Start > Ritul latin > Sfânta Fecioară Maria Regină

Sfânta Fecioară Maria Regină

1 January 2007
1,617 afișări

Autor: volum colectiv Chemați la sfințenie
Copyright: Editura Sapientia
Preasfânta Fecioară Maria, Regină

Pământul a cunoscut în decursul timpului, mulți conducători și stăpâni, mulți regi și regine. Aceste nume monarhice au ajuns până în zilele noastre. Poate suntem surprinși, dar astăzi, Biserica universală o sărbătorește pe Sfânta Fecoiară Maria cu titlu de regină. Această sărbătoare de dată recentă a fost orânduită de Papa Pius al XII-lea, la 31 mai 1954. Însă pietatea creștină i-a atribuit sfintei Fecioare titlul de regină încă din secolul al IV-lea, de aceea iconografia acestui secol o reprezintă pe Maria ca împărăteasă șezând pe tron, cu o coroană pe cap și ținându-l în brațe pe micuțul rege, pe Isus. Sărbătoarea de azi este de fapt completarea sărbătorii pe care am avut-o cu șapte zile în urmă, la 15 August, Adormirea Maicii Domnului. Maria a fost înălțată cu trupul și cu sufletul la cer și a fost încoronată ca regină a întregului univers. Maria regină. Dar ce fel de regină?

Titlul de regină pe care Biserica îl atribuie Mariei, nu este doar o figură de stil, nu este doar un simplu simbol sau o simplă metaforă, ci este exprimarea unei realități; Maria este cu adevărat regină, desigur nu în sensul politic al cuvântului, ci în sens biblic, la fel cum Fiul ei, Isus, a fost rege, nu rege politic – ca atunci când mulțimile doreau să-l prindă și să-l facă rege – și totuși rege, deoarece însuși Isus o spune în fața lui Pilat, atunci când acesta îl judecă. Regalitatea Mariei e strâns legată de regalitatea Fiului ei. Căci dacă Isus, Fiul lui Dumnezeu, este regele cerului și al pământului, Maria Mama Fiului lui Dumnezeu, nu poate fi decât regina cerului și a pământului. Cu alte cuvinte regalitatea Mariei derivă din maternitatea ei divină.

Titlul de regină dedicat Mariei este expresia cea mai curată și mai delicată de iubire față de Sfânta Fecioară. Pentru copiii care își iubesc părinții, mama este cea mai dragă, cea mai scumpă dintre regine. Pentru părinții care își iubesc copiii, acel copil este pentru ei ceea ce era sfânta Tereza a Pruncului Isus în copilărie, pentru tatăl ei: mica regină. Toate mamele în toate locurile și din toate timpurile, indiferent dacă la putere este monarhia, președinția sau o altă formă de guvernământ, își adorm seara copii cu povești în care intră împărătese, prințese și regine.

Regina, în conștința omenirii, este un simbol și în același timp un ideal; este simbolul femeii desăvârșite, al frumuseții, al bunătății, al milei, al duioșiei, al puterii puse în slujba binelui; pentru că regina este aceea care intervine întotdeauna în favoarea supușilor ei, a celor mici, săraci, bolnavi sau nedreptățiți.

Invocând-o pe Maria ca regină, noi nu facem altceava decât să exprimăm cu un singur cuvânt tot ceea ce este fermecător în ea: frumusețea, strălucirea, curăția și bunătatea ei, blândețea ei, maternitatea ei și grija pe care ea o poartă față de noi cei rămași în această vale de lacrimi, care implorăm ajutorul și ocrotirea ei, pentru ca într-o zi să contemplăm împreună cu ea strălucirea lui Dumnezeu.

Era în ajunul sărbătorii Ridicării cu trupul și cu sufletul la cer a Presfintei Fecioare Maria. În acel an 1608, fratele Ieremia se pregătise cu o fervoare deosebită pentru această sărbătoare. Și iată că în capela, în care se afla în rugăciune, a apărut Sfânta Fecioară, purtându-și Fiul în brațe, și care se revelă umilului frate în toată splendoarea și frumusețea ei. Era înveșmântată într-o mantie albă, presărată cu stele mari, strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele; cu toate acestea ele nu-l orbeau pe fratele Ieremia care în genunchi cu brațele deschise, învăluit de atâta lumină, începu s-o privească cu deosebită venerație. Apoi cu o firească simplitate, îi spuse sfintei Fecioare: – Stăpâna mea, și Maică a lui Dumnezeu, Marie, tu ești regină și nu porți coroană pe cap?

