Start > Ritul bizantin > Solemnitatea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Solemnitatea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

6 February 2010
1,611 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Nașterea Domnului (Ziua a doua)

Sărbătoarea Nașterii Domnului trebuie să fie trăită de creștini în atmosfera reuniunii familiei. În ciuda condițiilor nefavorabile datorate vitregiilor naturii, frigului, iernii, distanțelor, întârzierii trenurilor etc., oricine dorește să petreacă aceste sărbători în mijlocul celor dragi, se regăsește pe sine prin gesturi de bunăvoință, comuniune și unitate, dar mai ales prin trăirea sentimentului de iubire.

În sărbătoarea Nașterii Domnului Isus Hristos, în centrul atenției nu se află Familia din Nazaret, ci Pruncul Dumnezeu. Într-adevăr, lângă El se află mama Sa, Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Iosif dar Sfânta Familie este reunită în jurul ieslei. Nu trebuie să pierdem din vedere modelul familiei creștine care este revelat de credința, tăria și viața dăruită lui Dumnezeu din partea Sfintei Familii. Să nu uităm că familia este acea ecclesia domestica, unitatea de bază ce clădește Biserica locală și se regăsește în unitatea Bisericii Catolice. Sărbătoarea de astăzi ne cere să fim recunoscători față de Dumnezeu, pentru că ne-a oferit icoana vieții de familie.

Poate că există persoane care se împotrivesc acestui lucru: cum poate fi comparată Preasfânta Familie cu familiile din zilele noastre. Alții vor gândi ce poate să ne ofere nouă, celor care suntem atât de emancipați, liberi și care ne întemeiem familiile noastre pe alte fundamente, aproape complet schimbate față de cele din trecut? Binențeles și timpurile prezente sunt cu totul altele, la fel și modelele și modele. Numai că în ceea ce privește căsătoria și familia, acestea sunt instituții vechi precum omenirea. Ceva se cuvine a rămâne după legea lăuntrică care stă la baza instituției căsătoriei. Întorcându-ne la Sfânta Familie, să privim icoana pruncului Isus înconjurat de Mama sa sfântă și de cel care i-a asigurat un nume după legea lui Israel. Poate că aceasta va face, în ciuda realității existențiale din zilele noastre, să se înțeleagă viața de familie eliminându-se nefericirea și permanenta amenințare a destrămării ei, atât de ușor profanată de legile civile și încurajată de spiritul lumii.

În misterul Sfintei Familii suntem introduși nu de o simplă și pură experiență omenească – cum se întâmplă de multe ori – ci de Sfânta Scriptură și de Tradiția milenară a Bisericii. Numai printr-o privire atentă, datorată unei profunde credințe, se descoperă întregul mister al acestei legături mișcătoare. Sfânta Scriptură și credința vorbesc înainte de toate că această familie a fost dată de către Dumnezeu. Cu câtă prudență sfântă și cu cât curaj se apropie Maria și Iosif de căsătoria lor! Meditează în inimile lor și abia după intervenția specială venită din partea îngerului, când din punct de vedere sufletesc sunt maturi și pregătiți pentru acceptarea deciziilor încredințate, pronunță acel da nu pentru ei ci pentru acceptarea planului lui Dumnezeu. (vezi Matei 1, 18; Luca 1, 26). Acestui curaj și cugetărilor lui Iosif și Maria, în zilele noastre i se răspunde cu o oarecare invidie și chiar cu negarea realităților, mai ales de către cei care nu văd valorile familiei clădite pe fundamentul ferm al credinței în Dumnezeu. Și totuși, fiecare căsătorie este chemată spre un scop bine determinat, măreț și în același timp sfânt. Fiecare familie are obligația sfântă a iubirii lui Dumnezeu și de a materializa iubirea creatoare prin acceptarea responsabilă și transmiterea vieții: familia creștină este un leagăn al vieții biologice și supranaturale prin credință. Fiecare familie se cuvine să reproducă în faptele vieții, prudența, frica și curajul sfânt, care i-a însoțit pe Maria și Iosif pe drumul vieții lor.

Din relatarea Sfintei Scripturi rezultă că viața Sfintei Familii se desfășoară în jurul Pruncului Isus. Maria și Iosif știu că tot ce s-a petrecut în viața lor, s-a întâmplat datorită voinței lui Dumnezeu și puterii Providenței divine. Nu este ușor să îngrijești un copil, să-l educi și să-l călăuzești cu responsabilitate pe drumul vieții. Copilul Isus “Le-a fost oferit lor” – scrie Luca (Luca 2, 51). Dar acest copil știe cine este și ce misiune are de îndeplinit pe acest pământ. De la îndeplinirea acestei lucrări nimic nu-l poate abate în viața sa. Pentru părinții pământești adeseori acest lucru înseamnă suferință și acceptarea dăruirii altora. La fel și în zilele noastre cât de greu acceptă părinții ca propriul copil să-și împărtășească viața în slujba aproapelui, urmând o chemare consacrată cu totul servirii lui Dumnezeu. Iosif și Maria, plini de frică și durere îl caută împreună pe copilul de doisprezece ani, care fără aprobarea lor rămâne în timpul sărbătorii Paștilor în Ierusalim, dar nu în compania copiilor care cască gura la orice lucru pe care nu-l înțeleg, ci pentru lucrarea Tatălui său Ceresc (vezi Luca 2, 49).

