Start > Ritul bizantin > Duminica bogatului căruia i-a rodit pământul

Duminica bogatului căruia i-a rodit pământul

10 October 2009
1,220 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a IX-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXVI-a după Rusalii)

Care este scopul vieții noastre pe acest pământ ? Chiar dacă creștinismul ne dă un răspuns, suntem plini de virtuți pentru a ne dărui cu întreaga noastră ființă servirii lui Dumnezeu ?

Una dintre actrițele bogate ale Hollywoodului, se afla bolnavă pe patul de moarte. Într-o zi a rugat-o pe servitoarea ei să-i aducă bijuteriile sale: aur, briliante, perle, podoabele de aur, lănțișoare, medalioane, cercei, daruri prețioase pe care le-a primit cu diferite ocazii. Servitoarea i-a adus toate aceste lucruri prețioase. Muribunda le-a privit, le-a presărat pe podea și a spus cu lacrimi în ochi: “Toate acestea va trebui să le părăsesc? Nu-mi vor mai folosi la nimic?” Sărmana femeie! A adunat multe lucruri prețioase, iar acum se apropia moartea și toate trebuia să le părăsească. Apostolul Pavel spunea:«Noi nu am adus nimic în lume, tot așa cum nici nu putem să scoatem nimic din ea afară» (1 Tim. 6, 7).

Nimic nu putem duce din lumea aceasta cu noi, în afara iubirii față de Dumnezeu și aproapele. Acesta este adevărul propus nouă astăzi spre meditare. Care este scopul vieții noastre și cum trebuie să trăim pe acest pământ dacă ceea ce este material, palpabil, nu poate să folosească dincolo de mormânt. Isus ne dă pilda bogatului căruia i-a dat pământul rod bogat. Iată Evanghelia de astăzi: un bogat avea un pământ bun, un pământ fertil. Bogatul se îngrijora spunând: “N-am unde să adun roadele mele”. Nici măcar, nu-i vine în minte, că în jurul lui trăiesc vecini săraci, care i-ar fi recunoscători dacă ar da dovadă de caritate. Dar el este atât de egoist, încât se gândește numai la el și dorește să se folosească de toate bunurile lui. Își spune: «N-am unde să adun roadele mele…Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele. Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te» (Luca 12, 17-19). Cutremurător egoism! De șapte ori se gândește la el. Scopul vieții lui nu este altul decât mâncarea, băutura și veselia! Nu se gândește la eternitate! Nu-și dă seama că într-o zi se va afla în fața lui Dumnezeu la judecată.

Acest bogat s-a gândit că va trăi mult timp, așa cum nici noi de multe ori nu ne gândim la sfârșitul vieții și la lucrurile de pe urmă, dar Domnul ne spune: «Nebune! În această noapte voi cere de la tine sufletul tău.» (Luca 12, 20). Și toate cele pe care tu le-ai pregătit ale cui vor fi? Nimic nu vei lua cu tine în mormânt: cu mâinile goale te vei prezenta înaintea lui Dumnezeu la judecată, căci te-ai îngrijit numai pentru nevoile corpului, nu de suflet; te-ai gândit numai la cele pământești, iar nu la cele cerești; pentru tine a fost mai importantă viața prezentă, decât cea cerească. Nebune! Sufletul tău va fi luat de la tine în această noapte, moartea va lua locul vieții tale, iar acestea, pe care le-ai adunat, ale cui vor fi? Isus Hristos Își încheie pilda spunând:«Așa se întâmplă cu cei, care-și adună comori sieși și nu se îmbogățesc în Dumnezeu» (Luca 12, 21). Înfiorător adevăr! Lumea de astăzi și societatea de consum ne învăluie cu o multitudine de probleme, făcându-ne prizonieri unui sistem în care banul induce frenezia schimbării și dependența.

