Start > Ritul latin > Pentru ce căutați printre morți pe Cel Viu?

Pentru ce căutați printre morți pe Cel Viu?

9 April 2010
1,223 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Vigilia Pascală (Anul C)

Am început în mod solemn sărbătoarea Învierii Domnului care constituie nu numai preludiul învierii noastre, ci și al întregului univers, prin ceremonia luminii care ne ajută să-l găsim pe Cel Viu printre cei morți, să cântăm de bucurie aflându-l și să ne stabilim viața în lumina lui prin ascultarea cuvântului Domnului.
Pentru ce căutați printre cei morți pe Cel Viu?
Cu aceste cuvinte admonestează îngerii pe femeile venite duminică dis-de-dimineață la mormântul lui Isus încărcate cu mirodenii ca să-i ungă trupul (Lc 24,1-12).
Pe mormântul lui Isus și pe speranța învierii s-au aprins discuții înflăcărate de-a lungul istoriei. Exegeții au visat cu ochii deschiși încercând să descrie structura literară a povestirii și istoricitatea mormântului gol. Teologii au cugetat adânc încercând să stabilească validitatea și presupusele misterului pe baza unei interpretări existențiale, apocaliptice sau ecleziale. Apologeții credinței au insistat asupra demonstrației realității mărturiei pascale și a influenței sale asupra istoriei Bisericii. Toți, credincioși și necredincioși, s-au înfruntat și se mai înfruntă de douăzeci de secole cu enigma unui mormânt care a devenit semnul prezenței sau absenței lui Isus pe pământ (cf. CBL pag. 1286).
Toate lecturile de la celebrarea Vigiliei Pascale ne vorbesc despre înviere.
Dumnezeu a creat lumina. În lumina lui a apărut viața. Din viața dumnezeiască și pământească a apărut omul. Omul însuși este o înviere în paradisul pământesc: o trecere a vieții la o formă superioară (Lec I: Gen 1,2,2).
Dumnezeu și-a continuat acțiunea sa de înlăturare a păcatului comis de Adam aprinzând flacăra credinței în sufletul lui Avram. Trecerea de la necredință la credință este o formă de înviere la o viață nouă (Lec. a II-a: Gen 22,1-18).
Ca această lumină a credinței să fie din zi în zi tot mai vie și mai puternică, Dumnezeu și-a ales un popor care să-i fie martor printre neamurile pământului (Lec. a III-a: Ex 14,15-15,1).
Ca să nu scadă lumina credinței în poporul lui Dumnezeu, Creatorul aprinde în mijlocul lui flacăra profeților (Lec. a IV-a: Is 54,5-14); încheie o nouă alianță cu el (Lec. a V-a: Is 55,1-11); trezește în sânul poporului spiritul înțelepciunii (Lec. a VI-a: Bar 3,9-15.32-4,4).
Și când acest popor s-a arătat îndărătnic față de cuvântul Domnului, Dumnezeu arată deschis, prin profetul Ezechiel, că planul său depășește granițele Israelului, fiindcă în joc este cinstea numelui său în fața tuturor popoarelor de sub soare: “Atunci neamurile vor ști că eu sunt Domnul, când îmi voi arăta sfințenia mea în voi în fața ochilor lor (Lec. a VII-a: Ez 36,16-17a. 18-28).
Dumnezeu își arată sfințenia sa în fața ochilor noștri prin învierea Fiului său din morți.
Femeile încărcate cu mirodenii ajung la mormânt și, observând că piatra a fost înlăturată de la intrare, că trupul lui Isus nu mai este acolo, și-au pierdut simțul orientării. Mormântul gol devine pentru ele o aporie (problemă imposibil de rezolvat). Pe această tăcere de mormânt a rațiunii umane, Dumnezeu însuși își plasează cuvântul său: doi purtători de cuvânt veniți din cer le dezleagă taina: “A înviat. Amintiți-vă de cele pe care vi le-a spus pe când era în Galileea!”
