Cine se înalță va fi smerit (2)
Autor: pr. Claudiu Dumea
Copyright: ITRC.ro
Duminica a XXII-a de peste an (Anul C)
E lucru cunoscut și în antichitate, înțelepții, filosofii dădeau discipolilor lor învățăturile cele mai însemnate în cadrul unui banchet. Uneori dădeau operele care cuprindeau aceste învățături titlul Banchetul. Astfel avem celebrul tratat de la Palaton intitulat Banchetul. Tot în cadrul unui banchet a voit și Isus să dea prețioasele învățături din Evanghelia de azi.
Umilința și iubirea dezinteresată sunt cele două teme ce se desprind din liturgia Cuvântului de astăzi. În drum spre Ierusalim, Isus s-a oprit, fiind zi de sâmbătă, într-o localitate oarecare. După slujba de la sinagogă, un prieten l-a invitat să ia masa la el. Erau prezenți și câțiva farisei, potrivnicii lui înverșunați. Ce căutau aceștia? Normal, la o masă festivă stau împreună prietenii, nu dușmanii. Au venit să-l pândească, ne informează evanghelistul Luca: să-i prindă vreun gest, vreun cuvânt, ca să aibă cu ce să-l acuze.
Dar și Isus era cu ochii pe ei. A observat cum se repezeau să ocupe primele locuri la masă, locurile de onoare. Isus se folosește de ocazie, ca să le dea tuturor o învățătură: când ești la masă, nu ocupa primele locuri, ca să nu pățești rușinea de a fi ridicat de acolo și poftit la coada mesei, ci, invers, ocupă ultimele locuri, ca să fii poftit în capul mesei. Prin aceste cuvinte, s-ar părea că ne dă o învățătură de bună creștere, de comportament civilizat la masă, sau ne învață o strategie subtilă de a ajunge pe primele locuri.
De altfel, o asemenea strategie subtilă de a ajunge la primele locuri simulând o umilință falsă și interesată era cunoscută și practicată pe vremea lui Isus la evrei. În tradiția rabinică era o regulă care spune: “Stai la două sau trei locuri distanță de locul care ți se cuvine și așteaptă să ți se spună: «Urcă mai sus! Urcă mai sus!» decât să ți se spună «Coboară, Coboară!»” mândrie sub masca smereniei.
În realitate, Cristos ne dă o lecție profundă de umilință, căci numai umilința trăită pe pământ ne asigură un loc de frunte la ospățul Tatălui din ceruri.
Ce este umilința? Dacă i se pune întrebarea unui bărbat, ar putea răspunde: “Să nu te porți ca un dictator în casă”. Întrebată o femeie, ar putea să răspundă: “Să nu-i răspunzi bărbatului, să taci, să lași de la tine”. Întrebată o tânără, ar putea să răspundă: “Să nu te lași stăpânită de vanitate”. Întrebat un preot, ar putea să răspundă: “Să te recunoști păcătos și să faci pocăință”. Toate lucruri adevărate, dar numai în parte. Învățătura lui Isus este mult mai profundă și o găsim în cuvintele lui: “Cine se înjosește se va înălța”. Iată cine e smerit: cel care se înjosește, cine coboară, cine se lasă în jos. Pe buzele lui Isus, expresia “a te înjosi” nu are nimic înjositor în ea; înseamnă, pur și simplu, a coborî, a te lăsa în jos. Dar de unde să coborâm pentru a practica umilința? Din falsa și iluzoria înălțime la care ne-au urcat orgoliul, vanitatea, dorința de a face carieră, de a ne afirma, de a ne ridica deasupra altora prin mijloace necinstite, călcându-i pe alții în picioare, sau, pur și simplu, de la falsa înălțime la care ne-a ridicat imaginația, fantezia noastră: de un pic de megalomanie suferă fiecare om. Uităm foarte ușor că tot ce e bun și frumos în noi e darul lui Dumnezeu, că nu avem cu ce ne mândri.