Întreținerea vieții și a confortului minim trebuie plătit cu prețul muncii care este evaluată în «Bani». Orice individ este despuiat de umanitatea sa, fiind redus la un simplu «cod numeric personal», un număr de ordine la un dosar sau un mecanism neînsemnat ce poate fi oricând înlocuit. Unii văd omul ca un produs al evoluției materiei : omul este materie – acum omul este redus la o valoare abstractă legată de bani, de finanțe. Însă adevăratul om, corp și suflet, unicul om existent pe Pământ suferă…

În anul 1976 o fetiță, pe numele Lisa, din statul Massachusetts – USA, a scris o scrisoare câtorva persoane, printre acestea și episcopului de Providence (Rhod Island), Yolter Cronckat și unui deținut, care a fost condamnat la moarte. În fiecare scrisoare fata a cerut să i se răspundă la întrebarea: “Care va fi prima întrebare a dumneavoastră, atunci când, după moarte, vă veți afla înaintea lui Dumnezeu?” Micuța Lisa a primit răspunsul de la toți cei întrebați. Condamanatul la moarte a dat un răspuns scurt: “Atunci când ne vom întâlni cu Dumnezeu, eu cred că orice întrebare va fi în zadar”. Binențeles că așa este. El a omorât o persoană nevinovată, și a fost condamant la moarte, iar în ziua stabilită se va afla în fața lui Dumnezeu. El, asasinul, nu va adresa vreo întrebare Atotștiutorului Dumnezeu, căci dreptul Dumnezeu îl va întreba pe el, de ce l-a omorât pe omul nevinovat. Episcopul i-a scris fetiței un răpuns înțelept: «Dragă Lisa! Aflându-mă înaintea lui Dumnezeu la judecată, Îl voi întreba: “Îndurătorule Doamne! Oare am folosit bine darurile și harurile pe care mi le-ai oferit în cursul vieții mele pământești?”»

Această întrebare esențială ne privește pe fiecare dintre noi. Oare Domnul Dumnezeu este mulțumit de viața mea? M-am rugat bine? Am luat cum se cuvine parte la Sfânta Liturghie? Mi-am îndeplinit conștiincios obligațiile mele? Am trăit în pace cu aproapele meu? Am fost caritabil cu semenii mei și cu cei săraci? Am fost cu adevărat creștin ? Sunt pregătit să mă întâlnesc cu Isus Judecătorul, dacă Dumnezeu mă va chema?

Să nu uităm că suntem oameni în măsura în care trăim valorile spiritului și că numai ceea ce este spiritual rămâne în urma noastră. Contează dacă am crezut, dacă am avut speranță, dacă avem copii spirituali și mai presus de orice contează cât am iubit.

În epistola de astăzi am auzit cuvintele Apostolului Pavel: «Căutați cu atenție, ce este bine plăcut Domnului» (Efeseni 5, 10). Într-alt loc Sfântul Pavel spune: «Căutați cele de sus, unde se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ» (Coloseni 3, 1-2). Bogatul din Evanghelie a fost legat peste măsură de pământ și nu s-a gândit la eternitate. Mântuitorul ne învață prin cuvintele: «Adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta» (Matei 6, 20-21).

Rugăciune

O, Mântuitorul meu, fă ca printr-o dorință fierbinte și stăruitoare, să caut perla înțelepciunii dumnezeieștii, cel puțin așa precum caută oamenii comorile și banii, căci Tu ai promis că dacă o voi căuta în acest fel, o voi afla…

O, Iubire neprețuită, o, minunată unire a iubirii cu Dumnezeu cel Preaiubitor, Tu te numești iubire și reprezinți piatra neprețuită, singură în ființă, dar totuși întreită în Persoane, și atât de iubită în unire, că pe toți cei care se unesc și se apropie de Tine, îi face de un singur spirit cu Tine. Descoperă-mi și mie această perlă neprețuită pentru ca să trăiesc pentru ea și să o dobândesc. Iată îți ofer toate cele pe care le am; iar atunci când voi avea mai mult, mai mult îți voi oferi, deoarece toate acestea sunt mici, față de ceea ce este cu adevărat prețios. Fă, Doamne, prin harul tău, să-Ți servesc nu pentru recompensă, ci din iubire curată față de Tine. Amin.

(După L. da Ponte)

Ritul bizantin