Vindecarea a doi orbi
Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a VII-a după Rusalii
Dacă în lume a intrat păcatul cu toate consecințele sale, Dumnezeu ne-a dăruit și vindecarea. În simbolul credinței mărturisim că Fiul lui Dumnezeu “pentru noi și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri”. Mântuitorul a venit pe pământ ca să aducă tuturor oamenilor bucuria. Isus Hristos este doctorul sufletelor noastre, de aceea El a vindecat mai întâi de toate rănile produse de păcate. Paraliticului i-a spus: «Îndrăznește fiule, iertate-ți sunt păcatele tale» (Matei 9, 2), iar femeii păcătoase: «Iertate îți sunt păcatele» (Luca 7, 48).
Mântuitorul a vindecat și suferințele corporale. Evanghelistul Matei mărturisește, că «mulțimi multe au venit la El având cu ei șchiopi, orbi, muți, ciungi și mulți alții și i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat» (Matei 15, 30). În capitolul 9 al Evangheliei după Sfântul Matei citim că «Isus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând toată boala și neputința în popor» (Matei 9, 35).
Dintre toate suferințele fizice omenești, cea mai cumplită pare a fi absența vederii – orbirea. Evanghelia de astăzi ne vorbește despre vindecarea a doi orbi. Cei doi nu au văzut niciodată lumina soarelui, nu au putut să se bucure de frumusețea naturii, nici măcar de fața părinților lor. Ce fericire, câtă bucurie și recunoștință s-a putut afla în inimile lor, când Hristos le-a oferit vederea! «Niciodată nu s-a arătat așa ceva în Israel» (Matei 9, 35).
Ne punem întrebarea: “De ce Isus, în timpurile noastre, nu-i vindecă pe bolnavi? El este permanent cu noi. Să se fi schimbat Hristos? Sfânta Scriptură ne spune că «Isus Hristos, ieri și azi și în veci, este același» (Evrei 13, 8). Nu S-a schimbat, totuși de ce nu se vindecă în număr mare bolnavii timpurilor noastre?
În urmă cu două mii de ani, în Palestina, Hristos a înfăptuit nenumărate minuni, dovedind că El este Fiul lui Dumnezeu. Cărturarilor care nu au crezut în Dumnezeirea Mântuitorului, Isus le-a spus: «Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeți în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeți în Mine, credeți în aceste lucrări, ca să știți și să cunoașteți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl» (Ioan 10, 37-38). Slăbiciunea credinței noastre ne face să căutăm semne vizibile și, chiar dacă semnele atotputerniciei lui Dumnezeu sunt zilnice, tot suntem orbiți de necredința noastră.
Pe cuprinsul întregii lumi se predică Evanghelia lui Hristos, astfel că foarte multe popoare din lumea întreagă cred. «În tot pământul a ieșit vestirea lor și până la marginile lumii cuvintele lor», spune Psalmistul (Psalmul 19, 5).
Hristos nu încetează să vindece și să revigoreze sufletele. Vin suflete oarbe, iar El le redă vederea, lumina credinței. Spre Isus se îndreaptă sufletele cuprinse de lepra păcatelor, iar El le purifică prin Sacramentul Mărturisirii, înfrumusețându-le și sfințindu-le cu harul Său.
