Start > Ritul latin > Experiența femeii prinsă în adulter

Experiența femeii prinsă în adulter

22 March 2007
2,340 afișări

Autor: pr. Cristinel Fodor
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a din Post (Anul C)

Cu siguranță că la citirea acestui episod din viața Mântuitorului nimeni nu a fost furat de somn. Prea suntem înfometați de știri senzaționale despre viața intimă a oamenilor, mai ales dacă sunt persoane cunoscute din viața publică.

Această întâlnire a lui Isus cu adultera nu este un asentiment dat greșelii, ci un asentiment dat unei persoane cu păcatul său, făcută o creatură nouă pentru că a fost vizitată, primită și iubită în respectul față de propria demnitate.

Este un mesaj arzător pentru acei creștini (inclusiv preoți), și nu sunt puțini, care în numele unei false sfințenii, preferă să pedepsească în loc să ierte, să fie severi în loc să fie milostivi, să arunce în disperare în loc să dea speranță.

După ce ai ascultat fragmentul din evanghelie, TU de care parte te afli? Dacă te-ai descoperit cumva de partea celor fără inimă și fără milă despre care vorbește evanghelia, caută cât mai repede să-ți imprimi în minte că Isus a venit nu pentru cei drepți, ci pentru păcătoși. Și dacă a venit pentru ei, de ce trebuie să-i arăți mereu cu degetul?

Isus pe care tu îl adori a relatat parabola fiului risipitor, l-a iertat pe cămătarul Zaheu, i-a promis paradisul unui tâlhar…

Au adus o femeie. Vor să aibă de ce să-l acuze pe Isus. Au intuit că nu se dedă la lapidări. Văd în el o slăbiciune pentru păcătoși. Mai mult: pare să dea femeilor o importanță egală cu aceea a bărbaților. Și nu vorbește rău despre ele, nu le exploatează, din contră, laudă comportamentele lor uneori iraționale de tipul risipă de parfum, de gingășii, de lacrimi.

Îi venim noi de hac acum: această femeie adulteră a picat la țanc. Îl numim Învățător și îl punem față în față cu Legea lui Moise. N-o va scoate la capăt prea ușor.

Și astăzi lumea are nevoie de vinovați și de lapidări și ar vrea să târâie Biserica și pe creștini în această acțiune. Cei fideli lui Cristos vor condamna păcatul și nu persoana. Spiritul lumii continuă să condamne și să lapideze persoanele care au păcătuit, dar nu păcatul, în așa fel încât să continue să păcătuiască în ascuns prin același păcat. Vina acelei sărmane femei, după mentalitatea lumii, este aceea de a fi fost surprinsă în flagrant. Vina ei este că a sfârșit-o pe prima pagină a ziarelor. Ei, cărturarii și fariseii, cu pietrele în mână, se simt în siguranță pentru că nu sunt femei și atunci când păcătuiesc se ascund bine.

Scria pe pământ. Isus se apleacă pentru a scrie pe pământ și totodată pentru a nu-i privi în ochi. Pentru că vrea ca fiecare să privească în interiorul său. Discuția cu el, dezbaterea, provocarea, confruntarea ar putea să-i distragă. E ceea ce caută aceștia. Dar ar ieși la suprafață competiția, dorința de a învinge sau arsura înfrângerii. Ar învinge în orice caz orgoliul. Nu folosește la nimic. Altceva își propune Isus.

Scrie. Scrie în tăcere, nu ascultă și nu vorbește, se sustrage. Sau poate că răspunde prin ceea ce scrie. Ce n-am da să știm ce a scris atunci Isus! Nu ne-a lăsat nimic scris și singurul lucru scris de el despre care vorbește Scriptura l-a scris pe nisip și nu știm ce era. Trebuie să ne ajungă ceea ce este scris în Scriptură.

Dar aceia nu citesc; refractari cum sunt în a se confrunta sincer cu Sfânta Scriptură, va fi și mai puțin probabil să dea dreptate unui înscris pe pământ, opera unui personaj în care nu se încred și pe care vor să-l prindă. Insistă. Atunci Isus îi privește și spune cu glas tare ceea ce, probabil, scria pe pământ…

Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea.

Înțelepciune infinită a lui Cristos. Nu abolește formal legea lui Moise, ci pune premisele pentru a o depăși definitiv. Ar fi putut spune fiecăruia public păcatul său, dar preferă ca ei să învețe să privească în interiorul său, cu riscul libertății. Dacă cineva vrea să se recunoască fără păcat, e liber să o facă.

Din nou scrie pe pământ.

S-a spus: aceasta este sentința lui Dumnezeu, scrisă pe nisip pentru ca vântul harului, vântul iertării să o ducă, să o șteargă. Nu mai rămâne nimic.

