Start > Ritul latin > Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

1 January 2007
1,764 afișări

Autor: volum colectiv Chemați la sfințenie
Copyright: Editura Sapientia
Nasterea Sf. Ioan Botezatorul

Nașterea unei noi făpturi umane a lui Dumnezeu este pentru o familie creștină un motiv de bucurie și, în același timp, de laudă adusă Creatorului vieții. Liturgia de astăzi ne invită și pe noi să participăm la o astfel de bucurie, ne invită să celebrăm Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, cel care a fost înainte-mergătorul lui Cristos. Poate ne întrebăm, de ce Biserica sărbătorește această naștere?

Această atenție particulară este justificată de ceea ce Isus afirmă despre el: “Adevăr vă spun: printre cei născuți din femeie nu s-a ridicat unul mai mare ca Ioan Botezătorul” (Mt 11,11). Ca un fel de comentariu la cuvintele lui Cristos, liturgia pare că vrea să celebreze în ziua nașterii sale, măreția Botezătorului, evocând figura sa profetică și participarea sa la istoria mântuirii. Lecturile pe care le-am ascultat, ne ajută să înțelegem mai bine caracterul și motivația acestei sărbători.

Fragmentul evanghelic de astăzi, relatează evenimentul acestei nașteri, subliniind bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu față de om. Elisabetei, o femeie credincioasă, Dumnezeu îi dăruiește un fiu, în ciuda vârstei sale înaintate și a sterilității ei. Este binecunoscut faptul că în Vechiul Testament, o femeie fără copii era semnul blestemului lui Dumnezeu, pe când cea care avea copii era semnul binecuvântării lui Dumnezeu. Prin această naștere minunată, Dumnezeu își arată puterea sa cea mare. Alături de Elisabeta, evanghelia ni-l prezintă și pe soțul ei, Zaharia, preot și slujitor în templu, care din cauza puținei sale credințe în această naștere, e pedepsit de Dumnezeu. După gândirea umană, necredința lui Zaharia este îndreptățită, deoarece la vârsta lui era imposibil să poată avea un copil, însă la Dumnezeu acest lucru nu era cu neputință. Când această naștere se adeverește, i se dezleagă limba și Zaharia îl laudă pe Dumnezeu.

Nașterea lui Ioan a însemnat pentru omenire o schimbare definitivă. Prin apariția sa, acest copil aduce bucurie părinților, rudelor și tuturor locuitorilor Iudeii. Dumnezeu îi dăruiește acestui copil o misiune foarte importantă: îl face crainicul și vestitorul său, cel care pregătește calea venirii lui Mesia. Nașterea sa este o manifestare a puterii lui Dumnezeu. Însuși numele lui exprimă identitatea sa misterioasă: “Dumnezeu dă har”. Cu acest om, de fapt, se proclamă lumii că a ajuns timpul harului, al blândeții, al iertării, al dragostei divine.

“Domnul m-a chemat din sânul mamei mele”, notează profetul Isaia în prima lectură, lectură pe care liturgia o referă la Botezător, aratând raportul lui cu divinul. Chemarea Botezătorului este dată din sânul matern, este în mod total har, dar și în mod total dăruire. Harul și răspunsul omului se împletesc într-un mic dialog de dragoste. Prin Ioan, Domnul provoacă poporul, îl cheamă la convertire și știe că va reuși. Însăși predica sa care era în perfectă armonie cu viața sa austeră și mortificată, începe cu aceste cuvinte: “Convertiți-vă, căci împărăția lui Dumnezeu este aproape”.

Tuturor celor care veneau la el, atrași de radicalitatea și forța mesajului său, Ioan le anunța că era timpul de a cere iertare de la Dumnezeu pentru păcatele lor și de a se converti, adică de a-și schimba felul de a trăi. Pe toți cei care se decideau să-și schimbe viața, să fie fideli legii lui Dumnezeu, Ioan îi boteza. Botezul său cu apă era semnul exterior al purificării interioare. Dar botezul lui Isus va fi acela al Duhului Sfânt care purifică asemenea focului. Dumnezeu vrea să readucă poporul la sine, vrea să-l convertească și să-l mântuiască. Și aceasta o face prin Ioan Botezătorul. El a fost pentru Israel și rămâne și astăzi pentru poporul creștin unul care luminează prin viața și învățătura sa chemându-l la mântuire, unul care netezește drumul Domnului.

Faptul că Ioan Botezătorul este mai mult decât un profet, o subliniază și lectura a doua de astăzi luată din Faptele Apostolilor. El este vestitorul care anunță că sosirea Mântuitorului este iminentă, îi pregătește calea în inimile oamenilor, arătând prezența lui Dumnezeu, pentru ca toți să-l poată recunoaște și primi. Ioan Botezătorul este un profet pentru cuvântul care este “spadă și săgeată”, adică o realitate care ia inițiativa. Între Ioan Botezătorul și Isus există un raport special cât privește viața monahală și de dăruire lui Dumnezeu. Ca și Isus el crește și se întărește în Duh. Ca și Isus el este trăiește în deșert, în singurătate, rugăciune și penitență. Ca și Isus el este sărac și detașat de lucruri. Ca și Isus are forța cuvântului lui Dumnezeu care îl susține și îl alimentează. Ca și Isus el se manifestă Israelului anunțând că împărăția lui Dumnezeu este aproape și convertirea este necesară.

