Start > Ritul latin > Urând ceea ce iubim

Urând ceea ce iubim

6 September 2007
1,282 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXIII-a de peste an (Anul C)

Știm cu toții porunca străveche: “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” (Ieșirea 20,12). Știm noua poruncă a lui Isus: “Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13,34). Iar astăzi auzim aceste cuvinte ale lui Isus: “Dacă cineva vine la mine și nu-și urăște tatăl, mama, femeia, copiii, frații și surorile, ba chiar propria sa viață, nu poate fi discipolul meu” (Luca 14,26). Cum putem să împăcăm aceste cerințe aparent contradictorii? Cum putem să îi urâm pe cei pe care trebuie să îi iubim? Dar mai important: de ce?

Paradoxul urârii celor pe care îi iubim a fost dramatizat în cel mai fascinant mod posibil la 8 septembrie 2001 în finala feminină a turneului de tenis desfășurat în New York. Pentru prima oară în istoria turneului, lumea a privit un meci cu o încărcătură emoțională extraordinară: două surori, care se iubeau atât de mult încât trăiau în aceeași casă, iar la hotel stăteau mereu în aceeași cameră, acum erau puse față în față pentru titlu. Vă dați seama ce era în mințile celor două tinere, Venus și Serena Williams, în timp ce se luptau și căutau să se învingă una pe alta, suspendând iubirea dintre ele pentru o temporară “ură”? Pe timpul meciului au trebuit să se “urască” pentru că fiecare stătea în calea celeilalte pe drumul spre titlul mondial.

Venus a câștigat. Dar la final nu a sărit în sus de bucurie, cum făcea de obicei. În schimb a alergat la plasă, și-a pus un braț pe umerii surioarei înfrânte și i-a spus: “Te iubesc”. De ce i-a spus aceasta? Pentru că meciul era gata și sora ei nu mai reprezenta un obstacol pe drumul spre victorie. Ea i-a spus de fapt, cu alte cuvinte: “Îmi pare rău dar a trebuit să o fac: a trebuit să lupt din greu, a trebuit să te urăsc pentru că îmi stăteai în cale. Dar eu te iubesc.” A fost un rar exemplu de urâre a celor pe care îi iubim și din el putem învăța multe despre “urârea” celor dragi.

În mod obișnuit Venus o iubea pe Serena, mai puțin când Serena devenea un obstacol ce o putea împiedica în ambiția ei de-a câștiga titlul. Similar și noi trebuie să ne iubim părinții, frații, soția sau soțul, și pe toți în general, mai puțin atunci când devin obstacole în ambiția noastră de a lua titlul de câștigători ai vieții celei veșnice. Coroana gloriei cerești pe care Tatăl ne-o dă este mult mai importantă decât coroana efemeră pe care Venus a câștigat-o în acea zi. Trebuie de aceea să fim pregătiți să ducem un război fără compromisuri în care nici o persoană și nici un lucru nu trebuie să stea în calea câștigării coroanei. Bunurile constituie un formidabil obstacol în cursa multora spre mântuire. De aceea Isus își încheie astăzi intervenția cu aceste cuvinte: “Fiecare dintre voi care nu renunță la tot ceea ce are, nu poate fi discipolul meu” (v. 33).

Isus ne spune deci că, pentru a fi discipolul Său, trebuie să relativizăm fiecare lucru din viață: familia, bogăția, sănătatea, faima… Pe lista scopurilor și priorităților din viața noastră, dobândirea împărăției lui Dumnezeu trebuie să stea pe primul loc. Este o problemă de viață și de moarte. Iar exemplele pe care le dă pentru a ilustra seriozitatea învățăturii Sale vin din spațiul războiului. Mai întâi este omul care dorește să construiască un turn. În vechime turnul era un element de securitate de bază în apărarea orașelor pe timp de război. Apoi este episodul cu regele pornit la război cu zece mii de luptători, în timp ce inamicii sunt în număr de 20.000. Identificându-ne cu acest rege vedem că inamicii ne sunt net superiori numeric. “Noi nu avem o luptă împotriva sângelui și trupului, ci împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălțimi” (Efeseni 6,12). Vom eșua dacă nu apelăm la un rege care să ne conducă. Iar acest puternic rege este Regele Regilor, nimeni altul decât Dumnezeu.

Evanghelia de astăzi ne arată cât de absolute și cât de radicale sunt cerințele faptului de a fi discipol. A-l urma pe Isus este mult mai dificil decât câștigarea unui turneu mondial de tenis. Vestea bună este că Isus ne cunoaște slăbiciunile: noi suntem 10.000, iar dușmanii 20.000. De aceea suntem invitați să apelăm la Dumnezeu, pentru că fără Dumnezeu nu putem face nimic.

Ritul latin