Start > Ritul bizantin > Iubirea nu abandonează

Iubirea nu abandonează

8 November 2007
1,779 afișări

Autor: pr. Leonardo Sapienza
Traducere: pr. Angelo Pop
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VIII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXV-a după Rusalii)

“Cine este aproapele meu?”

Un faimos scriitor englez a spus: “Cel mai grav păcat împotriva semenilor noștri nu este ura, ci indiferența. Aceasta este esența inumanității” (George Bernard Shaw). La aceasta îmi vine să mă gândesc după ce am citit parabola Samariteanului milostiv.

Răul cel mare nu l-au făcut bandiții. Ci absența iubirii din cei ce au trecut pe acolo după aceia! Vinovați de a fi făcut să tacă inima. Poate cu multe “rațiuni valide“. Dar acele rațiuni (motive) valide, înaintea lui Dumnezeu, echivalează cu a greși! Indiferența este marele păcat, înstrăinarea celor buni. Câte delicte nu se întâmplă astăzi, în plină zi,datorită indiferenței generale!

În fața acestei pagini din Evanghelie este ușor să împărțim oamenii în două categorii. Cei care merg înainte, și cei care se opresc. Aceia care merg pe drumul lor și aceia care se ocupă de alții. Aceia care spun “nu mă privește pe mine”, și cei care se simt responsabili, de tot și de toți. Aceia care nu vor să aibă greutăți, și aceia care se angajează ori de câte ori există o durere sau o tragedie. Aceia care nu fac rău nimănui, și aceia care merg în întâmpinarea oricărei necesități. Aceia care trebuie să se ocupe mereu de lucruri foarte urgente și importante, și cei care se ocupă de micile probleme cotidiane ale altora. Dumnezeu stă deasupra tuturor și observă. Noi în care categorie ne găsim? Ne gândim doar că mântuirea noastră coincide cu mântuirea celorlalți!

Nu există alibi. Nu ne putem sustrage angajamentelor iubirii. Nu putem să plasăm responsabilitățile asupra… autorităților competente! “Mergi și tu și fă la fel.” Iubirea nu abandonează niciodată omul pentru sine însuși. Iubirea nu poate fi intermitentă. Pretinde continuitate, fidelitate, compasiune. Se ajunge în mod sigur la Dumnezeu numai oprindu-se alături de aproapele. Îl putem cunoaște pe Dumnezeu numai cunoscând mai întâi omul. Este mult mai dificil să-l iubim pe aproapele care se vede, decât să nu-l iubim pe Dumnezeu care nu se vede. La fel cum este mult mai ușor să te emoționezi pentru copii subnutriți ai Africii, decât să mergi să vizitezi un părinte bătrân cazat într-un azil la zece minute de mers pe jos…

Marea tentație a creștinului este aceea de a împlini gesturi eroice de altruism afară, departe, și de a avea în casă lipsă de atenție, răceală, indiferență, lipsă de dialog cu soția, cu fiii… Există oameni care merg în Africa o lună într-un an pentru ai ajuta pe copii care suferă, și nu înțeleg că propria căsătorie este aproape pe butuci. Ne apropiem de cei îndepărtați, și îi neglijăm pe cei apropiați… Nu avem nevoie de salvatori ai umanității, ci de iubire concretă. O iubire care știe să se oprească. O iubire care reușește să… piardă timpul. Care are curajul să dea totul.

Spunea Sfântul Augustin: “Fiecare om este aproapele fiecărui om. Este un necunoscut? Este un om! Este un dușman? Este un om! Dacă este un prieten să rămână un prieten. Dacă este un dușman, să devină un prieten!”

Ritul bizantin