Astăzi în solemnitatea nașterii sale, contemplând marea figură a Botezătorului, care și-a îndeplinit misiunea cu atâta fidelitate, ne putem întreba dacă și noi netezim drumul Domnului ca să intre în sufletele prietenilor și părinților și al celor care sunt încă departe de el. Creștinii sunt vestitorii lui Cristos în lumea de astăzi. Fericitul Jose Maria Escriva în cartea sa Forja spune: “Domnul se folosește de noi ca de torțe, ca această lumină să ilumineze… de noi depinde ca mulți să nu rămână în întuneric, dar să străbată drumul care duce la viața veșnică”.

Botezătorul ne demonstrează cât de prețioasă este oricare vocație. Misiunea fiecărui credincios este aceea de a fi ambasador și profet al Domnului, martor al unui cuvânt care nu este al său, martor fidel și autentic. Ioan Botezătorul este omul care se dăruiește Cuvântului, fără a căuta privilegii și avantaje, fără a căuta laude. El dă mărturie despre adevăr cu viața și cuvintele sale, fără lașitate față de cei care dețineau puterea, fără a ceda presiunii fariseilor. Și-a dat viața apărând legea lui Dumnezeu în fața oricărui avantaj uman. De acest lucru ne dăm seama când Ioan îi spune Tetrarhului Irod: “Nu-ți este îngăduit să ții soția fratelui tău” (Mc 6,18).

Ioan Botezătorul este la picioarele lui Isus, nedemn de a dezlega legăturile sandalelor sale. Motto-ul său ar trebui să devină emblema slujirii creștine: “Este nevoie ca el să crească și eu să mă micșorez” (In 3,30). Cine oare ar mai vorbi astfel? Care dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest pământ ar spune despre sine că dorește să se micșoreze, să se umilească, în timp ce aproapelui său i s-ar cuveni să crească, să sporească? Raționamentul omului de azi este cu totul altul: să voiască a crește și a propăși el pe seama și în dauna celorlalți. Și totuși Ioan Botezătorul ne arată un cu totul alt comportament: se umilește pe sine pentru ca celălalt să crească, să se afirme. Prin smerenia sa absolută, prin iubirea sa totală față de un altul, respectiv de Cristos, Ioan Botezătorul ne este un frumos model și călăuzitor în drumul vieții noastre pe acest pământ.

Cristos este prezent în mijlocul nostru în Sfânta Euharistie, sub chipul pâinii și al vinului. Dar mai este prezent și sub chipul tuturor oamenilor asupriți, încercați, în suferințe, nevoi și nedreptăți. Iubindu-i și slujindu-i pe acești oameni ai săi, lui îi manifestăm dragostea noastră și pe el însuși îl slujim. Să reținem din viața și jertfa sfântului Ioan Botezătorul, acea capacitate omenească de a ieși din sine și de a iubi pe un altul. Atunci Cristos va umple viața noastră săracă, iar bucuria noastră va fi într-adevăr deplină.

Să privim la Botezător și să-i urmăm exemplul. Dumnezeu ne cere și nouă să trecem neobservați făcând binele, îndeplinindu-ne îndatoririle noastre. Dumnezeu ne cere să fim mesagerii săi, vestitorii tainelor Sale, purtători ai bucuriei și a evangheliei. Prin viața noastră, prin comportarea și cuvintele noastre să-l arătăm pe Cristos acolo unde se desfășoară în fiecare zi munca noastră, în familia noastră, între prieteni. Dovada cea mai bună a convingerii și a validității a ceea ce proclamăm, este legătura dintre cuvinte și fapte; este în multe cazuri condiția de care nu se poate face abstracție pentru a vorbi lumii despre Dumnezeu. Să pregătim drumul lui Cristos, să fim cei care îl anunță altor inimi. Bineînțeles că vor fi și greutăți și obstacole, însă harul lui Dumezeu ne va ajuta dacă vom rămâne fermi în credință și iubire.

Să luăm și noi cuvintele sfântului Ioan Botezătorul și să le punem în practică: “Este nevoie ca el să crească, iar eu să mă micșorez”. Acesta să fie motto-ul, emblema vieții noastre creștine în drumul nostru spre bucuria veșnică, spre gloria lui Dumnezeu.

Să ne rugăm și noi lui Dumnezeu spunând: Doamne vreau să fiu un flaut simplu, ca tu să cânți. Să nu fiu altceva decât o voce împrumutată, care strigă în deșert. Să fiu vocea ta, Doamne, în mijlocul lumii, în ambientul și locul în care ai vrut să-mi petrec existența.

Adrian IȘTOC

Ritul latin