Start > Ritul latin > Mergeți, sunteți trimiși ca misionari în mijlocul lumii

Mergeți, sunteți trimiși ca misionari în mijlocul lumii

14 August 2010
1,496 afișări

Autor: pr. Claudiu Dumea
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XIV-a de peste an (Anul C)

De câțiva ani încoace, noi celebrăm în fiecare an, în luna octombrie, Ziua Misiunilor, zi în care se fac rugăciuni speciale și se strâng ajutoare pentru misiuni și pentru misionari. De asemenea, în fiecare an, în Duminica Bunului Păstor, celebrăm ziua chemării la preoție și la apostolat. În Evanghelia Liturghiei de azi, găsim un apel adresat tuturor creștinilor: toți sunt trimiși de Cristos în lume ca misionari și apostoli.

Isus i-a trimis în misiune nu numai pe cei 12 Apostoli, dar și pe cei 72 de ucenici, adică întreaga comunitate de adepți pe care îi câștigase Isus și care erau în momentul acela în jurul lui. Acești ucenici nu au primit hirotonirea preoțească împreună cu cei 12 Apostoli în Cenacol, la Cina cea de Taină; ei erau simpli laici. Iată o învățătură a Evangheliei pe care creștinii au cam uitat-o și pe care ultimul conciliu ecumenic a reafirmat-o cu putere: Biserica lui Cristos nu este un lan în care secerătorii, preoții, seceră, iar laicii stau pe marginea ogorului și privesc. Biserica creștină este în întregime misionară: poporul creștin este un popor de misionari; un creștin care nu e misionar nici măcar nu este creștin.

Misiunea lui Isus în lume o cunoaștem: “Isus Cristos a venit”, scrie evanghelistul Ioan, “ca să distrugă lucrările Diavolului”. La această misiune, Isus i-a asociat pe apostolii săi, cărora le-a dat putere să izgonească duhurile necurate. Dar i-a asociat și pe ceilalți ucenici cărora le-a dat aceeași putere. Seara, cei 72 de ucenici se întorc și raportează bucuroși: “Doamne, până și duhurile rele ni s-au supus când am invocat numele tău”. Iată, Cristos a făcut din noi, toți cei botezați, un popor de exorciști, pe toți ne-a chemat să distrugem împreună cu el lucrările Satanei și să răspândim Împărăția lui Dumnezeu în lume. Dacă ne întrebăm cum se face că la început creștinismul s-a răspândit atât de rapid în întreaga lume, răspunsul este simplu: primii creștini s-au considerat cu toții misionari și au luat în serios responsabilitatea răspândirii credinței în lume. Sfântul apostol Pavel îi lăuda pe creștinii din Tesalonic, fiindcă, prin ei, cuvântul lui Cristos s-a răspândit în toată Macedonia și Ahaia.

Chemați cu toții să fim misionari, nu înseamnă că trebuie să plecăm spre țările din Africa, la popoarele păgâne care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre Cristos. Să nu ne facem iluzii: un popor botezat nu înseamnă neapărat un popor creștin. Aici acasă la noi este țara noastră de misiuni, aici este câmpul nostru de apostolat. Isus vorbea despre 100 de oi în staul și una rătăcită. Astăzi, termenii s-au inversat: o oiță în staul, 99 rătăcite.

Cum vom fi misionari? Cum vom face apostolat? Răspunsul îl avem în textele Liturghiei de azi; ele ne pun în mână toate armele apostolatului. Prima formă de apostolat și cea mai bună predică este bucuria ce apare pe fața și în viața creștinului. Prima lectură a început cu îndemnul: “Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul și veseliți-vă cu el”. Profetul descrie bucuriile și mângâierile pe care le va aduce Mesia. La psalmul responsorial, l-am preamărit pe Dumnezeu pentru bucuriile revărsate prin Cristos: “Preamăriți-l pe Dumnezeu, toți locuitorii pământului!”

