Start > Ritul latin > Nașterea Sf. Ioan Botezătorul

Nașterea Sf. Ioan Botezătorul

22 June 2007
2,943 afișări

Autor: pr. Daniel Iacobuț
Copyright: Predici.cnet.ro
Nasterea Sf. Ioan Botezatorul

În această duminică celebrăm, datorită unei singulare coincidențe, Solemnitatea Nașterii Sf. Ioan Botezătorul. Celebrăm nașterea sa pe 24 iunie, cu șase luni înaintea de sărbătoarea Nașterii Domnului, tocmai pentru că apariția lui Ioan in istoria mântuirii reprezintă aurora ce anunță lumina Crăciunului, acea lumină veșnică pentru care Ioan va da mărturie. De aceea Biserica, care de regulă celebrează nașterea pentru cer a sfinților săi, în cazul lui Ioan Botezătorul face o excepție, întrucât nașterea sa prevestește și pregătește nașterea lui Isus. Această sărbătoare este așadar semnul importanței deosebite pe care Biserica o atribuie figurii lui Ioan Botezătorul în cadrul istoriei mântuirii. Sunt sfintele Evanghelii care îi atribuie sfântului celebrat astăzi un rol unic:

El este mesagerul trimis de Dumnezeu: “iar tu, copile, profet al celui Preaînalt te vei chema”; astfel cântă bătrânul tată Zaharia care și-a recuperat glasul la nașterea copilului (Lc 1,76).

El este profetul care pregătește venirea lui Mesia: anunță că este aproape, chemându-i pe toți la convertire pentru a-i oferi o primire demnă. El dispune poporul pentru a-l întâmpina pe “Cel care vine” și, mai ales, indică prezența sa mântuitoare: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatele lumii”(In 1,29).

Evanghelistul Ioan, cu limbajul său original, vorbește despre Botezător ca despre “un om venit de la Dumnezeu … pentru a da mărturie despre Lumina” care este Isus (In 1,7-8). Întreaga activitate și existență a lui Ioan se exprimă și, am putea spune, se rezumă în a fi mărturisitor al lui Cristos. A fost definit pe bună dreptate drept indicatorul spre Cristos (în afara de scena definitorie a botezului lui Cristos, iconografia creștină ni-l înfățișează mereu pe Ioan Botezătorul indicându-l cu mâna celor doi ucenici ai săi pe Isus drept adevăratul miel al lui Dumnezeu). El trăiește numai pentru aceasta: pentru a spune tuturor că unicul la care trebuie să privim cu speranță și încredere totală este Isus. Unicul care împlinește dorința de viață, de libertate, de bucurie de o manieră abundentă și superioară oricărei așteptări este Isus. Unicul necesar, Unicul care ne face fericiți, pentru că “Cristos nu privează de nimic ci dăruiește totul” (Benedict al XVI-lea). Această mărturisire de credință a lui Ioan ajunge astăzi și la noi pentru ca să ne lăsăm molipsiți de iubirea care îl leagă pe Ioan de Isus. Botezătorul a încercat într-adevăr cu toate forțele sale să distragă atenția lumii de la persoana sa pentru a o îndrepta în mod exclusiv asupra lui Cristos. După cum am auzit în a II-a lectură, el spunea: “Nu sunt eu acela la care vă gândiți voi, dar iată-l că vine după mine și eu nu sunt vrednic să-i dezleg sandalele” (Fapte 13,25).

Mulți spun că marele merit al lui Ioan Botezătorul a fost acela de a fi refuzat pentru sine rolul mesianic și de a fi recunoscut cu umilință că este numai vocea de care Cuvântului lui Dumnezeu se folosește. Un om așadar cu ochii ațintiți asupra lui Isus, cu degetul arătător îndreptat spre El, cu vocea care îi proclamă puternic identitatea de Mesia. De aceea simte și distanța abisală dintre el și Isus, recunoscând că nu este demn nici măcar de a-i oferi slujirea sclavului, aceea de a-i dezlega sandalele. Totul la Ioan conduce spre Cristos și astfel putem spune că sărbătoarea lui Ioan Botezătorul, bucuria lui aveau un nume foarte clar: Isus. Așa este și pentru noi?

Ioan Botezătorul este profet, mărturisitor al lui Cristos cu prețul vieții: anunțând cu mult curaj adevărul în fața celor puternici și condamnând conduita lor morală, plătește acest lucru cu propria viață. Astfel Ioan prin moartea sa o prevestește pe cea a lui Isus, prin martiriul său îl anticipă pe cel al lui Isus. În acest mod raportul său cu Isus atinge culmea cea mai înaltă. În toate Ioan este așadar precursorul lui Cristos: începând de la nașterea și copilăria sa (” copilul creștea și duhul lui se întărea”) și culminând cu moartea sa. Are dreptate sf. Augustin când, făcând referință la ceea ce se întâmplă în natură, spune: “Ioan s-a născut astăzi, când zilele încep să se micșoreze. Cristos s-a născut pe 25 decembrie, când zilele încep să se mărească. Ioan, într-adevăr, moare decapitat, Cristos în schimb moare înălțat pe cruce (Sf. Augustin, Sermo 287,1-4). Un mod providențial de adeverire a spuselor lui Ioan Botezătorul: “El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”(In 3,30).

