnul Isus, faptele si gesturile lui sunt uitate, oamenii “preferand sa-si dea maestri cu sutele, in dorinta de a sti”.

“Imi aduc aminte” este un preludiu al credintei de neocolit.

Ritul latin