Start > Ritul latin > Duminica III Advent (A)

Duminica III Advent (A)

26 November 2007
1,083 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a III-a din Advent (Anul A)

Se vor bucura pustietatea și pământul uscat, se va veseli deșertul și va înflori precum crinul… Și i se va da slava Libanului și strălucirea Carmelului… Ei vor vedea slava Domnului, strălucirea Dumnezeului nostru… Atunci se vor deschide ochii celor orbi și urechile celor surzi vor auzi; atunci șchiopul va sări ca cerbul și va striga de bucurie limba celui mut, căci vor izvorî în pustiu ape și pâraie în deșert… Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce și vor veni în Sion cu strigăte de veselie… (Is 35,1-6.10)

Restaurarea universală prezisă de profetul Isaia, în această a treia duminică a Adventului, are în vedere orice deficiență produsă de greșeala primilor oameni: deșertul ar redeveni asemenea grădinii Paradisului, iar infirmitățile trupești și sufletești ar fi eliminate.

Ceea ce ne surprinde, în acest text, este paralelismul dintre lumea materială și lumea sufletelor. Profetul-poet descrie mai întâi o transformare a naturii, dar ceea ce îl interesează este convertirea oamenilor. Care, însă, ar fi cauza și care ar fi efectul? Începând să-l iubească pe Dumnezeu, omul dobândește capacitatea de a vedea lucrurile într-un mod nou și de a transforma lumea în deplină armonie. La rândul său Dumnezeu, în iubirea sa față de om, are grijă ca acestuia să nu-i lipsească nimic. Doar refuzul omului, răutatea sa, distruge această armonie. Aceasta par a fi lecția de optimism uman și supranatural pe care o sugerează textul profetic al acestei duminici.

Ioan, auzind în închisoare despre faptele lui Cristos, a trimis dintre ucenicii săi ca să-i spună: “Tu ești Cel care trebuie să vină sau pe altul să așteptăm?” Isus le-a răspuns: “Mergeți și povestiți-i lui Ioan ceea ce auziți și vedeți: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți și surzii aud, morții învie și săracilor li se aduce vestea cea bună. Și fericit cel care nu se va poticni din pricina mea”… (Mt 11,2-11)

De la profeția exprimată prin poezie până la concretizarea ei, calea se dovedește a fi mult mai lungă. Omul, prin forțele sale, se dovedește incapabil să restabilească armonia spre care totuși aspiră. Venirea Fiului lui Dumnezeu și lucrarea sa în mijlocul nostru pune bazele reînnoirii universale, reînnoire care atinge infirmitatea (sau infirmitățile) fiecăruia. Ceea ce ni se cere este să recunoaștem lucrările lui Cristos în evenimentele pe care le vedem, le auzim sau le trăim.

Creștinii de astăzi își pun întrebări adesea cu privirea la prezența activă a lui Dumnezeu în lume, întrebări pe care și le-a pus până și Ioan Botezătorul. Isus ne reamintește Fericit cel care nu se va poticni din pricina mea. Putem noi oare descoperi sensul aceste Fericiri în inima existenței noastre? Putem noi oare să discernem prezența vie a lui Cristos înviat în realitățile modeste și nu întotdeauna exempte de păcat ale Bisericii sau ale lumii, fără a avea vreo altă confirmare decât aceea pe care ne vine lectura evenimentelor iluminate de Evanghelie? Toată această frământare legitimă, gestionată prin credință, ne va educa treptat să dobândim inima și gândirea celor săraci cu duhul (Mt 5,3). Numai atunci ochiul nostru va începe să vadă faptele minunate ale Domnului.

Ritul latin