Start > Ritul latin > Chemați să facem să înflorească o ramură uscată

Chemați să facem să înflorească o ramură uscată

29 March 2007
1,075 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Traducere: pr. Petru Turcanu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica Floriilor (Anul C)

Apelul este amânat pe mâine

Prea ușor, astăzi. Nu costa nimic să fim prezenți. Aclamațiile, entuziasmul, primirea sărbătorească a “Celui care vine, ca rege, în numele Domnului” erau cuvenite, dar nu cereau prea multă oboseală. Faci parte din cor. Vocile altora întăresc vocea ta. Aplauzele îți vor da căldură și curaj. Te simți sigur în mijlocul “multora”. El a dorit această intrare solemnă, i-a plăcut “recunoașterea” mulțimii. Mesia vine spre a fi primit, să se manifeste, nu pentru a fi clandestin.

Totuși acesta a fost numai prologul. Apelul este amânat până mâine. Începând de mâine se face socoteala celor prezenți. Mâine se numără nu “iubitorii de sărbători”, ci cei dispuși să se lase implicați în acea aventură care s-a inaugurat în mod triumfal și se va încheia într-un fel mai senzațional, dar trecând prin drama cea mai descumpănitoare.

Da, ceea ce este important este ceea ce se va urma “după o zi”. Săptămâna Patimilor îți fixează întâlnirea pentru “a doua zi”, și apoi pentru următoarea, și așa mai departe. Mâine nu va mai fi problema de a fi prezent, ci de a te compromite , de a te decide. Astăzi era suficient “să fii acolo”, să te lași cuprins de acea atmosferă de jubilare populară. Mâine va fi problema să nu fugi, chiar dacă regele merge în întâmpinarea înfrângerii, și rămâne singur, expus la toate loviturile. Este un rege care contează pe prietenii curajoși când merge în mod voit spre întâmpinarea dezastrului. Vei fi cu adevărat “al său”, numai dacă vei accepta “să pierzi” și “să te pierzi” cu el.

În casă, nu la piață

Știa foarte bine că că erai în alai. Te-a notat. Dar, pentru anumite acțiuni, el nu face recrutarea în piață. Îți vine în casă. În ziua următoare.

“…Veți găsi un mânz legat, pe care nu l-a mai încălecat nimeni; dezlegați-l și aduceți-l aici”. De această dată vine El personal. Nu are nevoie, însă, de mânzul tău, nici de mașina ta, nici de altceva. Are nevoie de tine. Vrea “să te dezlege” de frica ta de a te compromite, de a fi în mod deschis de partea lui în momentele dificile, în împrejurări mai puțin favorabile. Vrea “să de dezlege” de compromisurile, de ambiguitatea, de nehotărârea, de ezitarea ta ca să trăiești un creștinism cu o respirație amplă. Dorește “să te dezlege” de adăposturile tale sigure, de pozițiile tale confortabile, pentru a te împinge în larg.

Și iată că apare “de nerecunoscut”. “S-a despuiat pe sine, primind condiția de sclav…” (a doua lectură). “A expus spatele către biciutori… nu și-a întors chipul din fața celor care îl insultau și-l scuipau” (prima lectură). Acesta este regele pe care trebuie să-l primești “după o zi”. Acesta este Domnul care îți cere să-l urmezi pe calea înjosirii, pentru a ajunge la glorificare.

“Ziua următoare” se destramă alaiul, pentru că în locul covoarelor și al ramurilor, pe cale curge sângele și pe fundal apare instrumentul de tortură pentru răufăcători. Inutil să ne facem iluzii. Acest rege merge spre moarte. Este o cruce pregătită pentru el. Și este și crucea ta. Îl vei găsi trădat de prieteni, insultat de mulțime, dezonorat de oamenii imprtanți, luat în râs, torturat crud, părăsit de Dumnezeu. Și va trebui să dai mărturie public că îl recunoști, că ești dintre “ai Săi”, să împărtășești nebunia Sa, să adopți slăbiciunea Sa dezarmantă.

Îți va cere să reziști în întuneric, să nu fugi de încercare, să rămâi fidel când se face un gol în jur, să nu cedezi când totul pare că se năruie, să nu îți pierzi încrederea când proiectele tale se prăbușesc. Te va invita să crezi, să speri, atunci când cei înțelepți și puternici vor da sentința cu ironie: “s-a terminat”. Va cere de la tine iubirea când va apărea inutil, disprețuit, când pare să triumfe ura și violența.