Mama Sa trăiește astfel de clipe amare și mai târziu, când Fiul său, matur fiind, o lasă singură și-și urmează chemarea. Mai mult, deseori privind la scopul Său, o ține oarecum departe, pentru a-și îndeplini misiunea Sa mesianică (Matei 12, 48-50). Evangheliștii au notat unul sau altul dintre aceste amănunte, privitoare la mama care Îl urmează și este aproape de Fiul ei. Maria a fost întotdeauna cu inima lângă El, iar când drumul gloriei s-a terminat pe Golgota, Maria s-a aflat în preajma Crucii, îmbrățișându-L și suferind pentru Fiul dăruit omenirii ca Sacrificiu de răscumpărare.

Oare în centrul familiilor noastre creștine se află copilul, după modelul Preasfintei Familii a lui Iosif și Mariei? Din păcate nu, căci astăzi se construiesc false priorități precum studiile, viața ce trebuie încă trăită, sau chiar falsa idee de libertate și fericire lipsită de responsabilitățile vieții. Oare câți dintre cei căsătoriți nu privesc în zilele noastre la copil, ca la «un rău necesar», care din păcate odată și odată este nevoie să apară, dar care se cuvine a fi evitat pe cât este posibil. Vai de noua viață, dacă vine pe lume prea devreme în planul unor astfel de «părinți», care nu se sfiesc să-și ucidă fructul iubirii sau să abandoneze plăpândul copil ce vine pe lume gol și nevinovat. Câte crime nu se petrec în rândul poporului nostru care se consideră creștin? De câteva ori pe locul I în lume în privința avorturilor. Dar familia de astăzi mai are timp pentru educația copilului ? Se interesează părinții de problemele lui? Oare aceștia știu înainte de toate să aprecieze și să respecte calea vieții lui? Nu cumva majoritatea părinților devin tirani pentru copiii lor dorind să le stabilească un drum în viață, în loc să lase loc afecțiunii, ajutorului și mai ales inimii, când este vorba despre relațiile interfamiliale.

Se pot învăța multe de la Sfânta Fecioară Maria. De la Maria se poate și se cuvine a se învăța grija față de propriul copil, în toate situațiile vieții, mai ales în cele mai dificile și cele mai întunecate momente. Să-ți iubești copilul întotdeauna, până la deplina uitare de sine. Să fi “mama lui” chiar și atunci, când acesta nu vrea să-ți fie nici copil nici fiu ci se pune în slujba tuturor.

Sfânta Scriptură ne relatează că viața Sfintei Familii nu a fost presărată cu trandafiri ; să ne amintim numai câteva din textele menționate în Noul Testament: problemele dinaintea căsătoriei, sărăcia și amărăciunea Betleemului, fuga în Egipt, viața din Nazaret, apoi pentru Maria dificultatea apostolatului și Calvarul, dar și slujirea Bisericii ca Mamă a tuturor fiilor răscumpărați prin sângele Fiului ei.

Cât de liniștit și cu ce demnitate își suportă și își acceptă condiția această Familie. Iosif, în ascultare și tăcere, acceptând toate cerințele cerești. Maria, este «Servitoarea Domnului», iar Isus îndeplinește voința Tatălui. Nici o supărare, nici o pretenție, nici o dorință de evitare a încercărilor sau lucrurilor grele, cu care s-au întâlnit în viața lor. Totul din voința lui Dumnezeu, totul pentru Dumnezeu, chiar și atunci când mintea omenească nu poate pătrunde profunzimea misterului.

Sociologii și psihologii și-au propus să realizeze familia perfectă, lipsită de probleme, fără dezamăgiri, fără eșecuri, amărăciune, fără lacrimi! Dar deocamdată nu s-a realizat nimic. Familia ideală nu poate fi rezultatul unor soluții pre-elaborate ci este lupta continuă a transpunerii în viață a icoanei familiei perfecte. Familia creștină este datoare a privi la Isus, Maria și Iosif, pentru a rezista și a trece prin încercările mai mult sau mai puțin dureroase, cu care se confruntă, fără a cădea în abisul dezamăgirilor și al tristeților, care asemenea buruienilor încearcă să cuprindă grădina roditoare a familiei. În spiritul Evangheliei din această zi, dar și meditând la Preasfânta Familie, familia creștină este datoare să înțeleagă că niciodată, în ciuda situațiilor dificile cu care se confruntă sau prin care trece, nu este singură. Odată, o familie în care a crescut Fiul lui Dumnezeu, a parcurs deja acest drum. L-a parcurs pentru noi. Deci atunci când ne confruntăm cu greutăți și întuneric, când ne lipsesc puterile sau se diminuează în noi speranțele, când totul decurge altfel decât s-ar cuveni să fie, să ne întoarcem cu cugetul și rugăciunea către Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Iosif. Să apelăm la ei cu sinceritate și căldură, pentru a interveni în viața noastră, fie proprie, familială sau comunitară. Binențeles, nimeni nu poate garanta, că în astăzi sau mâine ceva se va schimba în mod radical și minunat. Dar este sigur că va fi mai ușor și mijlocirea cerească a Sfintei Familii va salva familiile creștine din pericolele lumii de astăzi.

Rugăciune

Adu-ți aminte de noi, sfinte Iosif: roagă-te și mijlocește pentru noi pe lângă Isus de care ai purtat grijă. Fă, ca și Preasfânta Fecioară, soția ta, să privească cu bunătate la noi, fiind Mama aceluia, care împreună cu Tatăl și cu Spiritul Sfânt viețuiește și domnește fără încetare, în vecii vecilor. Amin. (Către Sfântul Iosif)

Ritul bizantin