Start > Ritul latin > Duminica a XXXIII-a de peste an (comentariu pentru copii)

Duminica a XXXIII-a de peste an (comentariu pentru copii)

14 November 2009
1,586 afișări

Autor: Diverși alți autori
Traducere: pr. Lucian Avădăni
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXIII-a de peste an (Anul B)

Lecturile din această duminică, în special prima lectură și evanghelia, au o particularitate: folosesc multe verbe la viitor. Le-ați băgat de seamă și voi? Poate la o primă lectură nu au putut fi bine surprinse, de aceea vom încerca să le recitim împreună. De exemplu, în prima lectură, profetul Daniel anunță: “În acel timp se va ridica Mihail… Va fi un timp de strâmtoare… în acel timp va veni mântuirea poporului tău… Mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor trezi… Cei înțelepți vor străluci… și cei care au învățat mulțimea… vor străluci ca stelele pentru totdeauna”.

Dar despre ce vorbește profetul Daniel? Vom descoperi peste puțin timp. Deocamdată mergem la textul din Evanghelia după sfântul Marcu, pentru că chiar și Isus folosește multe verbe la viitor: “În acele zile, după acea mare strâmtorare, soarele se va întuneca și luna își va pierde strălucirea… Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori… El îi va trimite pe îngerii săi ca să-i adune pe cei aleși din cele patru colțuri ale lumii… Cerul și pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece”.

De această dată Isus folosește de-a dreptul un limbaj misterios! Dar despre ce vorbește folosind acești termeni dificili?

Atât Isus cât și profetul Daniel vorbesc despre ceea ce se va întâmpla la sfârșitul lumii. Însă trebuie să spunem de la început: nu vorbesc despre ceea ce se va întâmpla din punct de vedere științific! Nu! Vorbesc despre ceea ce oamenii vor experimenta atunci când lumea se va sfârși.

Cineva, însă, va putea spune: – Dar sfârșitul lumii cine știe când va fi! Este ceva îndepărtat, se va întâmpla peste mult, mult, foarte mult timp! Nu acum, nu cu noi. De aceea, la ce folosesc aceste cuvinte?

Isus începe să învețe aceste lucruri pentru că discipolii săi au fost cei care l-au întrebat despre aceasta. Și știți de ce discipolii doreau să vorbească despre aceste lucruri? Pentru că le era teamă. Nu o spun în mod deschis, dar le era teamă.

Și Isus știe că în inima oamenilor din orice timp există un sentiment comun pentru toți: frica față de viitor. În străfundul inimii, oricine se întreabă: – Ce se va întâmpla în continuare? Ce se va întâmpla cu mine, cu familia mea, cu lumea? Va fi mereu bine? Sau va veni un timp de durere?

Aceste întrebări știu că le au nu numai adulții: chiar și tinerilor și copiilor le este frică câte odată de viitor, în anumite momente.

De exemplu, când au loc unele catastrofe naturale, tuturor ne este frică! Dacă se întâmplă un cutremur, mai ales dacă este aproape de localitatea noastră, dacă vedem la televizor valurile mari provocate de tsunami, dacă un vulcan începe să erupă lavă incandescentă, dacă un fluviu se revarsă, inundând un oraș întreg … tuturor ne este frică și ne întrebăm: ce se întâmplă cu lumea noastră?

Și nu doar ceea ce se întâmplă în natură ne dă motive de spaimă: chiar și violența oamenilor ne sperie.

Când la știri se vorbește despre bombe, de masacre, de răpiri … când auzim știri despre moarte, tortură, avioane deturnate, când ascultăm toate aceste lucruri urâte, frica începe să crească în inima noastră, ca ceva apăsător și rece în stomac. Atunci ne punem tot felul de întrebări: De ce toate acestea? Mi se va întâmpla și mie? I se va întâmpla cuiva drag mie?

Isus, care cunoaște fiecare inimă, cunoaște de asemenea și temerile discipolilor și temerile noastre: de aceea folosește un discurs plin de imagini și de exemple pentru a răspunde la toate întrebările înspăimântătoare care se învârt în capul unei persoane.