Deci: Săptămâna Sfântă începe cu “ziua următoare”. Și încă “ziua următoare”. A spune “da” nu înseamnă aplauze. Tu va trebui să te sfâșii de oboseala decepției, a oboselii, a lacrimilor. …Și să nu ai teama că rămâi singur. “Ziua următoare”, dacă nu vei închide tremurător ușa, dacă nu te vei retrage după ce ai împlinit datoria ta de a participa la procesiune, vei descoperi că, împreună cu El, suferința acceptată cu iubire devine bucurie.

Fructele ramurii de măslin

Există o responsabilitate precisă și pentru ramura de măslin care ți-a fost dăruită de preot și ai așezat-o în casă. Nu trebuie s-o scapi din vedere. Nu trebuie să lași să cadă frunzele uscate. Acea ramură trebuie să rămână verde, și să aducă roade. Nu este un talisman. Constituie o datorie precisă.

Chiar și dorința serioasă de pace începe “în ziua următoare”.În același fel ca pâinea, și pacea este dobândită zilnic cu sudoarea frunții. Ramura de măslin nu-ți garantează automat pacea. Dar te avertizează că trebuie s-o cucerești și s-o oferi altora (pornind de la cei mai “îndepărtați”, care sunt adesea cei care stau alături de tine). Pacea trebuie s-o construiești și s-o aperi adoptând un stil de blândețe, răbdare, bunătate. Rupând crusta dură a egoismelor cu tandrețea. Răzbunându-te împotriva ofenselor cu iertarea. Rugându-te pentru dușmani. Făcând fapte de împăcare. Restabilind unitatea frântă. Surâzând către acela care îți arată o față feroce sau oarecum ostilă. Iubind pe cei care nu o merită. Salutând în mod spontan pe cei care arată indiferență față de tine. Binecuvântând pe cei împotriva cărora ai avea destule motive să te plângi. Încercând să înțelegi persoana care nu te înțelege. Respectând pe adversarul care nu se gândește ca tine. Făcând bine acelui individ meschin care îți provoacă destule necazuri. Neexcluzând din raza bunătății tale pe cei “antipatici”. Convingându-te că răutățile sau lipsa de delicatețe a altuia nu pot în nici un chip să împiedice generozitatea ta.

Trebuie să-ți pui în cap că nimeni nu este ținut să “merite” bunătatea ta, primirea ta, serviciul tău. Fii tu, de acum, cel care trebuie să meriți dreptul de a iubi așa cum El a iubit, sau ca un “nebun”, gratuit, fără calcule, limite, condiții, independent de comportamentul altuia, fără a aștepta nimic în schimb… La câte te obligă acea ramură de măslin, nu? Pe de altă parte, a crescut pe un trunchi ” chinuit”… Și cât efort ne trebuie pentru a nu-l lăsa să se usuce, mai mult pentru a-l constrânge să producă roadele așteptate. Da. “Săptămâna Sfântă” începe “ziua următoare”. Nu te speria. “Ziua următoare” poate deja actualiza Învierea. Ajunge să nu pierdem din vedere acea ramură care îți anticipă unul din roadele cele mai prețioase ale Paștelui Domnului.

Pe urmele lui Petru

În legătură cu relatarea Pătimirii după Luca, aș vrea să mă refer pur și simplu la declarația lui Petru: – Doamne, cu tine sunt gata să merg la închisoare și la moarte… Chiar și eu, probabil, aș fi spus același lucru. Înainte de furtună. Nu mă obosesc să mă recunosc în semeția lui Petru, care ascunde teama. Îmi este ușor să-l urmez în declarațiile sale peremptorii. Pentru ce să-l lăsăm pe Învățătorul să formuleze pronosticuri de dezastru, fără ca noi să ne simțim datoria de a profeți victoriile noastre sigure? Să anunțe El de trei ori un drum de umilire, de slăbiciune, de moarte, este un lucru care nu ne privește.

Noi suntem primii din clasă și vrem să proclamăm succesul fără a trece pe acea cale. Petre, eu unesc siguranța mea la a ta. Noi nu suntem ca ceilalți! Vin cu tine, Petru. Am nevoie să stau cu tine. Știu că mă vei purta de-a lungul unei străzi la capătul căreia nu va fi premiată fidelitatea noastră, dar ne vom da seama că am pierdut, din fericire, siguranța inițială. Și va fi un mare câștig. Atunci, și numai atunci, vom putea să devenim împreună “piatră”.

Petre, așteaptă-mă. Vreau să vin cu tine. Nu din motivul a ceea ce afirmi că posezi. Ci pentru ceea ce “ar trebui” să pierdem pe cale.

Ritul latin