Start > Ritul bizantin > Isus-Mesia, fiul lui Avram, fiul lui David

Isus-Mesia, fiul lui Avram, fiul lui David

20 December 2008
3,688 afișări

Evanghelia lui Matei este construită pe cinci discursuri mari ale lui Isus: cap.5-7: predica de pe munte; cap. 10: tema despre misiune; cap. 13: pildele lui Isus; cap. 18: discursul despre biserică și cap. 23-25: tratatul despre viața veșnică.

Această evanghelie este încadrată de două expresii similare care îl privesc în mod direct pe Isus. Prima, cu verbul la viitor, se găsește la cap. 1, 23 în care este amintit numele Emanuel, adică Dumnezeu va fi cu noi (la viitor, deoarece este vorba de o profeție), iar a doua, chiar spre finalul evangheliei, dar cu verbul la prezent, unde din nou se amintește numele Emanuel: (c. 28, 20) Iată eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii. “Eu voi fi” de la început și “Eu sunt” de la sfârșit, arată că Isus și-a ținut promisiunea. Notăm că în acest sens, Evanghelia lui Matei nu relatează despre Înălțarea la cer, deoarece evanghelistul dorește să accentueze faptul că Isus rămâne mereu cu noi: în timpul misiunilor preoților (Mt. 10, 40 Cine vă primește, pe mine mă primește); în Biserică (Mt. 18, 20 Căci unde se află doi sau trei adunați în numele Meu, acolo Eu mă aflu în mijlocul lor) și în cei săraci (Mt. 25, 34-37 Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți Împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și voi mi-ați dat de mâncare; am fost însetat iar voi mi-ați dat de băut; am fost străin, iar voi m-ați ospătat; gol, iar voi m-ați îmbrăcat…).

De fapt, evanghelistul Matei insistă ca oamenii să asculte de Isus și ca atare să se comporte cuviincios, să facă cât mai multe fapte bune, deoarece toți vor fi judecați cu privire la cum au trăit și cum s-au comportat pe pământ.

Mt. 1, 1-17

Deschizând Evanghelia lui Matei și citind primul rând – Genealogia lui Isus Cristos, fiu al lui David, fiu al lui Avram (Mt 1, 1)-, dar și ultima frază care încheie genealogia – Toate aceste generații fac așadar: 14 generații de la Avram până la David, 14 generații de la David până la deportarea în Babilon, 14 generații de la deportarea în Babilon până la Cristos (Mt 1, 17)-; notăm legătura dintre Isus și David: de trei ori numărul 14, număr care nu este altceva decât simbolul lui David. Alfabetul evreu utiliza pentru scriere doar consoanele. Prin urmare, D (daleth), V (waw), D (daleth), cele trei litere ale alfabetului evreiesc care alcătuiesc numele lui David corespund cifrelor 4, 6, 4, care adunate fac 14.

Prin enumerarea ascendenților, Matei dorește să arate continuitatea dintre chemarea lui Avram, alegerea poporului evreu de către Dumnezeu și misiunea mântuitoare desăvârșită în Isus Cristos. Genealogia ne ajută să înțelegem că Biserica fondată de Isus pe apostolul Petru este noul și adevăratul Israel, moștenitoarea tuturor promisiunilor și, în final, a mântuirii.

Să nu uităm că Matei scrie evanghelia pentru evrei, cărora le era cunoscut sensul simbolic al cifrelor. Prin urmare Isus vine din neamul lui David și este de trei ori David, adică este David, Împăratul perfect. De fapt, Isus este prin excelență “iubitul lui Dumnezeu” și cel după “placul inimii Mele”.

Amintirea orașului Betleem este un alt element care face legătura dintre Isus și David, dar Matei notează și o dublă noutate: Isus (1) Nazarineanul vine de la (2) Spiritul Sfânt. În Vechiul Testament, nazar (consacratul) era un cuvânt care se atribuia unui eliberator, ca de exemplu, lui Samson; în timp ce naser înseamnă a răsări, cu referire la Isus-Mesia care răsare din neamul lui David. Mai mult, Nazaret era un nume disprețuit de iudei. Nu era amintit în VT, nu era orașul lui David, deci nu avea nici o importanță în istoria mântuirii. Noutatea constă tocmai în faptul că perioada de copilărie a lui Isus se încheie la Nazaret. Misterul nașterii lui Isus și istoria personală a lui Isus pe pământ depășesc viziunea “lor” limitată, iar acestea sunt motive pentru care Domnul va fi respins de către cei din Nazaret.

