Start > Ritul bizantin > Tânărul bogat

Tânărul bogat

21 November 2009
1,338 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Duminica a XIII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXX-a după Rusalii)

Iubiți credincioși,

În postul Crăciunului ni se propun spre meditație aspecte concrete, existențiale ale trăirii creștine. Chiar și în această duminică, a treizecia după Rusalii, pericopa evanghelică ne propune situați concrete. Ni se propune, față de alegerea generală, o alegere radicală a trăirii creștine, o alegere pe care creștinul trebuie să o facă dacă vrea să fie un creștin autentic, adevărat. Dacă primești Legea, Poruncile lui Dumnezeu și, dacă le și practici, este un har de la Dumnezeu. Dar Isus Cristos este mai exigent. El cere să faci alegeri absolute dacă vrei să-L urmezi. Icoana din această duminică este cea a chemării și condițiilor extreme ale urmării.

Un tânăr bogat îi aleargă în întâmpinare lui Isus și cade în genunchi, întrebându-l ce trebuie să facă pentru a obține viața veșnică. Așa cum toți trei evangheliștii prezintă acest episod, tânărul bogat îl recunoaște pe Isus ca “Învățătorule”, dar crede mai mult decât atât, căci nu cazi în genunchi înaintea unui învățător și nici nu-i spui “Învățătorule bune”“Bun – va spune Isus – este numai Dumnezeu”.

Întrebarea tânărului este importantă: “ce trebuie să fac pentru a avea viața veșnică?” Tânărul dorește mântuirea. Mai au, oare, sens, în zilele în care trăim și în societatea în care ne aflăm, cuvinte ca mântuire și viață veșnică? Și totuși, măcar cu alți termeni, măcar în subconștient, sunt lucruri pe care le dorim. Poate că nu le căutăm în Cristos. Poate vedem mântuirea în sănătatea, în bunăstarea fizică. Poate ne iluzionăm că vom deveni nemuritori, mai devreme sau mai târziu. Dar le dorim.

Întrebarea tânărului bogat țintește mai departe. Este o întrebare plină de semnificații. Este o întrebare care va aduce răspunsul la toate întrebările pe care ni le facem: ce rost are viața, ce rost are existența mea sau a celuilalt de lângă mine, ce să fac cu propria-mi viață, de ce și pentru ce mai suntem în lume?

Isus, care cunoaște foarte bine inima omului, a tânărului, care era, cu siguranță, un evreu practicant, aduce în discuție poruncile. Răspunsul lui Isus la întrebarea tânărului este: cunoașterea poruncilor, adică, a Cuvântului lui Dumnezeu. A observa, a pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu: aceasta este garanția pentru obținerea vieții veșnice. Dar tânărul le-a făcut pe toate acestea și Isus este mișcat de această disponibilitate a tânărului, de frumusețea sa interioară. De câte ori nu rămânem și noi mișcați înaintea miracolelor de onestitate, sinceritate, curăție, pasiune pentru idealuri autentice a persoanelor din jurul nostru? Isus s-a uitat la el cu dragoste. Imaginea este însuflețitoare. Îl place astfel încât continuă: un singur lucru îți lipsește: “du-te, vinde tot ceea ce ai… apoi vino și urmează-mă”.

“Căci, viu este Cuvântul lui Dumnezeu și înfăptuitor, și mai tăios decât orice sabie cu două ascuțișuri, și pătrunzător până la despărțitura sufletului și spiritului, a încheieturilor și măduvelor, și scrutător al cumpănirilor și cugetărilor inimii” (Ev. 4,12-13). Aceste cuvinte ale Sfântului Pavel descriu puterea exigentă (devastatoare) a cuvintelor lui Isus, a invitației Sale de a vinde toate lucrurile și a dărui săracilor, condiție obligatorie pentru a-L urma pe Cristos.

Cuvântul lui Dumnezeu, penetrează, scrutează chiar cu violență așa cm o spune și profetul Ieremia “Doamne, Tu m-ai aprins și, iată, sunt înflăcărat; Tu ești mai tare decât mine și ai biruit” (20,7) sau “lasă casa, sau frați sau surori, sau mamă sau tată, sau copii sau țarine…” (Mc. 10,30). Acest lucru îl cere Isus. Nu se discută a lăsa doar bunurile materiale, ci și prioritățile familiei ce sunt poruncite: “cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”.

