Start > Ritul bizantin > Credința noastră și puterea lui Dumnezeu

Credința noastră și puterea lui Dumnezeu

26 October 2007
3,205 afișări

Autor: Diverși alți autori
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXIV-a după Rusalii)

În Evanghelia de astăzi este vorba despre două miracole, unul fiind vindecarea unei boli și altul învingerea morții. Aceste două miracole sunt strâns legate, pentru că atât boala cât și moartea au aceeași origine, aceeași cauză, sunt ambele rezultatul păcatului, ambele au intrat în lume ca rezultat al păcatului lui Adam. După cum spune Apostolul Pavel în Epistola lui către creștinii din Roma, “plata păcatului este moartea”.

Să analizăm mai întâi vindecarea femeii care avea o scurgere de sânge. Trebuie să arătăm că această scurgere de sânge nu era acea scurgere lunară pe care o au toate femeile, ci altceva. Dura de doisprezece ani. În această privință, merită să clarificăm faptul că scurgerea lunară de sânge pe care o au toate femeile nu este desigur rezultatul păcatului personal, ci un rezultat al păcatului general al Evei. Scrie în Cartea Facerii că femeile vor suferi astfel ca urmare a Căderii în păcat – “în dureri vei naște copii”. În același fel, bărbații sunt obligați să lucreze pentru a-și câștiga traiul, “în sudoarea feței”, după cum este scris în Cartea Facerii. Atât bărbații cât și femeile suferă de pe urma Căderii în păcat, dar în moduri diferite.

Scurgerea de sânge de care suferea această femeie era așadar o boală și s-a vindecat atunci când ea a atins haina Mântuitorului nostru, Care, după cum este scris, a simțit “o putere care a ieșit din El”. În aceste cuvinte avem o descriere a naturii unei boli. Dacă este nevoie de puterea lui Cristos pentru a vindeca o boală, atunci evident orice boală este de fapt ceva negativ, o lipsă, absența puterii lui Cristos. Boala nu este ceva care se adaugă, ci mai degrabă semnul unei lipse, al absenței nenaturale și anormale a harului lui Dumnezeu. O persoană bolnavă – și noi toți suntem bolnavi într-un anumit fel – suferă de o lipsă, noi nu suntem întregi, pentru că ne lipsește deplinătatea puterii lui Cristos în noi.

După cum ni se spune în Evanghelie, când femeia a fost vindecată, ea a fost “mântuită”. Cum și de ce a fost “mântuită” femeia din Evanghelie? La această întrebare este ușor să răspundem, pentru că Însuși Cristos i-a spus ei: “Credința ta te-a mântuit”. Cu alte cuvinte, pentru ca oricare dintre noi să fie mântuit, să fie vindecat, trebuie întâi să avem credință. Dacă nu avem credință, atunci ne lipsește ceva, suntem fără ceva, suntem fără Dumnezeu. Dar dacă avem credință, atunci vindecarea poate fi realizată în noi de puterea lui Dumnezeu.

Atât de puternică este această combinație dintre credință și puterea lui Dumnezeu încât poate învinge chiar și moartea. Vedem acest lucru foarte clar în al doilea miracol, învierea fiicei lui Iair. Această fetiță de doisprezece ani era pe moarte. Ne putem vag imagina ce înnebunit de durere trebuie să fi fost tatăl ei, Iair, și cu toate acestea a avut credință, pentru că l-a căutat pe Cristos, singurul Care putea să îi vindece fiica. Ca rezultat al credinței lui Iair și al puterii lui Cristos, nu numai că fiica lui a fost vindecată, ci și ridicată din moarte, înviată cu adevărat din morți înaintea ochilor celor care râdeau de Cristos. Scrie în Evanghelie că “spiritul ei s-a întors”. Aceasta este și o dovadă a existenței sufletului. Vedem că fără sufletele noastre, fără spiritele noastre, suntem morți.

Astăzi, așadar, Cristos ne spune nouă tuturor: “Ai credință și îți voi da toată puterea de care ai nevoie pentru a face voința Mea”. Să ținem cont de cuvintele Lui.

Ritul bizantin