Cine este Isus? Este doar un profet? Noi știm astăzi că în Isus, Dumnezeu intervine în mod personal în istoria omenirii. Isus este conceput de la Spiritul Sfânt: din acel moment începe ceva cu totul nou în lumea creată. În mijlocul nostru coboară cineva care nu poate fi explicat doar pe baza istoriei, cineva care depășește limitele istoriei, cineva care vine de sus.

În acest sens, să observăm cum în genealogie se folosește, în cazul tuturor celorlalte persoane verbul grec eghenesen (făcut, generat), dar când se ajunge la Isus se folosește verbul eghenete (născut).

1. Avram l-a născut pe Isac… ‘cum poate un bărbat să nască?’… era limbajul vremii.

2. În cazul lui Isus, vedem că El este personajul principal al nașterii sale: …Maria, cea din care s-a născut Isus, chemat Cristos. În acest sens să ascultăm și ce spunea Domnul prin profetul Isaia (Mt. 1, 23 Iată, fecioara va fi însărcinată și va naște un fiu și-i vor pune numele de Emanuel, adică: Dumnezeu cu noi). Numele Emanuel, sau Dumnezeu cu noi demonstrează că în Isus se arată, se manifestă, se coboară prezența deplină a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, în istorie (până la Isus, Domnul intra în legătură cu oamenii în chip indirect: prin cuvânt, prin îngeri, prin profeți…). Cu alte cuvinte, în Isus, Domnul dorește să se prezinte poporului său și să fie prezent în mijlocul poporului în mod direct.

În genealogie avem tot felul de persoane, de la împărați până la oameni simpli, chiar și câteva femei păgâne. De fapt, Matei accentuează faptul că Isus se naște pentru toți oamenii fără deosebire de rasă sau de clasă socială. Mesia este un Dumnezeu care se descoperă tuturor oamenilor și nu doar Împăraților sau eroilor.

Alegând să se nască în mijlocul unui mic popor din Orientul Mijlociu, Domnul ne arată că a venit să umple de speranță și de mântuire chiar și mica noastră istorie personală.

Jocul numelui

- Legătura dintre Isus (care va fi dus în Egipt) și patriarhul Iosif, care vândut fiind de frații săi în Egipt, mai pe urmă îi va salva;

- “Isus zis Cristos”: este o expresie folosită de Matei pentru a accentua că Isus nu are tată pământean. El nu este “Bar-Timeu” (fiul lui Timeu), iar cel care dă numele “noului născut” este Iosif, pentru a arăta legătura lui Isus cu dinastia lui David;

- Bar-abba, ceea ce înseamnă fiul tăticului său, și Isus fiul Tatălui. Putem spune că avem 2 Isus. Prin urmare, Bar-abba ar fi putut să-și înțeleagă numele: “Dumnezeu salvează poporul de sub stăpânirea romanilor”. Baraba este un prizonier care se revoltase împotriva romanilor. Notăm cum falșii mesia aduc război și moarte. Este vorba de un Isus= Baraba care a dorit să salveze poporul evreu de sub stăpânirea romană. Pilat întreabă poporul: Pe cine doriți să eliberez: pe acesta sau pe Isus zis Cristos? Pe fiul tăticului său sau pe Isus zis Cristos… dar oare Isus Cristos al cui fiu este? Se numește Cristos, dar nu știm al cui fiu este. Acest Isus numit Cristos împlinește misiunea sa de a mântui poporul de păcate, iar poporul pe care El a venit să-l salveze, strigă: pe Baraba!, deoarece nu știe ce să facă cu un astfel de mesia. Acest lucru este actual: și noi suntem în dilemă să-l alegem pe Isus-fiul tăticului său sau pe Mesia.

- Conform Evangheliei lui Matei, Isus va salva poporul de la păcatele lui. Cu alte cuvinte, Emanuel, Domnul cu noi, realizează misiunea sa prin iertarea păcatelor. Când l-a vindecat pe paralitic i-a spus: Curaj fiule, păcatele tale îți sunt iertate…, iar mai apoi tot Isus continuă: să știți că Fiul lui Dumnezeu are puterea de-a ierta păcatele… Ridică-te și umblă.

În acest moment în scenă intră o păgână: soția lui Pilat. Ea ar putea să-l salveze pe Isus, dar Pilat n-are timp să o asculte, iar poporul hotărăște sentința cea mai dramatică din întreaga scriptură: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri. Ne aflăm în fața refuzului extrem al lui Isus. Ar fi putut să-L recunoască, deoarece Dumnezeu le-a dăruit VT, iar când Magii s-au interest de locul nașterii lui Isus, ei pe baza VT au recunoscut Betleemul.

