Start > Ritul bizantin > Duminica slăbănogului

Duminica slăbănogului

17 April 2009
1,766 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a IV-a după Paști (A paraliticului)

Evanghelia de astăzi ne invită să medităm despre vindecare. Boala și suferința însoțesc existența omenirii încă din momentul despărțirii de Dumnezeu ca urmare a răutății păcatului strămoșesc.În Lourdes (Franța), pe platoul din fața Bazilicii închinată Sf. Fecioare Maria, se adună foarte mulți bolnavi: bărbați, femei și copii, suferind de diferite boli. În timpul procesiunii cu Preasfântul Sacrament, din fața bazilicii aceștia se roagă Născătoarei de Dumnezeu ca să mijlocească la Dumnezeu pentru redobândirea sănătății. Voluntari, organizați în grupe speciale, asigură asistența bolnavilor, îi însoțesc în cămine-spital, fac muncă de infirmerie sau, cei cu studii în domeniu, asigură asistența medicală a bolnavilor. Alții sunt specializați în asigurarea transportului bolnavilor imobilizați și îi însoțesc pas cu pas, ajutându-i în toate nevoile zilnice, de la toaleta intimă până la hrănirea celor incapabili să se miște. În timpul procesiunii participanților, grupuri de bolnavi și voluntari, se aliniază și pornesc în drum, străbătând parcursul obișnuit pentru toți pelerinii: în frunte este Crucea, simbolul mântuirii venite prin Hristos, urmată de zeci de tărgi, sute de cărucioare adaptate infirmităților, apoi bolnavi în cârje. Este imaginea cutremurătoare a suferinței și neputinței umane, însă câtă speranță pe chipurile acestor oameni. Recitând și meditând misterele Sfântului Rozariu, Maria îi conduce pe toți la Hristos, călăuzindu-i spre mântuire. Procesiunea, asemenea Bisericii în drum spre plinirea menirii ei universale de mântuire a omenirii, ajunge apoi prin Sacramente la Isus, oamenii primind dezlegarea păcatelor și harurile necesare, uneori primind și vindecarea suferințelor corporale sau sufletești. Și în alte locuri de pelerinaj din lume, mulți oameni se duc cu speranța că Domnul îi va vindeca în mod miraculos.

În timpul vieții pământești a lui Isus, exista în Ierusalim un loc numit Vitezda, o scăldătoare în care aveau loc vindecări, unde se aflau foarte mulți orbi, surzi, neputincioși, fiecare dintre ei sperând să fie primul care va intra în scăldătoare și să se vindece. Într-o zi, Isus a vizitat acest loc și a văzut acolo un om, bolnav de treizeci și opt de ani. Caritabilul Mântuitor l-a întrebat: “Voiești să te faci sănătos?” Bolnavul i-a răspuns: «Doamne, nu am om, ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că până când vin eu, altul se coboară înaintea mea» (Ioan 5, 6-7).

Sărmanul om! A căutat timp de treizeci și opt de ani vindecarea, dar nu a aflat pe nimeni, care să-l ajute să intre în apă. “Doamne, nu am om, nu am pe nimeni”. Ce singurătate, ce abandonare! Dar și imaginea resemnării, pentru că aștepta fără nici o speranță.

Deseori pot fi auzite aceste cuvinte triste din partea celor vârstnici, a părinților sau a celor bolnavi și părăsiți! “Nu am pe nimeni! Nimeni nu privește la mine! Nimeni nu mă ajută!” Nu o singură dată oamenii vârstnici, părinții neputincioși varsă lacrimi în singurătate deoarece copiii lor nu se interesează de ei. O parabolă spune că o mamă poate să educe zece copii, dar acești copii, după ce vor crește mari, nu se vor îngriji de mama lor înaintată în vârstă așa cum a făcut-o ea când ei au fost mici. Singurătatea poate fi rezultatul diferitelor circumstanțe: moartea unei persoane iubite, despărțirea, căsătoria nefericită, infidelitatea partenerului de viață, înstrăinarea copiilor de Biserică, boala gravă, etc. Deseori doleanțele oamenilor vârstnici și neputincioși nu pot fi deslușite.

O văduvă, după înmormântarea soțului ei, i-a spus preotului: “Părinte, eu mă găsesc în turma lui Hristos și nu pot să ies din ea, dar mă simt singură în aceasta. Mă simt așa de părăsită, că viața nu mai îmi este pe plac și aș vrea să mor”.

Un medic a fost întrebat, care este boala cea mai dureroasă și cea mai supărătoare din timpurile noastre. Doctorul a dat un răspuns foarte interesant: “Singurătatea! Cu cât mă ocup mai mult de medicină, cu atât ajung tot mai mult la convingerea, că nu există altceva mai dăunător și mai dureros, decât singurătatea”. În Londra un student a primit premiul pentru faptul, că a scris într-un colocviu cuvintele: “Sunt convins de faptul, că astăzi se nasc mulți gemeni, aceasta, doarece pruncii se tem să vină singuri pe lume”.

Un paroh din Statul Detroit (USA), a vizitat la spital pe unul dintre enoriașii săi. Asistenta medicală, i-a transmis că în spital, pe lângă bolnavul internat se mai află încă un enoriaș internat din parohia sa. Preotul s-a decis să-l viziteze și pe acesta. Când a trecut pe la el, omul mirat, l-a privit și l-a întrebat: “Cine v-a trimis aici la mine?” Parohul i-a răspuns cu umor: “Isus Hristos m-a trimis la dumneavoastră”. Bolnavul a zâmbit răspunzându-i: “Mă bucur, că își amintește de mine Hristos! Și eu vreau să primesc Sfintele Sacramente”.

