Start > Ritul latin > Duminica a XXVI-a de peste An (C)

Duminica a XXVI-a de peste An (C)

5 October 2007
832 afișări

Autor: pr. Eduard Patrașcu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXVI-a de peste an (Anul C)

- comentariu exegetico-spiritual la lecturi -

Lectura I (Am 6,1a.4-7)

Și în această duminică Liturgia ne prezintă marele risc al bogăției, un risc care nu este doar imaginar ci real, pentru că bogăția poate împietri inima.

Reacția lui Amos este împotriva “celor care trăiesc fără griji în Sion” (v. 1). Este o denunțare istorica și etică a unei valori de neegalat cu referință la cei doi munți (muntele Sion la Ierusalim și muntele Garizim în Samaria) care-și “întrec” într-un fel o făgăduință de mântuire. Opt secole mai târziu vom întâlni aceeași “întrecere”: samariteanca îi va cere lui Isus dacă la Ierusalim sau pe muntele Garizim trebuia adorat Dumnezeu (In 4,20 ș.u.). Amos condamnă cu tărie încrederea magică pusă într-un loc – fie el Ierusalim sau Samaria – considerat ca un talisman spre a acoperi dezordinile și nedreptățile de fiecare zi. Luxul exagerat și fără rușine trăit pe spatele poporului este o jicnire adusă săracilor și o provocare mortală adresată aproapelui. Atunci când bogăția ajunge la astfel de dezordini nu este greu de gândit că poate să ducă la “explozie” de la un moment la altul, adică la ruină și la (auto)distrugere. Nici un loc și nici un templu nu vor putea să salveze de la această ruină. Este oare imposibil de revăzut – gândindu-ne la viitor – consumismul nostru absurd care a devenit în zilele noastre un obicei așa de răspândit?

Lectura a II-a (1Tim 6,11-16)

Timotei, ucenicul lui Paul, ha luat deja decizia sa, și asta în mod public, “în fața multor martori” (v. 12), exact așa cum Isus însuși – în fața lui Pilat și a întregului popor – a luat decizia sa și a dat mărturia sa. Este vorba de acum numai de a persevera în decizia implicită luată la botez și astfel să “ajungem la viața veșnică” (v. 12), chiar dacă această perseverență cere o luptă lungă, sau – așa cum scrie Paul – “bătălia cea bună a credinței” (v. 12). Dar acest “a ajunge la viața veșnică” nu este rodul eforturilor omenești, ci numai un dar al lui Dumnezeu. A se decide pentru Dumnezeu, a da mărturie despre El înseamnă a-l mărturisi înaintea multor martori că Dumnezeu ne-a scos și ne-a chemat să luptăm bătălia cea bună a credinței.

Evanghelia (Lc 16,19-31)

Parabola este foarte emoționantă și, în anumite momente, chiar dramatică. Personajele principale sunt două: pe de o parte un bogat care se bucură copios de norocul pe care îl are în viață (nu e important dacă acest noroc este material, intelectual sau religios: foarte probabil sunt toate trei); pe de altă parte un sărac – înfometat, bolnav, abandonat – care “stă în fața ușii” (v. 20). Toată scena se dezvoltă aici. Luca subliniază în mod violent ruptura între viața fără griji a bogatului și mizeria săracului “acoperit de bube” (v. 20), așezat în fața ușii. Între cei doi există un puternic contrast evidențiat în mod clar de porunca iubirii față de aproapele și de cuvintele tari ale lui Isus: “Fericiți cei săraci – Vai vouă bogaților” (6,20-24). La urma urmelor adevăratul sărac este cel bogat: nu a reușit să perceapă misterul profund al inimii lui Isus. Viața sa nu se poate termina decât în întunericul profund al mormântului, adică în iadul insuccesului și în totala neputință. Cerșetorul moare și el, dar în moarte persoana sa se eliberează e suferințe și de lipsuri și e “purtată de către îngeri în sânul lui Abraham” (v. 22), împlinire și realizare a tuturor promisiunilor lui Dumnezeu.

Pe acest fundal e Abraham și colocviul său cu cel bogat. Ruptura săpată de egoismul nostru între sărăcie și bogăție rămâne în vigoare și “dincolo”: devine o prăpastie de nedepășit. De altfel rugămintea celui bogat adresată lui Abraham pentru ca săracul Lazăr să meargă la frații lui și să-i avertizeze este fără sens. Ei îi au “pe Moise și pe profeți” (v. 29). Cel care a ales o formă de viață contrară Iubirii, rămâne pentru totdeauna lipsit de harul iubirii și de aceea în imposibilitatea de a experimenta întâlnirea de iubire cu frații.

Ritul latin