Cristologia

Fiul lui David”, “fiul lui Avram”, sunt titluri cristologice. Fiul lui David, adică Mesia, este un Mesia chemat să mântuiască întregul univers.

Isus, ca fiu al lui Avram, împlinește profeția din (Fac 17,6): “Am să te înmulțesc foarte, foarte tare, și am să ridic din tine popoare, și regi se vor ridica din tine”.

În 2 Regi 7, 14 unde Dumnezeu, prin Natan, îi promite lui David un urmaș care va împărăți în veac peste casa sa. Isus se naște în Betleem pentru a sublinia legătura lui cu David. Cunoaștem că David a fost păstor, dar mai apoi a păstorit poporul; tot astfel Mesia va păstori întregul univers.

Evanghelistul Matei subliniază în cazul lui Isus, legătura păstor-slujitor, nu pe cea de păstor-rege. De exemplu, în expresia: Ai milă de mine fiule al lui David, se vede clar legătura între Isus și ideea de îndurare; Fiule al lui David, ai milă de mine păcătoasa, în acest caz Matei arată că Mesia este cel care ia asupra sa păcatele lumii.

(În Mt 15 Isus spune unei păgâne: femeie, mare este credința ta. Să ți se facă după cum voiești. Notăm cum Isus se deschide păgânilor și se preocupă de lumea întreagă.)

Nici nu termină bine de povestit despre nașterea lui Isus, că deja Matei, de la capitolul al II-lea, anunță destinul tragic al acestui copil: va fi persecutat și va fi omorât.

Putem nota reacția lui Irod: se tulbură, îi scapă totul de sub control. Mânia îl duce la minciună (frica și tulburarea îl face să fie fals), apare dorința de a ucide (v. 13) care se va împlini la (v. 16). Iată cum nașterea lui Isus produce instantaneu opoziție, refuz, împotrivire. Se naște Isus și cei mari încep imediat persecutarea sa, în special datorită titlului pe care Magii îl folosesc “Împăratul iudeilor”. Acest titlu îl regăsim la sfârșitul evangheliei (acuzațiile în fața lui Pilat, vina de pe cruce), dar Împărăția lui Isus nu va fi bazată pe puterea omenească (bani, faimă) și nu se va exercita cu violență, ci va fi o Împărăție a dăruirii de sine. Împărăția lui Isus aduce prin glasul Evangheliei speranța: viața continuă și după moarte, prin înviere.

În capitolul al II-lea al Evangheliei după Matei putem nota trei moduri diferite în a primi vestea nașterii lui Isus: reacția preoților, reacția lui Irod și reacția Magilor.

În expresia “m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine” Gal 2, 20 avem o sinteză atât a aspectului universal cât și a celui particular al Crăciunului. Acest “pentru mine” (aspectul particular) trebuie să-l înțelegem și în sens universal, adică pentru fiecare om, pentru fiecare popor, inclusiv pentru cei care nu îl așteaptă.

Nașterea lui Isus în Betleemul Iudeii nu este altceva decât confirmarea faptului că, prin întrupare, Dumnezeu a luat asupra Sa toate limitele umanului.

Magii

Minunea nașterii Domnului pune în mișcare Magii, care s-au lăsat conduși de intuiție, știință, înțelepciune… de Spiritul Sfânt, la urma urmei. Faptul că ei, de un alt neam fiind, au venit să i se închine unicului Dumnezeu, demonstrează că misterul Nașterii este cauză a căderii granițelor dintre popoare și religii.

Oare cât timp au călătorit în căutarea pruncului? Poate săptămâni sau chiar luni, dar mereu cu entuziasm. Să notăm cum credința lor se traduce în căutare, efort, educare. Iată ce trebuie să învățăm de la Magi! Mai mult, ei au fost pregătiți să urmeze o rază de lumină (steaua), adică un semn de sus. În căutarea lor continuă se observă dorința lor de a da mâna – am putea spune -, cu adevărata viață.

Irod

Nu toți oamenii gândesc la fel ca și Magii. De la bun început Irod refuză lumina, deoarece Noul Rege ar putea să pună în evidență înșelăciunile, trădările și răutatea sa. Reacția lui Irod față de “noul născut” exprimă opoziția continuă a întunericului față de lumină, dar un întuneric care nu va birui, pentru că nu există echilibru între aceste două tabere: Domnul este mai puternic, chiar și când se arată sub chipul unui copil neputincios și sărac.

