Start > Ritul latin > Duminica a XXIII-a (C)

Duminica a XXIII-a (C)

24 August 2007
955 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXIII-a de peste an (Anul C)

Cine poate cunoaște planul lui Dumnezeu sau cine poate înțelege voința Domnului? Gândurile muritorilor sunt șovăielnice și cugetările noastre sunt nesigure… Cu greu ne dăm seama de cele ce sunt pe pământ… Cine ar putea atunci să descopere cele care se află în ceruri? Și cine ar fi cunoscut gândul tău, dacă tu nu i-ai fi dat înțelepciune și nu l-ai fi trimis de sus pe Duhul tău cel sfânt? (Înț 9,13-18)

Astfel de reflecții provin, cu siguranță, de la un om cu o mare experiență de viață. Autorul acestor gânduri a trăit pe la jumătatea secolului I i.C. la Alexandria (în Egipt), într-o perioadă lipsită, se pare, de tensiuni. Și tocmai această tihnă i-a îngăduit să facă o lectură a diferitelor situații de viață și să identifice sursa reușitelor și a nereușitelor sale. Pentru el omul este o ființă muritoare, efemeră (Înț 9,5). Chiar și sufletul său comportă limite de vreme ce se lasă prins de reflecții meschine. Gândurile îi sunt adesea șovăielnice, iar cugetările nesigure… O astfel de situație îi trezește autorului mari semne de întrebare cu privire la capacitatea omului de a ajunge la o cunoaștere adecvată a realității care îl înconjoară și, cu atât mai mult, a destinului său. Doar ajutat de Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, omul poate dobândi acea înțelepciune care să-i permită o corectă apreciere a binelui sau a răului.

O mare mulțime de oameni mergea împreună cu Isus. El s-a întors către ei și le-a spus: “Dacă vine cineva la mine și nu mă iubește mai mult decât pe tatăl său, pe mama sa, pe soția sa, pe copiii săi, pe frații și surorile sale și chiar decât viața sa proprie, nu poate fi ucenicul meu. Acela care nu-și poartă crucea și nu mă urmează, nu poate fi ucenicul meu… Nimeni dintre voi nu poate fi ucenicul meu dacă nu renunță la toate bunurile sale”. (Lc 14,25-33)

Evanghelia acestei duminici îl prezintă pe Isus instruindu-i pe ucenicii săi, pe cei care se arată dispuși să-l urmeze având convingerea că El are cuvintele vieții veșnice. Or, în fața unei astfel de învățături care impune iubirea lui Cristos mai presus decât iubirea tatălui, a mamei, a soției, a copiilor și chiar a vieții proprii, o urmarea a Lui care ar echivala cu purtarea crucii și chiar renunțarea la toate bunurile, ucenicii (din toate timpurile) nu pot să nu zăbovească îndelung și să nu se întrebe ce spune și ce anume le cere Isus.

Cine cere lumina Duhului cel Sfânt al lui Dumnezeu și apoi își ia timp ca să reflecteze va descoperi în cuvintele lui Isus o adevărată revelație. Înțelepciunea transmisă de Mântuitorul nostru se află în capacitatea de detașare pe care ucenicul trebuie să o dobândească vizavi chiar de cei mai dragi ai săi, de evenimentele (fericite sau nefericite) ale vieții sau de bunurile sale (dobândite adesea cu trudă). Această detașare nu înseamnă neapărat desconsiderarea lor, ci o orientare care îi acordă întâietate lui Cristos și lui Dumnezeu în viața lui. În funcție de această orientare toate celelalte relații cu persoanele dragi, cu evenimentele sau cu bunurile se ordonează firesc.

Ritul latin