Start > Ritul latin > Aici el este alinat, iar tu suferi

Aici el este alinat, iar tu suferi

11 September 2010
2,031 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica a XXVI-a de peste an (Anul C)

Liturgia cuvântului de azi ne prezintă o dublă primejdie a bogățiilor: înstrăinează pe om de Dumnezeu și de ceilalți oameni. Un autor scrie: Omul nu numai că nu este singur pe rotocolul pământului, dar este strâns legat de ceilalți oameni și, în mod liber, trebuie să se unească cu ei în iubire. Numai sfântul este un om desăvârșit care s-a eliberat total de el însuși pentru a primi “în el” în întregime pe Dumnezeu și omenirea, fiindcă Măreția unui om se măsoară prin puterea sa de comuniune (Michel Quoist, A reuși, Ed. Ars Longa, pag. 18 și 21).

Avram, din parabola lui Lazăr cel sărac, spune bogatului care îi ceruse să-l trimită la cei cinci frați ai săi pentru a-i avertiza cum trebuie să folosească bogățiile spre a nu ajunge în iad: “Au pe Moise și pe profeți. Să asculte de ei!” (Lc 16,19-31). Printre acești profeți se numără și Amos care i-a avertizat cu severitate pe bogații din Sion și din Samaria cu acel Vai de cei care trăiesc fără a se îngriji de alții, ci numai de ei înșiși, făcându-și paturi de fildeș pentru plăceri și leneviri prelungite, fotolii luxoase pe care stau și mănâncă ceea ce-i mai bun și se îmbată cu băuturile cele mai alese, își ung trupurile cu uleiuri parfumate și ascultă muzică, în timp ce alții gem sub biciul zbirilor ca ei să aibă de toate (Lec. I: Am 6,1a. 4-7).

Bogatul din evanghelie cere învierea unui mort pentru a-i convinge pe frații săi bogați să revină la comuniune cu cei săraci. Isus a înviat. Au revenit cei bogați la sentimente sfinte? Pe lângă paturi, fotolii, mâncăruri alese și băuturi tari au adăugat țigări, droguri și filme pornografice. Cel plin de bogății nu mai are loc în sufletul său nici pentru Dumnezeu și nici pentru ceilalți oameni! Pentru aceasta a exclamat Isus cu atâta durere: Vai vouă, bogaților! (Lc 6,24), fiindcă vedea în bogăție pericolul cel mai mare de autosuficiență: îndepărtare de Dumnezeu și insensibilitate față de aproapele. În contrast cu vai vouă, bogaților, stă: Fericiți cei săraci (Mt 5,3), fiindcă săracul are loc în sufletul său pentru orice veste bună, pentru Dumnezeu și împărăția sa, pentru fericirea tuturor oamenilor.

Dar cine-i adevăratul sărac? Numai acela care îl are pe Cristos drept maximă bogăție, îl are pe acela care “s-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia lui să ne îmbogățim noi” (2Cor 8,9).

Lacomi după bogățiile lumești, unii au numit evanghelia drept opiul care adoarme și-i ține buni pe cei săraci. Nu, ci evanghelia este denunțarea profetică a oricărei orientări nedrepte și descoperirea cauzelor profunde ale nedreptăților umane. Chiar și săracul poate să fie un bogat potențial și să lupte, nu pentru dreptate, ci pentru a lua locul celui bogat. Evanghelia este o chemare la convertire radicală pentru toți, săraci și bogați, convertire care trebuie realizată chiar acum (cf. MAC pag. 1172-1173).

Evanghelia de azi denunță scuza bogatului ca nefondată. El susține că soarta sa nefericită din iadul în care a ajuns se datorează ignoranței: omul de pe pământ nu cunoaște cum merg treburile în realitate față de bogăție și sărăcie. Ca și el, tot așa cei cinci frați de pe pământ, susține mai departe bogatul, nu cunosc adevărul vieții; învierea unui mort însă le-ar da adevărata știință despre viață. Dar, cine nu cunoaște adevărul că Dumnezeu este Creatorul și dătătorul vieții? Cine nu știe că omul nu și-a dat singur viața și prin urmare nu-i stăpânul, ci beneficiarul ei? Viața în sine este un dar, cel mai mare dar din partea lui Dumnezeu. De aceea în slujba vieții trebuie să fie puse toate celelalte bogății. Bogăția în sine nu-i un păcat, dar devine păcat acea bogăție care permite celui sărac să moară, este păcat lipsa de solidaritate care divizează pe oameni și care consimte ca unii să se lăfăiască în toate și alții să se stingă în mizerie blestemându-și zilele și proferând blasfemii la adresa lui Dumnezeu, pe care îl socotesc nedrept, fiindcă celor răi le merge bine și celor buni le merge rău. Bogatul este condamnat fiindcă cu știință și voință deplină a ales o formă de viață care este contrară misterului lui Dumnezeu. Viața, fiind un dar al lui Dumnezeu, este rodul iubirii, fiindcă numai cine iubește dăruiește. Prin urmare: iubirea față de semeni este cuprinsă în viața însăși. Acela care elimină iubirea din propria viață se sinucide și însăși bogățiile în care se închide îi devin cameră de gazare, își pierde adevărata libertate, devine robul acelor lucruri care îi macină viața.