Falsa și aparenta devoțiune a lui Irod nu este altceva decât preocuparea sa meschină – și a oricărui om – de a-și păstra cu orice preț puterea. Împăratul Irod, iudeu fiind, cunoștea profețiile despre Mesia, prin urmare dorește să-l elimine repede, până nu va fi prea târziu. Pe “calea” înspre lumină, străbătută de Magi, întâlnirea lor cu Irod reprezintă lupta dintre viața dăruită de Dumnezeu și atacul răului care dorește să distrugă această viață.

Pelerinajul Magilor este simbolul căii credinței fiecărui popor, fiecărei persoane, presărată cu lumină dar și cu întuneric, cu certitudine dar și cu încercări, cu putere dar și cu fragilitate.

Steaua care îi conduse pe Magi până la Irod dispăruse. Pentru ei acest moment este timpul întunericului. Ei nu se descurajează, ci își reiau drumul, încrezători în cuvintele lui Dumnezeu. Steaua apare pe neașteptate, inimile lor s-au umplut de o bucurie, pe care numai Domnul o poate da: această bucurie determină pe fiecare om să renunțe la el însuși pentru ca să apuce pe calea care duce la lumină.

Steaua care i-a condus pe Magi, este “steaua” care a condus poporul evreu, la ieșirea lui din robia egipteană, timp de patruzeci de ani prin deșert, înspre pământul făgăduinței; este steaua care și astăzi inspiră mulți bărbați și femei în misiunea lor, care vestesc: L-am găsit pe Cristos, noul și veșnicul Împărat, veniți să-L vedeți!

Veniți la Cristos! Îl veți găsi în casa Sa, Biserica: loc în care toți oamenii sunt așteptați să intre pentru a primi lumina.

Iubiți credincioși! Să luăm aminte, că “bogățiile oricărui popor”, simbolizate de darurile Magilor, se închină în fața adevăratei comori și prin urmare, își recapătă adevărata valoare doar dacă sunt aduse și puse la picioarele lui Cristos. Magii nu se opresc în preajma lui Cristos, ci își continuă pelerinajul, dar ocolind răul și întunericul, pentru că au găsit lumina și s-au hotărât să o urmeze.

Magii îl adoră pe Isus

Magii, înainte de-a ajunge la Betleem, au trecut pe la Ierusalim și au întrebat despre locul unde s-a născut Împăratul iudeilor. Împăratul iudeilor nu poate fi un altul decât cel care s-a născut. Dacă ar mai fi vreunul, ar fi uzurpator. Prin întrebarea “unde s-a născut”, de fapt, ei anunță nașterea Împăratului. Aceasta ar fi trebuit să fie o știre bună, deoarece poporul îl aștepta de secole pe Mesia, însă era un rege, Irod, care era uzurpatorul. Irod nu era din casa lui David.

Noi ne-am aștepta la o explozie de bucurie, dar Irod și întregul Ierusalim se tulbură la auzul acestei vești. Poate înțelegem că lui Irod îi era frică să nu-și piardă tronul, dar ne este mai greu să înțelegem faptul că tot Ierusalimul era tulburat. Iată că nașterea lui Mesia stârnește tulburare și refuz.

Din Vechiul Testament (Mihea 5) știm că la Betleem, David a fost păstor și a fost încoronat de Samuel ca și “păstor” al lui Israel… Irod și Ierusalimul nu se deranjează, nu vor să înțeleagă și refuză să i se închine lui Isus Mesia.

Magii, niște păgâni, care nu cunosc Scriptura, îl recunosc pe Isus ca Rege și-i aduc daruri ca unui Rege. Oare această parte a Evangheliei n-a fost scrisă pentru noi, pentru ca exemplul Magilor să ne încurajeze să-L propovăduim pe Isus?

În această parte a evangheliei se repetă de patru ori îndemnul adresat lui Iosif: “Ia pruncul și pe mama sa și fugi în Egipt”. Chiar dacă scrierile apocrife se complac în a prezenta călătoria sfintei familii în Egipt ca fiind acompaniată de multe minuni menite să-o protejeze de pericolele iminente, realitatea este alta. Evanghelistul Matei relatează că Isus și părinții Săi sunt niște simpli refugiați. El accentuează că avem un Dumnezeu care, nu doar cu vorba, ci și cu fapta – chiar de la intrarea Sa în lume -, se alătură miilor de refugiați din zilele sale și din zilele noastre (sud-americani, est-europeni, africani). (Starea dificilă de refugiat: fără casă, fără masă, fără un loc de muncă stabil, fără o carieră, fără prieteni și fără relații, este una dintre cele mai dramatice situații pentru orice familie. La acest nivel coboară Isus, pentru ca de aici să ridice zecile de mii de oameni asupriți de semenii lor).

Ritul bizantin