Start > Ritul latin > Duminica a V-a din Postul Mare

Duminica a V-a din Postul Mare

22 March 2007
795 afișări

Autor: pr. Eduard Patrașcu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a din Post (Anul C)

- comentariu exegetico spiritual la lecturi -

Lectura I (Is 43,16-21)

Capitolele 40-55 din cartea profetului Isaia sunt atribuite unui ucenic de-al său, așa-numitul Deutero-Isaia, care trăiește experiența exilului babilonez. Poporului lipsit de speranță “surd” și “orb” (cfr. Is 43,8), autorul adresează un cuvânt de îmbărbătare din partea lui Dumnezeu. Textul nostru, care face parte dintr-un Oracol de Speranță (în ceea ce privește întoarcerea din exil, deci de mântuire), se deschide cu amintirea măreață a evenimentelor Exodului. Ca și atunci, Dumnezeu – pentru care nimic nu este imposibil (cfr. Gen 18,14) – a oferit “o cale prin mare” (v. 16), la fel și acum, ba mai mult, se face prezent în istoria lui Israel. Intervenția sa este aducătoare de o noutate atât de mare (v. 19) încât această noutate reușește să ducă într-un plan secundar până și minunile primului Exod. Întregul cosmos este implicat în această transformare – anticipare ale noutății absolute care se va produce odată cu restaurarea în Cristos a tuturor lucrurilor. Poporul, din nou eliberat, va deveni cel care cânta cu pasiune slava lui Dumnezeu.

Lectura a II-a (Fil 3,8-14)

Textul de față oferă mărturia unui om atins la inimă de noutatea lui Dumnezeu. Paul, care poate ca nimeni altul putea să se mândrească cu un trecut măreț în sânul iudaismului, după ce-l întâlnește pe Cristos și este “răpit” de El, nu ezită să consideră drept “măturătură” (gunoi) tot ceea ce până atunci fusese pentru el motiv de entuziasm și de faimă.

“Liberul prizonier” al iubirii lui Cristos (v. 12) se prezintă ca un atlet ajuns de-a dreptul pe ultima sută de metri în cursa spre viața veșnică (v. 14). Iar în fața spectatorilor filo-iudei – mândrii de dreptatea care vine din observarea legii – Apostolul trasează cu măiestrie propria biografie (v. 4-14): orgoliosul fariseu de odată (v. 4-6) și-a văzut dintr-o dată răsturnată în mod paradoxal modul propriu de a înțelege câștigul și pierderea (vv. 7 și urm.). Cucerit de Isus Cristos, într-o permanentă creștere a intimității cu Domnul său (v. 8), Paul de acum tinde în mod exclusiv să-l câștige (v. 8), să-l cunoască (v. 10), să-l cucerească (v. 12) pe Cristos prin intensitatea indefabilă a aceluia care-și găsește odihna și elanul mereu reînnoit în pregustarea premiului care fără egal și nici preț (v. 8.14), adică de a fi cu Cristos pentru totdeauna.

Evanghelia (In 8,1-11)

Chiar dacă este de origine sinoptică – probabil lucană – textul nu este chiar impropriu capitolului 8 al Evangheliei după Ioan; din contră este chiar necesară ideii complexe a evanghelistului. E ca și cum ar fi o exemplificare a temei întregului capitol: Cristos-lumină (cf. V. 12) în mod inevitabil judecă (v. 15) nu după aparență, ci după adevărul cel mai profund al inimii fiecăruia în parte.

Scheletul narațiunii este simplu: dimineața devreme (v. 2), după ce Isus a petrecut noaptea în rugăciune pe Muntele Măslinilor (7,53-8,1), câțiva cărturari și farizei supun judecății lui “Rabbi” o femeie și păcatul ei constatat în mod public (8,3-9). Cu care intenție? Simplu: pentru a întinde o cursă lui Isus (v. 6) constrângându-l “pe dedesubt” (cf. Ier 17,13) să se pronunțe împotriva legii lui Moise – care în cazul respectiv prevedea lapidarea (uciderea cu pietre) – sau împotriva dreptului roman care, începând din anul 30, retrăsese sinedriului puterea numită “jus gladii” rezervând propriei autorități decizia de a condamna la moarte pe cineva.

Întreaga narațiune tinde către întrebarea: “Femeie, unde sunt cei care te condamnă?… Nici eu nu te condamn; mergi și de acum încolo să nu mai păcătuiești”. În pustiul creat de păcat, iată că țâșnește noutatea: un fluviu de milă (cf. I-a lectură: Is 43,19 și urm.) care purifică și însănătoșește totul împrejur (Ap 21,5) făcând nouă orice creatură.

Ritul latin