Start > Ritul latin > El a murit pentru noi

El a murit pentru noi

29 March 2007
2,013 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica Floriilor (Anul C)

În Liturghia folosită înaintea Conciliului Vatican II, lectura Patimilor avea loc într-un context de tăcere totală. Nu exista predică. Nici măcar exclamarea de după lectura Evangheliei nu era pronunțată. Într-o zi ca aceasta, simt uneori că cel mai elocvent răspuns pe care îl putem da la cuvântul Domnului este… să tăcem. Chiar și cele mai bune predici pot să ne distragă de la starea de meditare profundă în care ne aflăm la finalul relatării despre suferințele și moartea Domnului nostru Isus Cristos. Dar pe de altă parte o predică poate să fie utilă, orientând și concentrând meditația noastră în direcția bună. Altfel am putea fi ca micul Johnny, care avea note mici la toate lucrările până când părinții au decis să îl dea la o școală catolică. La sfârșitul anului Johnny era acum pe primul loc. Părinții l-au întrebat cum a reușit așa ceva, iar el a răspuns: “Vedeți voi, în momentul în care am intrat în noua școală și l-am văzut pe nenea acela atârnând pe cruce am știut că oamenii pe aici sunt foarte serioși, așa că m-am gândit că nu e de glumă și m-am pus pe învățat.”

Crucifixul se poate să îl fi ajutat pe Johnny să ia note mai bune, dar este evident că băiatul nu a știut să îi citească bine semnificația. Omul de pe cruce nu este acolo pentru a-i speria pe băieți ci pentru a le arăta cât de mult îi iubește. Nu este acolo pentru a le arăta ce vor păți dacă nu se comportă frumos, ci pentru a le arăta că El a plătit deja pentru păcatele lor. Omul acela nu a murit pentru ceea ce a făcut El, ci pentru ceea ce eu și tu am făcut. Pentru că ne iubește. El a murit pentru noi.

“El a murit pentru noi.” Majoritatea am auzit această propoziție de atâtea ori încât s-a golit de șocul faptului că cineva a murit pentru ceea ce noi am făcut sau al veștii cele bune că am fost eliberați de moarte. Ne va fi de folos atunci să auzim acest mesaj astăzi ca pentru prima oară, în povestea unui om care a murit pentru păcatele fratelui lui.

Doi frați locuiau împreună în același apartament. Fratele cel mare era onest, lucra din greu și avea frică de Dumnezeu, pe când cel mic era necinstit, un derbedeu interesat de arme și droguri. De multe ori fratele cel mic venea seara târziu, beat și cu o mulțime de bani, iar fratele cel mare petrecea ore în șir cu el încercând să îl convingă să ducă o viață curată. Dar tânărul nu vroia să audă. Într-o zi a apărut în casă cu o armă în mână și plin de sânge. “Am ucis un om”, a spus el. În câteva minute casa era înconjurată de poliție iar cei doi știau că nu au scăpare. “Nu am dorit să îl ucid”, a mai spus fratele cel mic. “Nu vreau să mor!” Poliția bătea deja la ușă. Fratelui cel mare i-a venit atunci o idee. Și-au schimbat între ei hainele. Poliția l-a arestat, a fost judecat și condamnat pentru crimă. Fratele cel mic a scăpat cu basmaua curată, dar el a fost executat. A murit pentru fratele său.

Această poveste aparent polițistă este de fapt o poveste de iubire. Este similară poveștii – adevărate – a suferinței și morții lui Isus, ascultată în Evanghelia de astăzi. O poveste de iubire. O poveste a iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Cum trebuie să îi răspundem? Cum v-ați aștepta să răspundă fratele cel mic la moartea fratelui său? Ne-am aștepta ca răspunsul lui să fie RECUNOȘTINȚA. Recunoștința față de generozitatea fratelui său ar trebui să marcheze o schimbare radicală în viața lui, o rupere definitivă cu trecutul. Ar fi un idiot nerecunoscător dacă ar continua să ducă același stil de viață pentru care a murit fratele lui. Recunoștința ar trebui să îl facă să aibă mereu vie amintirea fratelui său. Nici o zi nu ar trebui să treacă fără să își amintească faptul că fratele lui a murit pentru el. Iar dacă fratele cel mare ar fi avut o soție și copii, ne-am aștepta ca fratele salvat, din recunoștință, să îi iubească și să aibă grijă de ei.

Ceea ce Dumnezeu așteaptă astăzi de la noi este recunoștința. O recunoștință suficient de puternică încât să urâm orice nuanță de păcat; suficient de puternică încât să ne facă să traducem iubirea noastră pentru Dumnezeu în iubirea tuturor oamenilor lui Dumnezeu.

Ritul latin