Dar umilința este ceva mai mult decât atât. Isus Cristos nu a fost nevoit să coboare de la o asemenea falsă înălțime la care ne urcă pe noi păcatul, mândria, căci el a fost fără de păcat. Nu găsim scris în Evanghelii că el ar fi cerut vreodată iertare de la oameni sau de la Tatăl său, căci nu a avut pentru ce. Și totuși, el a trăit umilința, căci a zis: “Învățați de la mine, căci sunt blând și smerit cu inima”. Dumnezeu este smerit fiindcă se înjosește, în înțelesul cel mai frumos al cuvântului, vine în jos, coboară din înălțimea infinită a dumnezeirii la creaturile sale; este ceea ce numesc Sfinții Părinți symkatabasis – condescendența, coborârea lui Dumnezeu. Ori de câte ori Dumnezeu iese din el însuși și coboară în afară, spre om, el face un act de umilință.
“Fiți imitatori lui Dumnezeu” ne îndeamnă apostolul Pavel. În ce să-l imităm? În modul lui de a se comporta și ai trata pe oameni? Cum îi tratează? Dumnezeu îl alege pe cel slab, sărac, ignorat, considerat a fi nimic – le scrie apostolul Pavel Corintenilor (cf. 1Cor 1, 27-29). El “îi dă jos de pe tron pe cei puternici și îi înalță pe cei umili”, așa cum cântă Fecioara Maria în imnul Magnificat. În acest scop, Biserica le poruncește păstorilor sufletești să-i aibă la inimă, să-i prețuiască în primul rând pe cei pe care îi are la inimă și îi prețuiește în primul rând pe cei mici, săraci, umili. De aceea interzice orice formă de discernere cum ar fi: bănci rezervate în biserică, favoruri, atenții speciale la serviciile religioase acordate celor puternici, bogați, sus-puși. O atitudine de servilism, de slugărnicie interesată, de acordate de atenții speciale politicienilor bogați și puternici, și în general corupți, și o atitudine de dispreț, de neglijare în seamă a celor mici și umili înseamnă contrariul atitudinii pe care o are Dumnezeu. Înseamnă ai da jos de pe tron pe cei umili și ai înălța pe cei puternici. Didahea apostolică, o scriere creștină din jurul anului o sută făcea clerului această recomandare: “Dacă sosește o persoană importantă a acestei lumi în timp ce prezidezi, vorbești, asculți sau citești cuvântul lui Dumnezeu, tu, celebrantule, nu întrerupe slujirea ta liturgică pentru acea persoană: vor avea grijă frați să-l primească… Dar dacă sosește un sărac sau o văduvă sau un bătrân și nu are loc să s e așeze, chiar dacă ești episcop, fă-i loc cu cordialitate, chiar dacă tu ar trebui să te așezi pe pământ!”
În Evanghelia de azi, Isus îl îndeamnă pe prietenul său, care l-a invitat la masă, ca, atunci când dă o masă, s-o facă complet dezinteresat, să-i cheme pe cei care n-au cum să-i întoarcă invitația. Acest lucru îl face și Dumnezeu: toate umilirile sale, toate coborârile sale la noi, oamenii, sunt acte de iubire complet dezinteresate: nu așteaptă nimic în schimb.
Părinți trebuie să-și educe copii în acest spirit al iubiri dezinteresate, al generozității, al generozității, al slujiri gratuite, al solidarități cu cei săraci și în suferință ca să nu li se întâmple chiar lor ce i s-a întâmplat unei mame. O mamă, rămasă văduvă, având un singur copil și acela capricios și egoist din fire, s-a obișnuit să-i răsplătească și cel mai mic serviciu pe care îl făcea fiul ei. Când ceva, trebuia să-i spună de pildă: “Du-te și cumpără pâine, că îți dau zece lei; mergi și cumpăr-mi medicamentul acesta că îți dau o înghețată”. Într-o zi, când se simțea rău, i-a spus fiului ei: “Mergi și cheamă un doctor”. Iar băiatul: ” Cât îmi dai?…”
“Învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima” – ne îndeamnă Isus. Aceasta este smerenia pe care trebuie să o învățăm de la el: să coborâm la cei mici, neputincioși, infirmi, bolnavi și să le alinăm suferința, să-i ajutăm din iubire dezinteresată. În aceste momente, Isus ne invită, în mod cu totul dezinteresat, fără să aștepte ceva în schimb, la ospățul său euharistic. El se umilește, coboară la noi. Să ne deschidem inimile și să-l primim.