În Cartea “Speranța noastră” părintele Dimitrie Dutko povestește despre numeroasele minuni înfăptuite de Dumnezeu în timpurile noastre. Iată una din ele:
O mamă, care fusese ateistă, a scris unui preot o scrisoare adresându-i cuvintele: “Am un fiu, pe care l-am educat în duhul ateismului. A crescut, a început să bea, a dus o viață desfrânată, ocupându-se cu diferite lucruri rele. Nu am avut curajul să-l îndrept, deoarece imediat ar fi ripostat cu mânie, certându-se, neștiind în acest fel cum să mai fac față situației create. Dar tocmai atunci a avut loc o minune. Fiul meu s-a schimbat, încât părea de nerecunoscut: a renunțat la băutură devenind un om la locul său. Într-o zi, l-am întrebat: “Spune-mi, fiule, ce este cu tine? Ai devenit atât de bun, stăpân pe tine, cumpătat și atent”. Fiul mi-a răspuns: “Mamă, L-am aflat pe Hristos-Dumnezeu! Mă duc în secret la biserică și mă rog! Am ascuns acest lucru de tine, pentru că tu nu crezi în Dumnezeu”. “Pentru mine – scrie în continuare femeia – acest lucru, a fost asemenea unei scântei venită din cer. M-am bucurat pentru fiul meu, că L-a aflat pe Dumnezeu! Și eu, am devenit de asemenea creștină, astfel că la vârsta de patruzeci de ani am primit Sacramentul Botezului. M-am trezit la o nouă viață, Părinte! Hristos a făcut o minune pentru fiul meu și una pentru mine! Suntem fericiți!” Astfel de minuni ale lui Hristos și multe altele, asemănătoare cu acestea, au loc în fiecare zi.
Credința aduce în suflete o lumină care ne ajută să vedem adevărata față a lumii. În lumina credinței descoperim sensul tuturor întâmplărilor din viața noastră, fericite sau nu, vedem finalitatea tuturor lucrurilor și descoperim că existența noastră este strâns legată de iubirea lui Dumnezeu. Orice suferință poate fi vindecată, însă mai trebuie să avem tenacitatea celor doi orbi care se roagă cu insistență. Sfântul Ambrozie ne învață, că: “Isus Hristos reprezintă pentru noi totul! Vrei să-ți vindeci rănile – El este medicul. Ești însetat – El este Izvorul. Te apasă greutatea păcatelor – El te eliberează de povara acestora. Ai nevoie de ajutor – El este puterea. Te temi de moarte – El este viața. Dorești să ajungi în cer – El este calea. Fugi de întuneric – El este lumina. Cauți hrana – El este nutremântul. De aceea, gustați și vedeți, cât de bun este Domnul. Fericit este omul, care-și pune speranța în El.
Mântuitorul oferă sănătatea sufletelor noastre. El le purifică prin intermediul Sacramentului Mărturisirii, nutrindu-le cu Sfânta Împărtășanie. Ne mângăie cu cuvintele cuprinse în Evanghelie. Fiecare Liturghie ascultată cu atenție, oferă sufletului nostru putere, sănătate, ajutor. Hristos ne invită la Sine spunându-ne: «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi… și veți găsi odihnă sufletelor voastre» (Matei 11, 28-29).
Rugăciune
O Doamne, fă ca voința mea încununată de har, să se dezică de tot ceea ce este pământesc, să alerge întotdeauna după Tine și să primească cu credință totul din mâinile Tale. Căci adevărata viață a sufletului constă nu numai în a uita de propria ființă și a mă gândi numai la Tine, dar și de a mă ocupa numai cu ceea ce este legat de Tine. Fă-mă să înțeleg, că în viața legată de credință nimic nu poate să deranjeze iubirii.
Dumnezeul meu, alerg la Tine pentru că vreau să Te iubesc. Vreau să Te iubesc prin credință și prin știință. Fă să doresc întotdeauna ceea ce Tu vrei, să trăiesc viața Ta, pentru a putea să mă transform în Tine. Fie ca voința mea să se aplece neîncetat, fără șovăire, spre Tine. Fie ca sufletul meu să privească numai spre Tine, pentru ca întotdeauna să tindă numai către Tine.
Tu pătrunzi peste tot cu bunătatea, iubirea și atotputernicia Ta. O, Doamne, oferă-mi o credință cât mai simplă, pentru ca sufletul meu, privat de îndoieli, să fie cuprins de ea, trăind în pace. Fă ca prin simplitate și credință, să cresc și să mă mențin în acel adevăr care ești Tu și în care nimic nu mă poate deranja, atunci când sunt cuprins de grația Ta. O, Doamne, fă să cred din tot sufletul meu; Dumnezeul meu, vreau să fiu orbit doar de încrederea în Tine. Amin.