Isus ne asigură: este adevărat, vor avea loc momente de strâmtorare, vor fi evenimente triste și dureroase, vor fi momente în care va părea că natura a devenit un dușman … dar când se vor petrece toate acestea să nu vă simțiți singuri, să nu vă simțiți abandonați!

Să recitim chiar cuvintele lui Isus: “Când veți vedea că se vor împlini toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, la ușă”: și Fiul omului este însuși Isus! Ne spune: când veți vedea că se vor împlini toate acestea, să știți că eu sunt aproape de voi! Când veți simți că teama crește în voi ca un monstru care vă strânge puternic inima, aveți credință! Aveți încredere în mine și în Tatăl!

Și pentru a ne reda siguranța, ne mai spune: “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”, adică, în cuvinte mai simple: “Tot ceea ce se află în jurul vostru va avea un sfârșit, mai devreme sau mai târziu, până și cerul și pământul. Un singur lucru nu se va sfârși niciodată, nu trece, nu se învechește: Cuvântul meu”.

Și care este acest cuvânt? Este un cuvânt foarte frumos, pe care Isus îl repetă în mii de moduri diferite în fiecare duminică: “Toți sunteți iubiți, în mod infinit, de mine și de Tatăl!”

Aceasta este Vestea cea Bună a Evangheliei! Aceasta este splendida, minunata certitudine carte trebuie să ne însoțească în fiecare zi!

A ști că Dumnezeu tatăl ne iubește în orice moment, a ști că Isus este mereu cu noi, ne dă încredere și îndepărtează orice teamă.

Desigur, în momentul în care are loc ceva urât și teama ne face să înghețăm, este dificil să ne păstrăm credința…este dificil pentru toți…dar este posibil.

Tocmai privitor la aceasta, când eram mic, mi s-a relatat o istorioară pe care îmi face plăcere să o împărtășesc cu voi. Nu pot să spun dacă este o istorioară adevărată sau inventată de cineva, dar mi se pare foarte frumoasă și v-o povestesc.

Într-o casă de la periferie locuia o familie: mama, tata și trei copii. Într-o noapte, în timp ce dormeau liniștiți, pe neașteptate, a izbucnit un incendiu. Imediat, părinții s-au trezit, au luat copii de mână și au alergat pe scări. Dar când au ajuns afară, și-au dat seama că fiul cel mai mic a rămas înăuntru: în loc să coboare, s-a întors înapoi, la primul etaj, în dormitor pentru a lua pisicuța care dormea într-un coș. Pisica deja sărise de la fereastră și se salvase, dar copilul a rămas blocat în casă în flăcări. S-a apropiat de fereastră și de jos tatăl a început să strige: Sări! Sări, fiul meu! Nu-ți fie frică!

- Tată! plângea copilul, tată! nu pot să sar! Nu te văd!

- Nu contează că nu mă vezi, a strigat tatăl. Te văd eu și este de ajuns! Aruncă-te!

Copilul a avut încredere și s-a aruncat în fum. Tatăl, care îl vedea bine de jos, a întins brațele și l-a prins, ducându-l departe de foc și salvându-l.

Iată, când îmi este frică, eu mă gândesc la această întâmplare: eu, voi, toate persoanele cărora le este frică, suntem ca și copilul din această poveste și Dumnezeu este tatăl. Când ne este frică nu reușim să-l vedem, dar el este acolo, nu încetează nici o clipă să-și îndepărteze privirea de la noi! A avea încredere înseamnă a crede că brațele sale sunt mereu gata să ne primească, chiar și atunci când în jurul nostru este numai întuneric și ne este frică.

Să avem mereu în gând, în această săptămână, această certitudine: că Tatăl ne iubește, mereu, Că este mereu alături de noi și ne urmărește cu privirea sa plină de iubire. Și dacă se va întâmpla să ne fie teamă, să-i spunem Domnului Isus: eu nu te văd în acest moment, dar știu că tu mă vezi mereu și asta îmi este de ajuns pentru a mă încredința ție!

Comentariu îngrijit de Daniela De Simeis

Ritul latin