Start > Ritul latin > Declarații de pace

Declarații de pace

27 December 2007
891 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Copyright: Predici.cnet.ro
Preasfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu

Care chip?

În sărbătoarea de astăzi, dedicată Sfintei Maria Mama lui Dumnezeu, se întâlnesc diferite motive. Se scoate în evidență imediat, datorită firului lecturilor, o puternică amprentă cristologică. Apare și tema numelui lui Dumnezeu “strigat” de Duhul Sfânt în inimile noastre (Tată, Abba) și, în consecință, conștiința condiției noastre și mentalitatea relativă, nu de sclavi, ci de fii. Este și impunerea numelui lui Isus, care a avut loc în octava Nașterii la circumciziune, semn al apartenenței la un popor deosebit.

Astăzi este și ziua mondială a păcii. Și, desigur, nu putem neglija faptul că astăzi este prima zi a noului an.

Voi lua ca punct de plecare binecuvântarea conținută în prima lectură, subliniind cele două expresii care se întăresc reciproc: “Domnul să facă să strălucească chipul său asupra ta și să te ocrotească”. “Domnul să-și îndrepte asupra ta chipul său și să-ți dăruiască pacea”. Putem să ne întrebăm: dar care este chipul pe care Dumnezeu îl face să strălucească peste noi? Mai precis: în lumina Crăciunului, ce chip ne apare?

L. Evely, într-o pagină sugestivă și provocatoare – cu siguranță una din cele mai frumoase ale sale – vorbește despre Dumnezeu care intră în lumea noastră incognito, ilegal, clandestin, cvazi de contrabandă. Așa cum s-a constatat că experții religioși vorbesc despre El și îl descriu după categoriile lor mintale, El decide să se prezinte așa cum este: mult mai apropiat de oameni, complice cu aventurile lor, iubitor al vieții, mai uman decât au reușit ei să-și imagineze. Dumnezeu nu vrea să fie acreditat oficial prezentând atributele sale și privilegiile divine. Se prezintă despuiat de Maiestatea, de Puterea, de Măreția sa. Adoptă de aceea travestiri, pentru a fugi de controlul poliției autorităților religioase și academice. Fuge de preoți și de ceremoniile lor fastuoase, de înțelepți și de reprezentațiile lor complicate, de titluri, definiții. Dacă ar fi declarat acestora propria identitate, nu l-ar fi lăsat să treacă, nici nu i-ar fi permis să circule liber. Periculos, suspect, mai ales pentru că nu corespunde imaginilor care erau alcătuite despre El. În sfârșit, nu ar fi trecut examenul documentelor.

Un Dumnezeu care nu se lasă încadrat în tradiții, nu acceptă ceremoniile pregătite în onoarea sa, nu respectă întâlnirile oficiale în locuri solemne pregătite în acest scop, ce fel de Dumnezeu este? Și iată că Dumnezeu se sustrage. Și fixează întâlnirea cu cei care nu au dificultatea de a recunoaște adevăratul său chip. După ce a stabilit și un semnal, un cuvânt de ordine, se lasă atins de cei simpli, de cei mici, de oricare om. Cei învățați vorbesc și ei de Dumnezeu “Total Altul”. El vrea să ne facă să înțelegem că se interesează de noi, participă la acțiunile noastre, este implicat în necazurile noastre. Pentru a comunica cu noi, vorbește limbajul oamenilor. Și noi descoperim că acest Dumnezeu atât de apropiat, uman, umil, pasionat, sărac, plin de bunătate, ne privește, se interesează de noi.

Pe de altă parte, într-un anumit sens, este adevărat că păstorii descoperă pe Dumnezeu “Total Altul”, adică diferit complet de felul cum îl puteau imagina: modest, mic, fără bogății, lipsit de putere. Și rămân uimiți în fața acestui chip surprinzător. Uimirea îi cuprinde și pe cei care ascultă relatarea lor. “Toți cei care îi auzeau, se minunau de cele spuse de păstori”. Și ei “s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru tot ceea ce au auzit și văzut, așa cum li se spusese”. Au aflat chipul lui Dumnezeu. L-au citit, admirat într-un chip de copil, fără a avea nevoie de a merge la școală.

Cuvântul de ordine, semnalul oferit de înger (“veți găsi un copil înfășat, care este așezat într-o iesle”) a funcționat. Și ei au putut să vină, să intre în legătură cu Dumnezeul “clandestin”, dar dornic să facă să strălucească chipul său în mijlocul oamenilor simpli, dispuși să se minuneze.

“Născut din femeie”

Și mama mai întâi, natural, care aparține rasei celor mici, umili, are posibilitatea de a contempla, extaziată, chipul Fiului lui Dumnezeu care este fiul său. Și imprimă aceasta în inimă. Nimeni nu va reuși s-o șteargă. De acum acel chip l-a ascuns în interior, îl păzește în zona cea mai secretă a ființei sale. Cuvântul pe care l-a primit, acum devine chip, lumină, flacără. “…Maria păstra toate aceste lucruri meditându-le în inima ei.”