Isus Hristos își amintește de fiecare dintre noi. Isus l-a văzut și pe acest sărman bolnav, singur. La Vecernia de dinaintea Duminicii Slăbănogului cântăm această stihire: Când te-a văzut pe Tine, cel neputincios, strigat-a Ție: Îndură-te de mine, Doamne, căci patul a devenit mormântul meu! La ce să mai trăiesc? Nu mai am nevoie de scăldătoare! Căci nu am pe nimeni, care să mă arunce în ea, când apa se tulbură…” (La “Doamne, strigat-am”).

Mântuitorul-Hristos, s-a îndurat de cel neputincios. La aceași slujbă, Biserica noastră cântă: “Mântuitorul s-a îndurat și a spus către el: Pentru tine am devenit om, pentru tine M-am întrupat, iar tu spui: nu am om. Ia-ți patul și umblă”. «Și îndată omul s-a făcut sănătos, și și-a luat patul și umbla» (cf. Ioan 5, 9). Ce bucurie! Ce fericire! Treizeci și opt de ani a zăcut neputincios în acel pat, iar acum la cuvântul lui Isus a devenit sănătos, luându-și patul și ducându-se la casa sa. Astfel îndurătorul Mântuitor a mai făcut fericit un om.

Evanghelistul spune că mai târziu, Isus l-a găsit pe cel vindecat în templul Ierusalimului. Acest om se dusese la templu să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru darul primit. Este un lucru apreciabil. Poate unii se gândesc: “Dacă și eu aș fi fost neputincios atât de mulți ani, și dacă Domnul Hristos m-ar fi vindecat, deasemenea aș fi mers la biserică și în mod recunoscător aș fi participat la Sfânta Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare până la moarte!” Este posibil să fie așa, dar cât de repede uităm de harurile primite și de binele făcut de Dumnezeu prin fapte minunate sau prin mijlocirea altora. Ne aducem aminte de Dumnezeu numai când suferim, uitând să ne bucurăm împreună cu El. Sănătatea este un dar de la Dumnezeu. Câți oameni sănătoși nu participă niciodată sau merg de foarte puține ori la Biserică ca să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru sănătate. Noi, trebuie să-I fim recunoscători lui Dumnezeu mai ales pentru darul vindecării.

Isus îl învață pe cel vindecat spunându-i:«Iată, că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău.» (Ioan 5, 14). Se poate ca boala de care slăbănogul suferise să fi fost o pedeapsă pentru păcatele pe care le-a comis. Dacă a fost așa, atunci Isus a vindecat mai întâi sufletul său, iertându-i păcatele, dar l-a și avertizat, făcându-l să înțeleagă, că este posibil ca moartea să vină pe neașteptate, fără a mai fi timp pentru îndreptare.

Evangheliștii, au consemnat multe dintre minunile lui Isus Hristos. În acele timpuri, prin numeroasele Sale minuni, Isus a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, iar învățătura Sa este cerească, veșnică și universală. «Cine crede și se botează, va fi mântuit, iar cine nu crede se va condamna», – spune Domnul Hristos.

Isus Hristos a vindecat bolnavii cu iubire, fiind cuprins de compătimire văzându-i pe oameni suferind. În Evanghelia Sfântului Matei citim: «A văzut mulțime mare și I S-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor» (14, 14). Hristos nu se schimbă niciodată. «Isus Hristos, ieri și astăzi, este același în veci», - spune apostolul (Evrei 13, 8). El vindecă multe suflete neputincioase. Foarte multe suflete sunt paralizate, oarbe, surde. Mântuitorul a vindecat cu bucurie sufletele neputincioase ale celor, care au recurs cu fidelitate la El.

Și sufletele noastre, nu de puține ori devin neputincioase, pentru că suntem cu toții păcătoși înaintea lui Dumnezeu, dar Caritabilul nostru Mântuitor vindecă întotdeauna rănile și neputințele noastre sufletești: El ne iartă toate vinovățiile de zi cu zi. Pentru toate acestea, suntem datori să-I mulțumim lui Hristos zilnic. În timpul Sfintei Liturghii auzim de fiecare dată cuvintele: “Să mulțumim Domnului!”.

Rugăciune

O, Doamne, dacă voi vrea de bună voie, să împart harurile pe care le-am primit de la Tine cu frații mei, dacă mă voi arăta necesar față de cei din jurul meu, binevoitor, recunoscător, simțitor și modest, voi răspândi pretutindeni mireasma carității Tale. Fă să fiu în stare nu numai să suport cu răbdare slăbiciunile fizice și morale ale fraților mei, ci înainte de toate, în măsura posibilităților, să le produc acestora ușurare prin servitudinea mea, iar prin cuvânt și sfat bun, mângâiere.

Creează în mine o inimă plină de sensibilitate, pentru a fi generos și mărinimos nu numai față de rudeniile și prietenii mei, ori față de cei care-mi fac bine și de la care aștept vreun bine, ci față de toți, ca din iubire față de Tine, să nu refuz niciodată, nici chiar dușmanilor mei, caritatea sub forma ajutorului material sau spiritual. Atunci voi fi îmbogățit cu cea mai bună mireasmă, pe care o voi turna nu numai pe Capul și picioarele Tale, ci pe întreg Corpul Tău – Biserica ta. Amin. (După Sfântul Bernard)

Ritul bizantin