Maria zâmbind și strângându-și cu dragoste copilul la piept răspunse: – Frate Ieremia, coroana mea nu este oare acest Fiu al meu!

Acest eveniment a marcat toată viața fratelui Ieremia. Datorită lui a înțeles că Maria este mare în Biserică prin Fiul său unic. El a înțeles că maternitatea divină n-o îndepărtează pe Maria, ci o apropie mai mult de cei umili, suferinzi și săraci. El a înțeles că Maria, deși era Mama Fiului lui Dumnezeu, nu încetează să fie slujitoarea acestuia și a celor umili. Mai mult, a înțeles că maternitatea ei divină era explicația maternității sale spirituale față de oameni.

De fapt, coroana de regină a Mariei este Fiul ei, Isus Cristos întreg, total; astfel încât Maria ne-ar putea spune și nouă azi, ceea ce spunea sfântul apostol Paul, atunci când scria creștinilor din Tesalonic: “Cine este speranța, bucuria, coroana noastră de slavă? Nu sunteți voi, înaintea Domnului nostru Isus Cristos la venirea lui ? Da, voi sunteți slava și bucuria noastră” (1Tes 2,19,20).

Fiecare dintre noi formăm o părticică prețioasă din această coroană. Fiecare dintre noi acționăm în conformitate cu Cristos, care este capul Trupului său mistic, adică Biserica sa, și în conformitate cu cei din jurul nostru, care tindem la același scop – mântuirea sufletului.

Primirea triumfală și încoronarea Mariei în cer ca regină a universului, tradiția creștină a ilustrat-o prin descrierea primirii triumfale pe care locuitorii Betuliei i-au făcut-o Iuditei, când aceasta se întorcea victorioasă, având în mână capul retezat a lui Holofern, generalul armatelor filistenilor. “Binecuvântată să fii tu de Dumnezeu cel atotputernic în veci! Tu ești mândria neamului lui Iacob! Tu ești faima neamului nostru!” Iudita a fost considerată din totdeauna ca fiind o imagine a Mariei.

Fără îndoială că aparița Mariei în cer și încoronarea ei a provocvat uimire și încântare. “În cer s-a arătat un semn mare: o femeie înveșmântată în soare, cu luna sub picioarele ei și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap” (Ap 12,1). Așa o vede sfântul Ioan în Apocalips.

Maria este înveșmântată în soare. Strălucirea care radiază nu vine de la ea, dar de la Dumnezeu care este “lumina și izvorul oricărei lumini”, de la cel care este Soarele sfințeniei.

Luna de sub picioarele Mariei indică istoria umană, care este într-o permanentă schimbare. Luna de sub picioarele sale indică suveranitatea sa peste toată creația. Coroana Mariei, cu cele douăsprezece stele, este imaginea vechiului și noului Israel, care tinde spre împlinire, spre desăvârșire.

Ceea ce a văzut apostolul Ioan în femeia încoronată cu douăsprezece stele pe cap, avea să exprime mai clar Conciliul al II-lea din Vatican: “Mama lui Isus este chipul și pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul care va să vină” (LG 68).

Maria deși este regină, ea este și Mama noastră, care se poartă cu noi cu o adevărată delicatețe. Ea este cea care distribuie cu mâinile sale pline harul milostivirii Domnului. Pe ea o invocăm în fiecare zi și cerem protecția sa: mulți creștini au o devoțiune deosebită față de ea și o invocă în mod deosebit sâmbăta, lăudând-o prin cântece și rugăciuni, în mod deosebit prin rugăciunea Salve regina, Bucură-te regină.

Să reflectăm așadar la viața noastră și s-o rugăm pe buna noastră Mamă să ocrotească statele și libertatea oamenilor pentru ca împărăția Fiului său să se statornicească nu numai în inimile noastre, dar și în viața noastră externă. Și să spunem și noi împreună cu sfântul Alfons Maria de Liguori: “Bucură-te regină, Maica milei, viața, mângâierea și speranța noastră, bucură-te!”.

Iacob STOLNICU

Ritul latin