Unul câte unul pleacă, deoarece păcatul și conștiința sunt personale. Unul câte unul. Încep cei mai în vârstă, pentru că au mai multe păcate: este un fapt datorat timpului avut la dispoziție și posibilităților vieții. Bătrânețea nu aduce de la sine înțelepciunea. De aceea Scriptura îi spune unui tânăr: am avut mai multă înțelepciune decât bătrânii pentru că am iubit poruncile tale.

Unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni? Deoarece scria pe pământ și nu privea la ei, s-au putut îndepărta liber, fără a se simți judecați, nici ei.

Rămâne numai Isus cu femeia să reprezinte în scena din templu o parabolă a spovezii de neuitat. Se ridică, o privește. Apoi își îndreaptă privirea în jur. Unde sunt? Ochii zâmbesc.

Aspiranții lapidatori s-au întors în ascunzătoarea în care adesea au păcătuit.

Pentru a vorbi cu femeia, Isus se ridică în picioare. Nu stă așezat ca mai înainte, atunci când învăța; nu stă așezat așa cum stă așezat judecătorul care dă sentința. Pentru a semnifica respectarea demnității femeii vrea să-i vorbească așa, de la egal la egal.

Nu te-a condamnat nimeni? O privește. Nimeni, Doamne. Nici eu nu te condamn: mergi și nu mai păcătui! Tu, care mă numești Domn, și tu poți fi doamnă, femeie: nu mai păcătui, vei fi stăpâna ta însăți, stăpâna casei tale, stăpâna lumii: femeie.

E condamnat păcatul, nu persoana.

Este purificat păcatul, iar persoana este transformată, capabilă să nu mai păcătuiască. Isus nu o asigură că nu va mai păcătui, ci o încurajează să aibă speranță și să lupte: Din iubire față de mine, nu mai păcătui.

Îți vei aminti de mine și vei căuta să nu mai păcătuiești. Vei avea ajutorul meu ca să nu mai păcătuiești.

Iubiți credincioși, nu sunt avocatul păcătoșilor și nici nu vreau să-i dezvinovățesc. Păcătoșii sunt păcătoși și, atâta timp cât nu se căiesc, rămân păcătoși. Vreau doar să vă fac să înțelegeți că tocmai pentru că sunt păcătoși, Dumnezeu îi urmărește cu o atenție deosebită, deoarece pentru ei (noi) l-a trimis în lume pe propriul său Fiu: “păcătoși și răi, incapabili, pe care nimeni nu vrea să-i angajeze cu ziua; oi rele care fug din staul; oameni care se rușinează în biserică precum câinii; cerșetori buni doar să se smiorcăie, printre răni și purici, la ușa unui stăpân; fii vicioși care cer partea de moștenire și umblă prin lume afemeiați și hoți; datornici cronici, ologi, orbi, șchiopi… iată cine sunt cei pentru care a făcut mii de kilometri de drum, a făcut minuni și a inventat parabole”.

Cu alte cuvinte NOI suntem femeia adulteră. “… Mergi și nu mai păcătui!…”

Un vizitator care a intrat în casa unui prieten, a observat că fetița acestuia avea o mare colecție de păpuși. Peste tot prin casă erau păpuși, de toate mărimile și de toate formele, care mai de care mai atrăgătoare.

Toate aceste păpuși arătau faptul că prin acest hobby, fetița își găsea plăcerea și împlinirea lăuntrică. După ce vizitatorul a urmărit cu mare atenție fiecare păpușă, a întrebat-o pe fetiță: “Văd că ai multe păpuși; pe care dintre acestea o iubești mai mult ?”

În loc să-i identifice pe vreuna dintre ele, fetița a alergat repede în dormitorul ei și a adus o păpușă dezagreabilă. Acesteia îi lipsea un ochi. Păru-i era foarte rar și arăta ca niște țepi. Hainele îi erau murdare și zdrențuite, iar un papuc nu-l mai avea.

Surprins de starea jalnică în care era păpușa prezentată, vizitatorul a întrebat-o din nou pe copilă: “de ce iubești tocmai această păpușă, mai mult decât pe toate celelalte?” După ce i-a ascultat întrebarea, fetița a răspuns cu sfială: “Dacă n-o iubesc eu, n-o mai iubește nimeni!”

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi, poate fi asemănată cu dragostea acestei fetițe pentru acea păpușă dezagreabilă. Afectați de păcat, am ajuns într-o stare atât de dezonorantă, încât dacă nu ne iubește Dumnezeu, nimeni altcineva nu ne mai poate iubi!

Doamne Dumnezeule, îți mulțumesc că mă iubești așa cum sunt. Ajută-mă să pot dovedi aceeași iubire, pentru cei care nu o merită. Amin.

Ritul latin