Învierea se înțelege, prin urmare, numai ținând cont de viața lui Isus și de cuvântul său. Ceea ce s-a petrecut nu-i o enigmă care să fie lipsită de legătură cu evenimentele precedente; ceea ce se petrece acum este conținutul și adevărul celor care au început în Galileea. Pentru acei care au primit cuvântul lui Isus ca pe un glas care răsună doar în această lume, mormântul deschis și gol va continua să fie o taină. Din contra, pentru acei care au primit cuvântul lui Isus și l-au urmat pe calea spre Ierusalim și Calvar, mormântul gol este și va fi de-a pururi un semn al adevărului și al victoriei asupra morții. A înviat.
Problema creștinului nu-i mormântul, ci viața lui Isus, sfințenia lui Dumnezeu dată oamenilor. Datorită acestei vieți în totalitatea ei, așa cum apare chiar pecetluită de moarte, se poate cântări măreția victoriei lui Dumnezeu care l-a transferat pe Isus din moarte la viață făcându-l Mesia istoric pentru sfințirea și mântuirea tuturor popoarelor. Mormântul gol este doar o bornă de kilometraj la jumătatea drumului care duce la viața veșnică. Golul mormântului este doar un semn care arată clar că viața nu-i sortită morții. Moartea lui Isus a fost, desigur, o moarte reală, un sfârșit al omului care încheie timpul său de pe pământ, dar a fost o moarte care a cuprins și a dirijat întreaga viață a lui Isus, a fost o moarte în care s-a revelat întreaga viață a lui Dumnezeu în istoria omenirii.
Prin urmare, ca să înțelegem învierea lui Isus, este necesar să-i înțelegem sfințenia sa dumnezeiască, să-i înțelegem învățătura în totalitate, să trăim viața pământească aspirând mereu spre cea cerească, asemenea apostolului Paul care spunea: “Pe Cristos vreau să-l cunosc și puterea învierii lui, să fiu părtaș la pătimirile lui și să mă asemăn cu el în moarte, ca doar-doar să pot ajunge la învierea din morți” (Fil 3,10-11). Aceasta este ținta pe care ne-o propune misterul învierii Domnului (cf. CBL pag. 1287).
Numai prin învierea lui Isus au ajuns toate popoarele să știe că Dumnezeu este Domnul, adică stăpânul cerului și al pământului, al celor vii și al celor morți; că el singur poate da fiecărui om o inimă nouă și un Duh nou, prin care însuși Cristos a înviat din morți punând în evidență sfințenia lui Dumnezeu spre slava sa care este Duhul Sfânt, ca noi să trăim veșnic pentru Dumnezeu în Cristos (Lec. I: Rom 6,3-11).
Misterul vieții este strâns legat de misterul luminii primordiale. De aceea spune sfântul Ioan evanghelistul că “În lume se afla adevărata lumină care luminează pe fiecare om care vine în lume; fiindcă lumea prin el s-a făcut, dar lumea nu l-a cunoscut. Întru ale sale a venit, și ai săi nu l-au primit” (In 1,9-11).
Chiar de la începutul ceremoniilor din această noapte preasfântă am auzit îndemnul: Dacă vom comemora… Paștele Domnului ascultându-i cuvântul și celebrându-i tainele sfinte, vom avea speranța de a fi părtași la biruința lui asupra morții și de a trăi împreună cu el în Dumnezeu. Să ne rugăm ca lumina lui Cristos, care învie plin de mărire, să risipească întunericul inimii și al minții; să risipească întunericul păcatului, ca sfărâmând lanțurile morții, să ne înălțăm biruitori din adâncuri, fiindcă în zadar ne-am fi născut, dacă n-am fi fost răscumpărați printr-o negrăită revărsare a dragostei, ca să ne lumineze spre bucurie, fiindcă numai învierea lui Isus unește cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul (cf. LR pag. 269-277). Amin.

Ritul latin