Fragmentul evanghelic al acestei sărbători evidențiază anumite note caracteristice ale nașterii lui Ioan. Înainte de toate se află bucuria și lauda plină de recunoștință a părinților, pentru care din cauza sterilității Elisabetei și a vârstei înaintate a ambilor, acest copil a însemnat o intervenție clară și directă a lui Dumnezeu în viața lor. Este emoționantă reacția lui Zaharia căruia, odată pus numele de Ioan, “i s-a dezlegat limba și vorbea binecuvântând pe Dumnezeu”. De această bucurie suntem chemați să ne lăsăm cuceriți și noi de fiecare dată când se naște un copil, pentru că, după cum spunea Tagore, fiecare copil ce vine la lumină este “un mesaj că Dumnezeu încă nu e obosit de noi oameni”. Fiecare familie este așadar chemată să primească acest dar minunat și să accepte orice copil pentru ceea este cu adevărat: un dar din partea lui Dumnezeu, o persoană cu individualitatea sa, cu diversitatea sa, și nu pentru ceea s-ar fi dorit să fie: un copil care să îndeplinească proiectele părinților, care să obțină rezultatele pe care ei nu le-au obținut. Orice copil este un dar al lui Dumnezeu și trebuie în primul rând ajutat să descopere proiectul pe care Dumnezeu îl are cu el.

Motivul bucuriei care inundă această sărbătoare stă tocmai în proiectul pe care Dumnezeu îl are cu acest copil, proiect care iese în evidență prin numele care i-a fost dat. Numele în cultura biblică sintetizează misterul acelei persoane: în nume este concentrată esența persoanei, identitatea și misiunea sa. Pentru precursorul lui Mesia numele dat de Dumnezeu, nu cel ales de părinții săi, a fost unul semnificativ: Ioan, de la ebr. Johanan care înseamnă Dumnezeu este bun, este milostivire. Acest nume conține în el însuși un program, cuprinzând nucleul Evangheliei, Vestea cea bună a milostivirii lui Dumnezeu. Ioan este aurora timpului în care milostivirea lui Dumnezeu va căpăta un chip vizibil în Isus Cristos. Copilul Elisabetei, crescând, va realiza din plin semnificația numelui său. Dar despre oricare creștin ar trebui să se spună: “Ioan este numele lui”, în sensul că se încredințează necondiționat milostivirii lui Dumnezeu. O milostivire care, după orice greșeală regretată, ne spune: “Curaj! Acum poți să începi o viață nouă. Eu sunt cu tine!”. Creștinul, exercitând milostivirea în toate formele și nuanțele sale, manifestă tuturor adevăratul chip al lui Dumnezeu, care este milostivire infinită.

Asupra nou-născutului Ioan, părinții, împreună cu rudele, își făceau planuri. Dar mai ales Dumnezeu își făcea planul său, plan pe care acest copil îl va realiza la perfecție: “Tu m-ai chemat, Doamne, din sânul mamei mele” (psalmul responsorial). Ne gândim că Dumnezeu are un plan de mântuire și pentru fiecare dintre noi? Acest plan privește raportul dintre noi și Fiul său Isus Cristos: un raport menit să crească și să se aprofundeze prin credință și iubire, într-o viață dăruită mărturisirii lui Cristos, ca și Ioan. Suntem conștienți de acest plan al Lui Dumnezeu? Încercăm să îl realizăm, făcând astfel ca acest proiect divin să devină și proiectul nostru de viață?

Un lucru este sigur: Dumnezeu ne cunoaște pe fiecare în parte, mai înainte de nașterea noastră și ne iubește cu o dragoste unică și irepetabilă. Are un proiect pentru fiecare dintre noi și deseori, chemându-ne pe nume (adică cunoscându-ne mai bine decât noi înșine), ne oferă semne pentru a ne ajuta să înțelegem în care direcție să ne orientăm viața pentru a împlini aspirațiile noastre cele mai profunde.

Solemnitatea Nașterii Sf. Ioan Botezătorul este sărbătoarea în care ne este încredințat misterul chemării fiecăruia dintre noi. Câți bărbați și câte femei există în lume tot atâtea sunt chemările lui Dumnezeu față de oameni: multe dintre ele se pot asemăna dar nici una nu este identică; fiecare proiect al lui Dumnezeu față de noi este unic și irepetabil și vizează comuniunea noastră cu El prin Isus Cristos Fiul său, în puterea Duhului Sfânt. Viața noastră să fie asemenea unui indicator care dirijează mereu spre Mântuitorul Isus. Dumnezeu a voit să ne dăruiască în Ioan Botezătorul pe înaintemergătorul Celui pe care suntem datori a-l asculta și urma; acum, Cel care a fost prevestit de Botezătorul, Cel care ia asupra sa păcatele lumii, este aici și devine hrană pentru viața noastră. Pentru aceasta să îi mulțumim Tatălui. Îi mai mulțumim și pentru toți cei care astăzi pregătesc calea pentru Cristos Domnul, mai ales pentru cei care în familie, la muncă sau la școală au fost pentru noi autentici martori ai Luminii.

Ritul latin