Sărăcia lui Lazăr nu-i prezentată ca un ideal al vieții de pe pământ, ci, nenorocit fiind de lăcomia celor bogați, el s-a încrezut în Dumnezeu, și-a încredințat viața în mâinile îngerilor lui Dumnezeu. Îngerii sunt semnul iubirii divine din viața noastră: ei ne inspiră gândurile cele bune și sfinte și ne trezesc mereu conștiința asupra adevărului cuprins în scrierile lui Moise și ale profeților. Îngerii l-au dus pe Lazăr în sânul lui Avram, adică până la locul împlinirii tuturor promisiunilor făcute de Iahve lui Israel, până la banchetul împărăției și al harului. Săracul nu se mântuiește pentru simplul motiv de a fi năpăstuit în această lume, ci pentru că este deschis față de Dumnezeu și se lasă călăuzit de puterea iubirii și a harului său.

Omul poate ajunge în sânul lui Avram încă din această lume, dacă pătrunde în inima credinței care bate în ritmul carității. Un om bogat asculta o predică despre fericirea paradisului. După Liturghie s-a dus să-l felicite pe predicator și să-i facă o observație: nu a menționat unde este paradisul. Știindu-l bogat, predicatorul i-a arătat o căsuță în care era o văduvă de război, bolnavă, cu patru copii sărmani și i-a zis: Du-i medicamente bolnavei, hăinuțe și hrană copiilor ei și apoi vino să-ți spun unde este paradisul! Omul a ascultat: le-a dus de toate. Cum a intrat în casă și a început să împartă darurile, mama și copiii au început să plângă de bucurie. Îmbrățișându-l, copiii i-au spus: Tu ești tăticul nostru. Mămica ne spunea mereu că te vei întoarce și ne vei aduce de toate. Rămâi cu noi! Bogatul, plin de emoție, le-a spus: Nu sunt tăticul vostru, dar vă făgăduiesc: voi veni mereu la voi. Întorcându-se la predicator i-a spus: Părinte, nu trebuie să-mi mai spuneți unde este paradisul, îl știu, este în inima mea. Aici, în inimă, este alinarea. Iată ceea ce spuneam la început: Omul nu numai că nu este singur pe rotocolul pământului, dar este strâns legat de ceilalți oameni și, în mod liber, trebuie să se unească cu ei în iubire, fiindcă numai așa se poate ajunge în sânul lui Avram. Pe drept: Măreția omului se măsoară prin puterea lui de comuniune.

În toată parabola săracului Lazăr și a bogatului găsim o escatologie individuală. Se pare că nu-i necesar să așteptăm sfârșitul lumii ca să primim răsplata sau pedeapsa pentru faptele noastre. Moartea individuală, inclusă în contextul împărăției lui Dumnezeu, dezvăluie misterele cele mai profunde ale omului (cf. CBL pag. 1249-1251).

În lectura a II-a (1Tim 6,11-16) sfântul apostol Paul îl sfătuiește pe ucenicul său Timotei să păstreze adevărata față a bunului păstor, așa cum a promis în mod solemn în ziua consacrării sale ministeriale. Acesta este punctul de plecare pentru a fi crezut atunci când propovăduiește cuvântul lui Dumnezeu. Păstorul cel bun, prin corectitudinea vieții sale, îi face fără scuză pe cei răi în ziua judecății; pe cei buni îi îmbogățește cu sărăcia lui Isus, făcându-i părtași de slava lui cea veșnică.

Vrem fericirea din sânul lui Avram? Să ne lăsăm călăuziți de îngerii lui Dumnezeu!

Aproape ca de obicei, voi încheia cu rugăciunea de la începutul sfintei Liturghii, înălțând-o spre ceruri în numele tuturor: Dumnezeule, care îți dezvălui atotputernicia mai ales prin milă și iertare, te rugăm, revarsă necontenit harul tău asupra noastră, pentru ca, grăbindu-ne în întâmpinarea făgăduințelor tale, să ne facem părtași de bunurile cerești (LR). Amin.

Ritul latin