Discursul lui Isus pare extremist, de nepropus, inuman dacă nu am întrezări un orizont al convertiri care restituie tot binele. Citim, în Înțelepciunea lui Solomon, rugăciunea făcută darului Înțelepciunii: “De-aceea m-am rugat să mi se dea pricepere, și astfel mi-a fost dată; și am cerut, și iată, că spiritul înțelepciunii mi-a și venit. De dragul ei fugit-am de sceptre și de tronuri, iar bogăția-n cumpeni cu ea mi-a fost nimic. Cu piatra cea mai scumpă nu i-am făcut pereche; de i se pune-alături, tot aurul din lume nu e decât nisip, și-n fața ei argintul nu e decât noroi. Iubirea mea asupră-i a pus un preț mai mare decât pe sănătate, decât pe frumusețe; și mai presus am pus-o chiar de lumina însăși, căci strălucirea ei nicicând nu obosește. Și totuși, ea mi-aduse în viață tot ce-i mai bun; din mâna ei primit-am averi nenumărate” (7,7-11). Pentru ea, autorul spune că a renunțat la tot. Dar odată cu “înțelepciunea”, atunci când a primit-o, spune: “împreună cu ea mi-au venit toate bunătățile, căci în mâinile ei sunt bogății nenumărate”. Chiar și Isus spune că oricine va lăsa bunurile și neamurile “pentru El sau pentru Evanghelie…va primi însutit, acum, în prezent, sute de case și frați, și surori, și copiii, și țarine, chiar și prigoniri, iar în veacul ce va să vină, viața veșnică” (Mc. 10,30). Radicalitatea, exigența creștină comportă deci bogăție, bucurie, include o recompensă. Această bucurie, această recompensă sunt însă strâns legate de prigoniri. Am putea spune că, fără persecuție, altfel spus martiriu, nu suntem siguri dacă ne aflăm pe calea cea dreaptă, pe urma lui Isus. Mesia al nostru este în aparență un om înfrânt. Suntem ucenicii unui om care suferă, lăsându-se crucificat pentru noi.

Probabil că acest fapt îl avertizează pe tânărul bogat – relatarea evanghelică începe să vorbească deja despre un Isus ca model de suferință și evanghelistul Marcu inserează episodul între a doua și a treia anunțare a patimii. Poate că sunt multe bunurile care îl împiedică să înțeleagă ce bogăție mare este să renunți la toate pentru Cristos… și, întristându-se, tânărul s-a îndepărtat. “Cât de greu, zice Isus, este pentru un bogat să intre în Împărăția Cerului…dar nimic nu este imposibil la Dumnezeu”.

Dar nu numai apostolii contemporani lui Isus, nu numai cei care au călătorit cu ei pe drumurile Galileii, de la Iudeea la Samaria, sunt chemați să-l urmeze. Invitația ajunge până în zilele noastre. Mai mult, a și ajuns deja. Botezul ne-a făcut ucenici ai Crucificatului înviat. Ne-a dat dreptul să dăm mărturie despre Isus. Ne-a făcut altfel de bogați, altfel de buni, altfel de sfinți. Nu ne rămâne decât să fim coerenți în trăirea noastră.

Între cei ce îl urmau pe Isus erau multe persoane bogate, ce nu au fost niciodată mustrate de Domnul pentru bogățiile lor, nici nu au fost obligate vreodată să-și vândă bunurile. Acele persoane, în fapt, îl ajutau pe Isus și pe apostoli în ministerul de servire ajutându-i pe săraci.

Petru, vorbind în numele celor doisprezece, exclamă: “Iată, noi am lăsat totul și te-am urmat”. În realitate, nu au lăsat nimic, deoarece Isus urcă adesea “în barca lui Petru” și intră în “casa lui Petru”. Dar au lăsat totul, au îndepărtat totul din inimă, punându-și barca și casa la dispoziția Evangheliei!

Iubiți credincioși,

Acesta este sensul harului lui Dumnezeu ce opera asupra lor și asupra noastră și Isus ne poate garanta că vom primi în schimb însutit pe acest pământ, iar în veacul ce va veni, viața veșnică. Amin.

Ritul bizantin