În a doua lectură, sfântul Pavel le urează galatenilor ca pacea să coboare peste ei. Porunca dată de Isus în Evanghelie celor 72 de ucenici este ca, atunci când intră într-o casă, să spună mai întâi: “Pace acestei case”; Shalom, cuvântul cu care se salută evreii, nu înseamnă doar pace, ci plinătatea bucuriilor și satisfacțiilor, mai ales sufletești.

Am avut cu toții ocazia să întâlnim în viață creștini care nu ne-au spus nimic, nu ne-au făcut predici, dar, prin chipul lor senin, calm, fericit, mulțumit în orice împrejurare, ne-au apropiat de Dumnezeu, izvorul fericirii lor. Un paroh de țară l-a întrebat într-o zi pe un enoriaș al său, care își muncea pământul, un bătrân care, deși avusese multe lovituri și suferințe în viață, a rămas întotdeauna senin și mulțumit, care este secretul fericirii sale? “Simplu”, răspunde bătrânul. “Îmi folosesc bine ochii”. “Cum adică?” “În orice situație m-aș afla, privesc mai întâi în sus și mă gândesc la paradisul pe care trebuie să-l cuceresc cu orice preț. Apoi, privesc în jos și văd palma de pământ din cimitir unde voi fi înmormântat Apoi privesc în jurul meu și văd că sunt atâția care suferă mai mult decât mine și, în plus, nu au nici speranța Paradisului”.

În al doilea rând, suntem apostoli, misionari prin mărturia, prin predica unei vieți sfinte. Sfântul Pavel, în a doua lectură, le amintește galatenilor că trebuie să fie o făptură nouă. Tuturor, Cristos, în Evanghelie, ne poruncește să fim lumină așezată în candelabru, cetate așezată pe vârf de munte, care să atragă privirile tuturor. Anul acesta, de Paști, am fost în Israel, ca să-i îngrijesc de sărbători pe creștinii care trăiesc și muncesc acolo, printre evrei și arabi. Înainte de a pleca, le-am spus așa la predică: “Voi sunteți misionari, apostoli, trebuie să-l predicați pe Cristos prin viața voastră acestor oameni care nu-l cunosc pe Cristos; sunt de trei săptămâni aici, dar nu am auzit un evreu sau un arab să-l înjure pe Cristos, să înjure crucea pe care a murit Cristos, Biserica, Paștele pe care îl sărbătorim împreună, altarul și celelalte lucruri sfinte ale creștinilor, nu am văzut un evreu sau un arab beat pe stradă, în schimb, am auzit pe stradă creștini înjurând tot ce au mai sfânt creștinismul, am văzut, pe străzile necreștinilor, creștini abia ținându-se pe picioare de băutură”.

În sfârșit, este apostolatul suferinței, al crucii, fără de care nu sunt posibile urmarea lui Cristos și trăirea credinței creștine. Am auzit cuvintele sfântului Pavel: “În ceea ce mă privește, departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume”. Eficiența apostolatului nu urmează legile publicității, ale reclamei comerciale. Convertirea lumii la Cristos depinde de capacitatea noastră de a suferi și de a purta crucea împreună cu Cristos.

Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Îl rugăm pe Stăpânul secerișului să trimită lucrători la secerișul său, să-i facă pe toți creștinii conștienți că toți sunt lucrători în secerișul său.

Mulți dintre noi ne amintim ultimele cuvinte pe care preotul le spunea în latinește: Ite, missa est sau Ite, missio est, care s-au tradus cu: “Liturghia s-a sfârșit, mergeți în pace”. Traducerea exactă este: “Mergeți, sunteți trimiși în misiune, sunteți trimiși ca misionari”. Să reținem pentru săptămâna ce urmează cuvintele de la sfârșitul Liturghiei de duminică: mergeți, sunteți trimiși ca misionari în mijlocul lumii.

Ritul latin