Un Dumnezeu care a aflat sălaș în sânul ei de femeie. “Născut din femeie” afirmă Paul (unicul său indiciu, fără măcar s-o cheme pe nume, pentru Mama lui Dumnezeu). Când a venit “plinătatea timpului”, începe aventura umană a Fiului. Și prima travestire a lui Dumnezeu cere complicitatea Mariei din Nazaret. Primul refugiu secret, inimaginabil, al lui Dumnezeu care intră în lume drept clandestin, este sânul unei femei. Cel cu “Totul Altul” nu se putea face mai asemănător cu noi decât astfel. Conciliul Vatican II va comenta: “Fecioara Maria a primit Cuvântul lui Dumnezeu în inima ei și în trupul ei, și a prezentat lumii Viața”.

Când vor înceta războaiele noastre personale?

“Domnul să-și îndrepte asupra ta chipul său și să-ți dăruiască pace”. În lumina chipului Domnului, eu descopăr adevăratul meu chip. Chipul meu de “fiu”. Adoptat, iertat, iubit. Și capabil, la rândul său, de a ierta și a iubi.Nu ar fi suficientă acea oglindă, se adaugă și strigătul interior al Spiritului, care dă mărturie despre condiția mea de fiu chemat la libertate.

De atâtea ori aleg lanțurile. Condiția de sclav și atitudinile respective sunt adesea mai confortabile. Dar Spiritul nu face altceva decât să-mi repete: ești liber. Este greu de acceptat un statut de libertate. Libertatea de fii ai lui Dumnezeu. “…Și să-ți dăruiască pace”. Dacă lumina chipului lui Dumnezeu mă umple de pace, adică îmi dăruiește acel “Shalom” care este plinătate, integritate, armonie cu mine însumi, cu Dumnezeu, cu natura, atunci trebuie să devin o creatură a păcii. Pacea, care este un dar de sus, înfige rădăcinile într-o dimensiune religioasă, și de aceea presupune convertirea inimii.

Numai dacă sunt cu adevărat “pacificat” în interior, devin instrument al păcii.

Statisticile avansează cifre amețitoare atunci când prezintă documente cu privire la conflictele “locale”, micile războaie, focarele de distrugere care s-au aprins în anii care au urmat după ultimul măcel mondial. Evident nu pot ține cont de infinitele războaie “personale”, de războaiele private dintre indivizi, chiar de aceeași credință, de-a dreptul “părtași la Euharistie”. Cred că contribuția cea mai prețioasă pe care fiecare dintre noi poate să o ofere păcii din lume se concretizează în propunerea și în datoria serioasă, în prima zi a anului, să pună capăt numeroaselor războaie pe care le are în curs.

A o rupe cu egoismul, invidiile, rivalitățile, agresivitățile, competițiile neghioabe, ambițiile, meschinăriile, ranchiunile cele mai mizerabile, resentimentele cele mai îndârjite, antipatiile, prejudecățile, care ne fac să fim persoane în conflict cu atâția adversari. Suntem gata să denunțăm, scandalizați, risipele, cheltuielile absurde pentru armamente ale puterilor mari și mici. Și nu evaluăm suficient costul energiilor și resurselor pe care le cheltuim nebunește pentru a susține numeroasele și mizerabilele noastre războaie personale, pentru a finanța “războaiele sfinte” pe care le avem pentru cauza justă a eu-lui nostru, a amorului propriu, a idolului dominant.

Mai ales nu ne dăm seama că tocmai acele îndârjite războaie private în care suntem implicați pe diverse fronturi se termină prin a stinge lumina chipului divin care se reflectă pe chipul nostru. Ura, sau și numai animozitatea, micile răutăți, ieșirile răutăcioase, au o putere devastatoare de a întuneca. Să ne dorim un an bun, deci, mărturisindu-ne nouă înșine că ar fi ora de a pune capăt războaielor private pe care le ducem cu arme chiar prea tradiționale, vechi (se urcă până la timpurile lui Cain), și arsenale care sunt în interiorul nostru.

Atunci, suntem dispuși să trimitem, în secret, câteva declarații de pace? Anul va fi sigur bun dacă am reuși să investim profitabil toate resursele noastre, să mobilizăm toate energiile noastre în gânduri, cuvinte și fapte de pace. Este inutil să specific că ne trebuie mai mult curaj pentru a întrerupe un război decât pentru a-l începe sau a-l continua. Ne trebuie mai mult curaj pentru a recunoaște că “este un lucru lipsit de sens” decât pentru a urla că “nu pot să tolerez ca…” Trebuie mai multă forță în lupta pentru pace decât în toate celelalte bătălii puse împreună. Adevărații dezertori, bolnavi de lașitate, sunt aceia cărora le este teamă de a “risca în favoarea păcii”.

Ritul latin