Start > Ritul latin > Condamnat pentru nimic

Condamnat pentru nimic

27 September 2007
2,335 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXVI-a de peste an (Anul C)

Imaginați-vă următoarea scenă. Un om moare și ajunge în fața scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Judecătorul divin răsfoiește Cartea Vieții și nu găsește numele omului. Îl anunță atunci că locul lui este în iad. Bărbatul protestează: “Dar ce am făcut eu? Nu am făcut nimic!”, “Întocmai”, îi răspunde Dumnezeu, “tocmai de aceea vei merge în iad.” Omul ar putea să fie la fel de bine bogatul din parabola de astăzi.

Parabola cu omul bogat și cu Lazăr i-a făcut pe unii cititori ai Bibliei să se întrebe de ce bogatul a trebuit să meargă în iad. Nu ni se spune că ar fi ajuns bogat prin mijloace necuvenite. Nu ni se spune că ar fi fost responsabil pentru sărăcia lui Lazăr. De fapt nu ni se spune nici măcar că Lazăr i-a fi cerșit ceva și bogatul să îl fi refuzat. Nu aflăm despre nici un lucru rău comis de el. Tot ce ni se spune este că mânca bine și se îmbrăca bine, la fel ca orice persoană care reușește în viață. Și atunci de ce a mers în iad?

Problema cu motivul pentru care bogatul a mers în iad are mult de-a face cu ideea noastră despre păcat. Credem adesea că păcatul poate fi provocat doar de gânduri, de cuvinte și de fapte. Uităm de a patra cale, foarte importantă, prin care putem păcătui: prin omisiune. La spovadă spunem: “Am păcătuit din vina mea, cu gândul, cu cuvântul, prin ce am făcut și prin ceea ce nu am făcut.” Și totuși cât de ușor sărim peste păcatul omisiunii. Parabola de astăzi ne amintește că păcatul omisiunii ne poate conduce în iad. Așa i s-a întâmplat omului bogat.

Săracul Lazăr stătea la poarta sa. Iar bogatului nici că îi păsa. “Orice se întâmplă dincolo de gard nu mă interesează”, își spunea el probabil. “Eu îmi văd de ale mele. Fiecare trebuie să își vadă de-ale lui.” Apoi probabil bogatul a sunat la poliție să spună că un străin s-a aciuat la poarta lui. Între timp câinii au mers la Lazăr să îi lingă rănile. Iar bietul om a murit. Cei de la primărie au venit și au ridicat trupul lui și l-au înmormântat în cimitirul săracilor, fără vreun nume pe mormânt. Iar bogatul s-a dus și a mai băut o cafea neagră. Desigur, nu făcuse nimic rău împotriva lui Lazăr. Și la fel nu făcuse nimic bine pentru el. Nu i-a trecut prin minte să iasă din casă și să împartă ceva din binecuvântările lui cu cei aflați în nevoie. Păcatul lui a fost cel al omisiunii, iar pentru aceasta a trebuit să meargă în iad.

O altă întrebare ridicată de această parabolă este de ce Lazăr a mers în rai? La urma urmelor nu ni se spune că ar fi fost un om al lui Dumnezeu. Nu ni se spune despre nici o faptă bună a lui. Ba da! În povestirile biblice numele sunt foarte importante deoarece adesea vorbesc despre trăsăturile de caracter sau personalitatea persoanei în cauză. De fapt este singura parabolă a lui Isus unde un personaj are un nume. Este clar atunci că numele este important pentru înțelegerea parabolei.

Numele “Lazăr” este forma elenizată a numelui evreiesc “Eleazar”, care înseamnă “Dumnezeu este ajutorul meu”. Lazăr, de aceea, nu este doar un omul sărac, ci omul sărac care crede în Dumnezeu și se încredințează Lui. De aceea îl găsim în sânul lui Avraam în Paradis – pentru credința și încrederea în Dumnezeu, nu pentru că a fost sărac. Scăpând din vedere importanța numelui lui Lazăr pentru interpretarea parabolei, unii au sugerat că în viața următoare va fi o inversare automată a stării: bogatul devine sărac, iar săracul devine bogat. Dar nu aceasta este ideea parabolei. Oamenii bogați care se folosesc de bogăția lor pentru a-l sluji pe Dumnezeu prezent în semeni vor avea de asemenea asigurată viața veșnică. Săracii care își petrec întreaga viață în amărăciune și invidie, refuzând să creadă și să se încreadă în Dumnezeu, s-ar putea să aibă parte de o continuare a suferinței: doar că va fi acum veșnică.

Vestea bună a acestei parabole este următoarea: dacă te simți acum ca Lazăr, copleșit de boli, sărăcie și durere, uitat de societate și de cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat în această viață, continuă să crezi și să îți pui speranța în Dumnezeu, știind că așa va fi bine pentru sufletul tău în cele din urmă; dacă te numeri între cei binecuvântați de Dumnezeu cu bogății, deschide poarta și privește dacă nu se află cineva acolo. Poate că se află un Lazăr acolo pe care nu l-ai observat până acum.

Ritul latin